Nevoia de a ne ruga

Rugăciunea este la fel de importantă pentru viaţă, cum este hrana zilnică. – Rugăciunea zilnică este la fel de necesară pentru a creşte în har şi în viaţa spirituală, cum este hrana obişnuită pentru bunăstarea noastră fizică. Ar trebui să ne obişnuim să înălţăm ade­sea gândurile noastre către Dumnezeu în rugăciune. Dacă mintea rătăceşte, trebuie să o aducem înapoi. Printr-un efort perseverent, odată ce obiceiul este format, ne va fi uşor să facem lucrul acesta. Nu putem să ne despărţim nici măcar o clipă de Hristos şi, în acelaşi timp, să continuăm a fi în siguranţă. Avem nevoie de prezenţa Lui, avem nevoie ca El să ne însoţească la fiecare pas, dar acest lucru va avea loc numai dacă vom respecta condiţiile pe care le-a stabilit El Însuşi. – Solii pentru tineret, p. 115.

Rugăciunea este o necesitate spirituală. – Deşi Domnul Hristos le-a făgăduit ucenicilor Săi că vor primi Duhul Sfânt, acest fapt nu înlătura necesitatea rugăciunii. Ei s-au rugat mult mai stăruitor şi au continuat să se roage cu un singur gând. Aceia care sunt angajaţi acum în lucrarea solemnă de a pregăti un popor pentru venirea Domnului trebuie să continue să se roage în acelaşi fel. – Slujitorii Evangheliei, p. 371.

Ucenicii lui Isus nu ascultaseră avertizarea repetată: „Vegheaţi şi rugaţi-vă”. La început, fuseseră foarte tulburaţi, văzându-L pe Învăţătorul lor, care de obicei era foarte calm şi plin de demnitate, luptându-Se cu un necaz ce era mai presus de puterea lor de înţelegere. Ei s-au rugat atunci când au auzit strigătele puternice ale Suferindului. Nu era intenţia lor să-L uite pe Domnul, dar se părea că sunt paralizaţi de o toropeală de care s-ar fi putut scutura, doar dacă ar fi continuat să se roage lui Dumnezeu. Ei nu au ajuns să-şi dea seama de necesitatea vegherii şi a rugăciunii stăruitoare pentru a putea rezista ispitei. – Hristos, Lumina lumii, p. 688.

Experienţa ucenicilor din grădina Ghetsimani conţine o lecţie pentru cei ce alcătuiesc poporul lui Dumnezeu din zilele noastre… Ei nu şi-au dat seama de necesitatea de a veghea şi de a se ruga stăruitor pentru a rezista ispitei. Mulţi dintre cei de astăzi dorm la fel de adânc precum au dormit ucenicii. Ei nu veghează şi nu se roagă spre a nu cădea în ispită. Să citim adesea şi să studiem cu atenţie acele pasaje ale Cuvântului lui Dumnezeu, care au o legătură deosebită cu aceste zile din urmă şi indică pericolele care vor ameninţa poporul lui Dumnezeu. – In Heavenly Places, p. 97.

Rugăciunea este viaţa sufletului. – Rugăciunea este o necesitate, pentru că ea este viaţa sufletului. Rugăciunea în familie şi rugăciunea în public îşi au locul lor, dar comuniunea în taină cu Dumnezeu este aceea care susţine viaţa sufletului. – Educaţie, p. 258.

Rugăciunea este necesară pentru sănătatea spirituală. – De câteva ori pe zi, să fie consacrate momente preţioase de aur, pentru rugă­ciune şi studiul Scripturilor, chiar dacă este vorba numai de memorarea unui text, pentru ca în suflet să existe viaţă spirituală. Diferitele interese ale lucrării ne oferă subiecte de meditaţie şi inspiraţie pentru rugăciunile noastre. Comuniunea cu Dumnezeu este foarte importantă pentru sănătatea spirituală şi numai prin ea pot fi obţinute acea înţelepciune şi acea judecată corectă care sunt aşa de necesare pentru îndeplinirea datoriei de fiecare zi. – Mărturii, vol. 4, p. 459.

Exemplul lui Hristos arată necesitatea rugăciunii. – Dacă şi-ar da seama de răspunderea lor înaintea lui Dumnezeu, aceia care vestesc soliile solemne de avertizare pentru timpul acesta ar înţelege necesitatea rugăciunii fierbinţi. Când oraşele erau cuprinse de liniştea somnului de la miezul nopţii, când fiecare om era deja în casa lui, Domnul Hristos, exemplul nostru, Se retrăgea pe Muntele Măs­linilor, iar acolo, printre copacii umbroşi, petrecea întreaga noa­pte în rugăciune. Acela care nu a avut nicio pată de păcat, care a fost o vistierie a binecuvântărilor, a cărui voce a fost auzită de ucenicii îngroziţi deasupra mării cuprinse de furtună, rostind binecuvântarea cerească în ceasul al patrulea din noapte, şi al cărui cuvânt putea să-i cheme pe morţi din mormintele lor, a fost Acelaşi Isus care Se ruga stăruitor cu plânset puternic şi lacrimi. El nu Se ruga pentru Sine, ci pentru aceia pe care a venit să-i mântuiască. Când S-a rugat în calitate de înlocuitor al omului, căutând să primească din mâna Tatălui Său rezerve noi de putere şi întorcându-Se de la rugăciune refăcut şi înviorat, El s-a identificat cu suferinţa omenirii şi le-a dat oamenilor un exemplu cu privire la necesitatea rugăciunii.

Natura Sa n-a fost întinată de nicio pată a păcatului. Totuşi, în calitate de Fiu al omului, El S-a rugat Tatălui, arătând că natura omenească are nevoie de tot sprijinul divin pe care omul poate să-l obţină, ca să fie întărit pentru împlinirea datoriei şi pregătit pentru încercare. Ca Prinţ al Vieţii, El a avut puterea lui Dumnezeu şi a biruit pentru poporul Său. Acest Mântuitor, care S-a rugat pentru aceia care nu simţeau nicio nevoie de rugăciune şi a plâns pentru aceia care nu simţeau că au nevoie de lacrimi, Se află acum înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu spre a primi şi spre a-I prezenta Tatălui Său cererile Sale pentru aceia pentru care S-a rugat pe pământ. Exemplul Domnului Hristos ne-a fost dat ca să-l urmăm. Rugăciunea este o necesitate în lucrarea noastră pentru salvarea sufletelor. Numai Dumnezeu poate face să crească seminţele pe care le semănăm noi. – Slujitorii Evangheliei, p. 73.

Isus a adresat îndemnuri cu privire la necesitatea rugăciunii. – Isus i-a îndemnat pe oameni să se roage, subliniind necesitatea rugăciunii, a pocăinţei, a mărturisirii şi a renunţării la păcat. El i-a învăţat să fie cinstiţi, răbdători, miloşi, poruncindu-le să-i iubească nu numai pe aceia care îi iubeau, ci şi pe aceia care îi urau şi îi tratau cu dispreţ. Prin acest fapt, El le descoperea caracterul Tatălui, care este îndelung răbdător, milos, plin de har, încet la mânie, plin de bunătate şi de adevăr. – Christian Education, p. 74.

Rugăciunea a fost o necesitate pentru Daniel. – Daniel a fost supus celor mai puternice ispite care i-ar putea asalta pe tinerii de astăzi. Cu toate acestea, el a fost credincios educaţiei religioase pe care a primit-o în anii dinainte. El a fost înconjurat de influenţe al căror scop era acela de a-i corupe pe cei care oscilau între principii şi înclinaţii. Totuşi Cuvântul lui Dumnezeu îl prezintă pe Daniel ca având un caracter fără prihană. El nu a îndrăznit să se încreadă în propria putere morală. Rugăciunea era pentru el o necesitate. El a făcut din Dumnezeu tăria lui, iar temerea de Domnul era continuu înaintea lui, în toate lucrurile vieţii. – Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 78.

Înaintarea spirituală depinde de rugăciune. – Dacă în viaţa noastră ar fi fost mai multă rugăciune, o exercitare mai mare a unei credinţe vii şi o dependenţă mai mică de altcineva care să aibă expe­rienţă în locul nostru, noi am fi înaintat mult mai departe decât suntem astăzi în domeniul înţelegerii spirituale. Avem nevoie de o experienţă spirituală personală profundă. Apoi, vom fi în stare să spunem ce face Dumnezeu şi cum lucrează El. Avem nevoie de o experienţă vie în domeniul lucrurilor lui Dumnezeu, iar dacă nu vom avea această experienţă, nu vom fi în siguranţă. Unii au o experienţă bună şi vorbesc despre ea, dar când începi să o evaluezi, vezi că nu este o experienţă corectă, pentru că nu este în armonie cu un clar „aşa zice Domnul”. Dacă a fost vreodată un timp în istorie când a trebuit să ne umilim sufletul înaintea lui Dumnezeu, timpul acela este acum. Trebuie să venim la Dumnezeu, încrezându-ne în tot ce a făgăduit în Cuvântul Său, iar apoi să trăim în toată lumina şi puterea pe care le dă El. – Review and Herald, 1 iulie 1909.

Rugăciunea este necesară zilnic. – Religia trebuie să înceapă prin golirea şi curăţirea inimii, iar apoi trebuie să fie cultivată prin rugăciunea zilnică. – Mărturii, vol. 4, p. 535.

Pentru noi este la fel de potrivit şi la fel de important să ne rugăm de trei ori pe zi, cum a fost pentru Daniel. Rugăciunea este viaţa sufletului şi temelia creşterii spirituale. Voi trebuie să mărturisiţi adevărul acesta în căminul vostru, în familia voastră şi în mijlocul tovarăşilor de muncă. Atunci când aveţi privilegiul de a vă întâlni cu fraţii în biserică, vorbiţi-le despre necesitatea de a păstra o cale deschisă de comunicare între Dumnezeu şi suflet. Spuneţi-le că, dacă vor simţi îndemnul inimii şi cuvintele necesare pentru a se ruga, Dumnezeu va găsi răspunsuri pentru rugăciunile lor. Spuneţi-le să nu-şi neglijeze datoriile religioase. Îndemnaţi-i pe fraţi să se roage. Dacă vrem să găsim, trebuie să căutăm, dacă vrem să primim, trebuie să cerem, iar dacă vrem să ni se deschidă, trebuie să batem. – Signs of the Times, 10 februarie 1890.

Prin serviciul preoţiei iudaice, ni se aminteşte continuu de jertfa şi mijlocirea Domnului Hristos. Toţi aceia care vin la Hristos astăzi trebuie să îşi aducă aminte că meritele Sale sunt ca mirosul plăcut de tămâie care înmiresmează rugăciunile celor ce se pocăiesc de păcatele lor şi primesc iertare, milă şi har. Nevoia noastră de a beneficia de mij­locirea Domnului Hristos este continuă. Inima umilă trebuie să înalţe în fiecare zi, dimineaţa şi seara, rugăciuni care vor primi ca răspuns har, pace şi bucurie. „Prin El, să aducem întotdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui. Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac”. – Comentariul Biblic AZŞ, vol. 6, p. 1078.

Ca şi patriarhii din vechime, aceia care mărturisesc că-L iubesc pe Dumnezeu ar trebui să ridice un altar Domnului oriunde îşi înalţă cortul. Dacă a fost vreodată un timp în care fiecare casă ar trebui să fie o casă de rugăciune, atunci timpul acela este acum. Taţii şi mamele ar trebui să-şi înalţe adesea inimile către Dumnezeu în ce­reri umile pentru ei şi pentru copiii lor. Tatăl, ca preot al familiei, să aşeze pe altarul lui Dumnezeu jertfa de dimineaţă şi seară, în timp ce soţia şi copiii se unesc cu el în rugăciune şi laudă. Isus va rămâne cu plăcere într-un astfel de cămin.

Din fiecare cămin creştin ar trebui să strălucească o lumină sfântă. Iubirea ar trebui să se dea pe faţă în activitate. Ea trebuie să se reverse în toate câte au loc în familie, arătându-se într-o bunătate profundă şi o comportare duioasă şi neegoistă. Sunt familii unde acest principiu este trăit, căminuri în care Dumnezeu este adorat şi unde domneşte cea mai curată iubire. Din aceste case, rugăciunea de dimineaţă şi seară se înalţă la Dumnezeu ca un parfum plăcut mirositor, iar mila şi binecuvântările Lui se revarsă ca roua dimineţii asupra celor plecaţi în rugăciune. – Patriarhi şi profeţi, p.144.

Când Îl urmaţi pe Hristos, privindu-L ca fiind Autorul şi Desăvârşitorul credinţei voastre, veţi simţi că lucraţi sub ocrotirea Lui, că sunteţi influenţaţi de prezenţa Lui şi că El vă cunoaşte motivele. La fiecare pas, veţi întreba: „Îi va plăcea lui Isus lucrul acesta? Va fi el pentru slava lui Dumnezeu?” Rugăciunile voastre să se înalţe spre Dumnezeu dimineaţa şi seara pentru binecuvântarea şi călăuzirea Sa. Rugăciunea adevărată se prinde de Cel Atotputernic şi vă dă biruinţa. Pe genunchi, creştinul obţine putere spre a rezista ispitei. – Mărturii, vol. 4, p. 615, 616.

Când preoţii intrau în locul sfânt dimineaţa şi seara, la timpul când se aducea tămâia pe altar, jertfa zilnică era gata să fie adusă pe altarul din curtea de afară. Acesta era un timp de mare însemnătate pentru închinătorii care se adunau la tabernacol. Înainte de a intra în prezenţa lui Dumnezeu prin slujirea preotului, ei trebuiau să-şi ia timp să-şi cerceteze stăruitor inima şi să-şi mărturisească păcatele. Ei se uneau în rugăciune tăcută, cu feţele îndreptate spre sfântul locaş. În felul acesta, cererile lor se înălţau odată cu norul de tămâie, în timp ce credinţa se prindea puternic de meritele Mântuitorului făgăduit, simbolizat prin jertfa de ispăşire. Orele rânduite pentru jertfele de dimineaţa şi seara erau socotite ca sfinte şi au ajuns să fie privite de toată naţiunea iudaică asemenea unui timp hotărât pentru închinare. Mai târziu, când iudeii au fost împrăştiaţi ca nişte captivi în ţări îndepărtate, la orele rânduite, ei încă îşi întorceau feţele spre Ierusalim şi îşi înălţau rugăciunile către Dumnezeul lui Israel. În practica aceasta, creştinii au un exemplu pentru rugăciunea de dimineaţa şi seara. Deşi condamnă un simplu şir de ceremonii, lipsite de spiritul închinării, Dumnezeu priveşte cu multă plăcere asupra acelora care-L iubesc şi care se pleacă dimineaţa şi seara în rugăciune spre a căuta iertare pentru păcatele făptuite şi spre a-I prezenta cererile lor pentru binecuvântările necesare. – Patriarhi şi profeţi, p. 353, 354.

Rugăciunea ne pune în legătură cu cerul. – Aceia care îmbracă toată armătura lui Dumnezeu şi consacră zilnic un timp pentru meditaţie, rugăciune şi studiul Scripturilor, vor fi puşi în legătură cu cerul şi vor avea o influenţă mântuitoare şi transformatoare asupra celor din jurul lor. Ei vor avea gânduri mari, aspiraţii nobile, o înţelegere clară a adevărului şi datoriei faţă de Dumnezeu. Ei vor avea o dorinţă arzătoare după curăţie, lumină şi iubire, precum şi după toate darurile naşterii din nou. Rugăciunile lor stăruitoare vor trece dincolo de perdeaua dinăuntru. Aceşti oameni vor avea o îndrăzneală sfinţitoare de a veni în prezenţa Celui infinit. Ei vor simţi că lumina şi slava cerului sunt pentru ei, că vor ajunge să fie curăţiţi, înălţaţi şi înnobilaţi prin această legătură apropiată cu Dumnezeu. Acesta este privilegiul adevăraţilor creştini. – Mărturii, vol. 5, p. 112, 113.

Rugăciunea să fie prima activitate a zilei. – Consacră-te lui Dumnezeu în fiecare dimineaţă; aceasta să fie prima activitate a ta. Roagă-te astfel: „O, Doamne, primeşte-mă să fiu cu totul al Tău! Aşez toate planurile mele la picioarele Tale. Foloseşte-mă astăzi în serviciul Tău. Rămâi cu mine şi tot ce fac eu să fie făcut prin pute­rea Ta”. Această lucrare trebuie să fie îndeplinită zilnic. În fiecare dimineaţă, consacră-te lui Dumnezeu pentru ziua aceea. Pune toate planurile tale la dispoziţia Lui, pentru a fi aduse la îndeplinire sau abandonate, după cum va hotărî El în providenţa Sa. În acest fel, zi de zi, ai posibilitatea de a-ţi încredinţa viaţa în mâinile lui Dumnezeu şi astfel viaţa ta va fi modelată, ajungând să fie tot mai asemănătoare cu viaţa Domnului Hristos. – Calea către Hristos, p. 70.

Prima dorinţă arzătoare a sufletului, dimineaţa, ar trebui să fie aceea de a avea prezenţa lui Isus. „Fără Mine”, spune El, „nu puteţi să faceţi nimic”. Noi avem nevoie de Isus. Lumina Sa, viaţa Sa şi spi­ritul Său trebuie să fie ale noastre fără încetare. Dimineaţa, ar trebui să ne rugăm ca, aşa cum soarele luminează câmpul şi umple lumea cu lumina lui, tot aşa Soarele Neprihănirii să lumineze încăperile minţii şi ale inimii şi să ne facă să fim cu toţii o lumină în Domnul. Nicio clipă, nu putem să facem nimic fără prezenţa Sa. Vrăjmaşul ştie când ne începem lucrul fără Domnul nostru şi se află acolo, gata să ne umple mintea cu sugestiile lui rele, ca să ne pierdem statornicia. Totuşi Domnul doreşte să rămânem în El clipă de clipă şi să fim desăvârşiţi în El. – My Life Today, p. 15.

Rugăciunea este o datorie. – Nimic nu tinde să promoveze mai mult sănătatea trupului şi a sufletului, aşa cum o face un spirit al recunoştinţei şi laudei. Datoria noastră categorică de a ne împotrivi melancoliei, gândurilor şi simţămintelor de nemulţumire este la fel de mare, precum este datoria de a ne ruga. – Divina vindecare, p. 251.

Rugăciunea este necesară cel mai mult când simţim cel mai puţin dispoziţia de a ne ruga. – Când ne simţim cel mai puţin înclinaţi de a intra în comuniune cu Isus, atunci să ne rugăm cel mai mult. Dacă vom face aşa, vom distruge capcana lui Satana, norii întunericului vor dispărea şi vom simţi prezenţa plăcută a lui Isus. – Lift Him Up, p. 372.

Întunericul îi învăluie pe aceia care neglijează rugăciunea. – Dacă Mântuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu, a simţit nevoia de a Se ruga, cu atât mai mult noi, ca fiinţe muritoare şi slabe, ar trebui să simţim nevoia de a ne ruga zelos şi consecvent. Tatăl nostru ceresc aşteaptă să-Şi reverse asupra noastră plină­tatea binecuvântărilor Sale. Este privilegiul nostru acela de a bea cu îndestulare din fântâna Iubirii Nemărginite. Este de mirare că ne rugăm aşa de puţin! Cu toate că Dumnezeu este binevoitor şi gata să asculte rugăciunea sinceră a celui mai umil dintre copiii Săi, din partea noastră se manifestă o mare reţinere şi lipsă de interes pentru a-I face cunoscute nevoile noastre. Ce ar putea gândi îngerii cerului despre fiinţele omeneşti sărmane, neajutorate şi supuse ispitei care, în ciuda faptului că inima iubirii infinite a lui Dumnezeu se pleacă spre ele gata să le dea mai mult decât cer sau gândesc, totuşi se roagă aşa de puţin şi au atât de puţină credinţă? Îngerii se închină înaintea lui Dumnezeu cu plăcere şi simt plăcere să stea aproape de El. Ei consideră comuniunea cu Dumnezeu cea mai mare bucurie a lor; totuşi fiii acestui pământ, care au aşa de multă nevoie de ajutorul pe care numai Dumnezeu îl poate da, par a fi mulţumiţi să umble în afara luminii Duhului Său şi fără însoţirea prezenţei Sale.

Întunericul celui rău îi învăluie pe aceia care neglijează rugăciu­nea, şoaptele ispititoare ale vrăjmaşului îi amăgesc la păcat – şi toate acestea, pentru că ei nu folosesc privilegiile pe care li le-a dat Dumnezeu prin comuniunea divină a rugăciunii. De ce oare copiii lui Dumnezeu sunt aşa reticenţi şi lipsiţi de dispoziţia de a se ruga, ştiind că rugăciunea este cheia cu care mâna credinţei deschide tezaurul cerului, unde se află depozitate resursele inepuizabile ale Celui Atotputernic? – Calea către Hristos, p. 93-95.

Să evităm neglijarea rugăciunii. – Fraţilor, vegheaţi asupra primu­lui semn de micşorare a luminii, asupra primei neglijări a rugăciunii, asupra primului simptom al somnolenţei spirituale. – Mărturii, vol. 4, p. 124.

Trebuie să vegheaţi ca nu cumva activităţile încărcate ale vieţii să vă ducă la neglijarea rugăciunii, tocmai atunci când aveţi cea mai mare nevoie de puterea pe care numai rugăciunea poate să o dea. E­vlavia este în pericolul de a fi scoasă din suflet, din cauza preocupării exagerate cu afacerile vieţii. Este un mare rău să vă lipsiţi sufletul de tăria şi înţelepciunea cerului, care aşteaptă să le cereţi. Aveţi nevoie de iluminarea pe care numai Dumnezeu o poate da. Dacă nu are înţelepciunea aceasta, nimeni nu este pregătit să îşi conducă aface­rile. – Mărturii, vol. 5, p. 560.

Satana îi înşală pe aceia care nu se roagă. – Toţi aceia care nu cercetează cu seriozitate Scripturile şi care nu-şi supun fiecare dorinţă şi fiecare scop al vieţii acestui test infailibil, toţi aceia care nu Îl caută pe Dumnezeu în rugăciune, pentru cunoaşterea voii Sale, se vor abate de la calea cea dreaptă şi vor cădea sub înşelăciunile lui Satana. – Mărturii, vol. 5, p. 192.

Ispita face ca rugăciunea să fie o necesitate. – Puterea obţinută în rugăciunea adresată lui Dumnezeu, unită cu efortul personal de a educa mintea să fie atentă şi grijulie, pregăteşte omul pentru datoriile zilnice şi păstrează spiritul păcii în toate circumstanţele vieţii, oricât de dificile ar fi. Ispitele la care suntem expuşi zi de zi fac ca rugăciunea să fie o necesitate. Ca să putem fi păziţi de puterea lui Dumnezeu prin credinţă, dorinţele inimii trebuie să se înalţe continuu într-o rugăciune tăcută pentru ajutor, pentru lumină, pentru putere şi cunoaştere. Totuşi meditaţia şi rugăciunea nu pot să ia locul unei folosiri conştiincioase şi serioase a timpului. În lucrarea pentru desăvârşirea caracterului creştin este nevoie atât de lucrare, cât şi de rugăciune.

Viaţa noastră trebuie să cuprindă două aspecte – o viaţă de cugetare, de rugăciune tăcută şi o viaţă de acţiune, de muncă serioasă… Dumnezeu ne cere să fim nişte epistole vii, cunoscute şi citite de toţi oamenii. Sufletul care se îndreaptă spre Dumnezeu prin rugăciune zilnică şi stăruitoare spre a primi putere şi susţinere va avea aspiraţii nobile, o înţelegere clară a adevărului şi a datoriei, scopuri înalte în activitate şi o foame şi sete continuă după neprihănire. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 317. 

Rugăciunea este mai necesară acum decât a fost în vremurile de la început. – Dacă vrem să progresăm în viaţa spirituală, trebuie să ne rugăm mai mult. Cât de mult ne rugam când solia adevărului a fost vestită pentru prima dată! Cât de des, vocea mijlocirii s-a auzit în cameră, în hambar, în livadă sau în dumbravă! Adesea am petrecut ore întregi în rugăciuni stăruitoare, doi sau trei împreună, cerând împlinirea făgăduinţei. Adesea, suspinul plânsului era auzit, iar apoi vocea mulţumirii şi a cântecului de laudă. Acum, ziua Domnului este mai aproape decât atunci când am crezut prima dată şi, de aceea, trebuie să fim mai stăruitori, mai zeloşi şi mai arzători, decât am fost în acele zile de început. Primejdiile sunt mult mai mari acum decât au fost atunci. Sufletele sunt mult mai împietrite. Avem nevoie să fim plini de spiritul Domnului Hristos şi nu trebuie să ne odihnim până când nu-l vom primi. – Mărturii, vol. 5, p. 161, 162.

Căutaţi-L pe Domnul cu toată inima. – Rugăciunile noastre ar trebui să fie pline de duioşie şi de dragoste. Când vom dori nespus o înţe­legere mai adâncă şi mai vastă a dragostei Mântuitorului, vom striga către Dumnezeu, cerându-I să ne dea mai multă înţelepciune. Dacă a fost vreodată nevoie de predici şi rugăciuni care tulbură sufletul, timpul acela este acum. Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape. Oh, dacă am putea să înţelegem aşa cum ar trebui necesitatea de a-L căuta pe Domnul cu toată inima! Atunci, L-am găsi. Fie ca Dumnezeu să-i înveţe pe cei din poporul Său cum să se roage. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 92.

Rugăciunea nu este o pierdere de vreme. – În fiecare dimineaţă, luaţi-vă timp pentru a începe lucrul vostru cu rugăciune. Nu consi­deraţi că acesta este un timp pierdut, pentru că este un timp care va dăinui în veacurile veşnice. Prin acest mijloc, succesul şi biruinţa spirituală vor fi aduse în viaţa practică. Maşinile de tipar vor răspunde la atingerea mâinii Domnului. Atunci, cu siguranţă, binecuvântarea lui Dumnezeu poate fi cerută, iar lucrul poate să fie săvârşit bine, numai dacă începutul este bun. Înainte ca Domnul să poată folosi cu succes un lucrător, mâinile lui trebuie să fie întărite şi inima lui trebuie să fie curăţită. – Mărturii, vol. 7, p. 194.

Puţini preţuiesc privilegiul rugăciunii. – Noi trebuie să veghem şi să ne rugăm, ca şi când aceasta ar fi ultima zi care ne mai este dată. Cât de intensă şi plină de zel ar fi viaţa noastră! Cât de îndeaproape L-am urma noi pe Isus în tot ce spunem şi facem!

Puţini sunt aceia care preţuiesc şi folosesc cum se cuvine preţiosul privilegiu al rugăciunii. Noi trebuie să mergem la Domnul Isus şi să-I spunem toate nevoile noastre. Să-I prezentăm micile noastre griji şi nedumeriri, ca şi marile noastre necazuri. Orice probleme s-ar ivi, care ne-ar tulbura sau ne-ar întrista, să venim cu ele la Domnul, în rugăciune. Când simţim că avem nevoie de prezenţa Domnului Hristos la fiecare pas, atunci Satana va avea puţine ocazii să vină cu ispi­tele lui. Efortul său intenţionat este acela de a ne ţine departe de cel mai bun şi cel mai înţelegător prieten al nostru. Nu ar trebui să avem alt confident, decât pe Domnul Isus. Noi putem să împărtăşim cu El tot ce este în inima noastră. – Mărturii, vol. 5, p. 200, 201.

Pe măsură ce sfârşitul se apropie este nevoie de mai multă rugă­ciune. – Pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul timpului, confederaţiile vor creşte ca număr şi putere. Aceste confederaţii vor crea influenţe potrivnice adevărului, formând grupări noi de pretinşi credincioşi care îşi vor pune în aplicare teoriile lor amăgitoare. Apostazia va creşte. „Unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor” (1 Timotei 4,1). Bărbaţii şi femeile s-au asociat în confederaţii spre a se împotrivi Dumnezeului cerurilor, iar biserica este numai pe jumătate conştientă de situaţia aceasta. În mijlocul celor ce se declară a fi credincioşi, este nevoie de mult mai multă rugăciune şi de un efort mult mai stăruitor. – Selected Messages, cartea 2, p. 383.

Dacă a fost vreodată un timp în care trebuie să veghem şi să ne rugăm cu o adevărată seriozitate, acesta este acum. Probabil că unele lucruri pot părea bune, totuşi este necesar să fie cercetate cu atenţie şi cu multă rugăciune, pentru că sunt nişte amăgiri iscusite, prin care Satana urmăreşte să conducă sufletele pe o cale care este aşa de apropiată de calea adevărului, încât abia va putea să fie deosebită de calea ce duce la sfinţire şi la cer. Totuşi ochiul credinţei poate discerne lucrurile care deviază de la calea cea dreaptă, chiar dacă sunt aproape imperceptibile. La început, este posibil ca o idee să fie considerată corectă, dar, după un timp, se vede că este foarte departe de calea cea sigură, care conduce la sfinţire şi la cer. – Mărturii pentru pastori, p. 229.

Biruinţă prin rugăciunea zilnică. – Prin rugăciuni zilnice către Dumnezeu, ei vor primi de la El har şi înţelepciune pentru a suporta conflictele şi realităţile dure ale vieţii şi pentru a ieşi biruitori din acestea. Seninătatea şi liniştea minţii pot fi menţinute doar prin ve­ghere şi rugăciune. – Solii pentru tineret, p. 80.

Biruinţa necesită rugăciune stăruitoare. – Biruinţa poate fi câştigată numai prin multă rugăciune stăruitoare, numai reprimând firea, clipă de clipă. Voinţa noastră nu trebuie silită să coopereze cu puterea divină, ci ea trebuie să se supună de bună voie. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 142.

Trebuie să ne luăm timp pentru rugăciune. – Trebuie ca acum să facem cunoştinţă cu Dumnezeu, punând la încercare făgăduinţele Sale. Îngerii înregistrează orice rugăciune sinceră şi stăruitoare. Mai degrabă să ne lipsim de satisfacţiile egoiste, decât să neglijăm comuniunea cu Dumnezeu. Mai bine cea mai neagră sărăcie, cea mai mare renunţare la sine cu aprobarea Sa, decât bogăţie, onoruri, confort şi prietenie, dar fără ea. Trebuie să ne luăm timp de rugăciune. – Tragedia veacurilor, p. 622.

Petreceţi mult timp în rugăciune. – Să petreceţi mult timp în rugăciune şi în studierea amănunţită a Cuvântului lui Dumnezeu. Toţi să primească realităţile credinţei în sufletul lor, prin credinţa că Spiritul Sfânt le va fi dat, pentru că au o adevărată foame şi sete după neprihănire... Să cerem mai mult şi să primim mai mult, prin credinţă, şi să conlucrăm mai mult cu Dumnezeu. – Mărturii, vol. 6, p. 65, 66.

Rugaţi-vă ca niciodată mai înainte. – Priviţi la Isus în simplitate şi credinţă. Priviţi la Isus, până când spiritul cedează din cauza excesului de lumină. Nu ne rugăm nici pe jumătate cât ar trebui şi nu credem nici pe jumătate cât ar trebui. „Cereţi şi vi se va da” (Luca 11,9). Rugaţi-vă, credeţi, întăriţi-vă unul pe altul. Rugaţi-vă cum nu v-aţi rugat niciodată mai înainte, ca Domnul să-Şi întindă mâna peste voi, ca să fiţi în stare să înţelegeţi lungimea şi lăţimea, adâncimea şi înălţimea şi să cunoaşteţi iubirea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, aşa încât să puteţi fi umpluţi cu toată plinătatea lui Dumnezeu. – Mărturii, vol. 7, p. 214.

Rugaţi-vă, da, rugaţi-vă cum nu v-aţi rugat niciodată mai înainte, ca să nu fiţi înşelaţi de amăgirile lui Satana, să nu vă lăsaţi în voia spiri­tului necugetat, nepăsător şi zadarnic şi să ajungeţi să vă îndepliniţi datoriile religioase pentru a vă linişti conştiinţa. – Mărturii, vol. 2, p. 144.

Rugaţi-vă neîncetat. – „Rugaţi-vă neîncetat”, adică fiţi mereu influenţaţi de spiritul rugăciunii şi, astfel, veţi fi pregătiţi pentru venirea Domnului vostru. – Mărturii, vol. 5, p. 235.

Nevoia de multă rugăciune. – Acum este nevoie de multă rugăciune. Domnul Hristos porunceşte: „Rugaţi-vă neîncetat”, adică păstraţi-vă gândurile îndreptate spre Dumnezeu, izvorul puterii şi al succesului. – Mărturii pentru pastori, p. 510.

Activitatea nu este un înlocuitor pentru rugăciune. – Pe măsură ce activitatea creşte şi avem succes într-o ramură oarecare a lucrării pentru Dumnezeu, apare primejdia de a ne încrede în planurile şi metodele omeneşti. Există tendinţa de a ne ruga mai puţin şi de a avea credinţă puţină. Ca şi ucenicii, suntem în primejdia de a pierde din vedere dependenţa noastră de Dumnezeu şi de a căuta să facem un mântuitor din activitatea noastră. Trebuie să privim fără încetare la Isus şi să ne dăm seama că puterea Lui este aceea care săvârşeşte lucrarea. Deşi trebuie să lucrăm cu seriozitate pentru mântuirea celor pierduţi, trebuie să ne luăm timp şi pentru meditaţie, pentru rugăciune şi pentru studierea Cuvântului lui Dumnezeu. Numai lucrul săvârşit cu multă rugăciune şi sfinţit prin meritele lui Hristos se va dovedi în cele din urmă a fi folositor spre bine. – Hristos, Lumina lumii, p. 362.

Rugăciunea este necesară pentru a adopta o poziţie nepopulară. – Pentru a trece de partea unui adevăr nepopular este nevoie de curaj, statornicie, hotărâre, perseverenţă şi foarte multă rugăciune. Suntem recunoscători pentru că putem să venim la Hristos asemenea acelor sărmani suferinzi care au venit la El în templu. – Evan­ghelizarea, p. 240. 

Rugăciunea este necesară pentru a face lucrarea lui Dumnezeu. – Dacă vrem să fim pregătiţi pentru lucrarea pe care Dumnezeu doreşte să ne-o încredinţeze, este nevoie de multă rugăciune şi de cea mai viguroasă exercitare a minţii. Mulţi nu ajung la poziţia pe care ar putea să o ocupe, deoarece aşteaptă ca Dumnezeu să facă pentru ei lucrurile pe care El le-a dat puterea să le facă singuri. Toţi aceia care sunt pregătiţi să fie folositori în viaţa aceasta trebuie să fie instruiţi prin disciplina mintală şi morală cea mai severă, iar atunci Dumnezeu îi va ajuta prin combinarea puterii divine cu efortul uman. – Mărturii, vol. 4, p. 611.

Rugăciunea este necesară pentru înţelegerea adevărului. – Su­biectele cu privire la mântuire sunt de o importanţă foarte mare şi numai aceia care au o gândire duhovnicească pot să înţeleagă adâncimea şi semnificaţia lor. A stărui asupra adevărurilor Planului de Mântuire înseamnă siguranţa noastră, viaţa noastră şi bucuria noastră. Pentru a contempla lucrurile adânci ale lui Dumnezeu este nevoie de rugăciune şi credinţă. Mintea noastră este aşa de limitată de idei înguste, încât surprindem doar nişte concepţii reduse cu privire la experienţa pe care avem privilegiul să o deţinem. Cât de puţin înţelegem noi ce semnifică rugăciunea apostolului care spune: „Şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul din lăuntru, aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având rădăcina şi temelia pusă în dragoste, să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea; şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu. Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în Biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin”. – Review and Herald, 17 noiembrie 1891.

Rugăciunea necesară în cămin. – Chiar şi în cercul familiei, dragostea nu poate să fie durabilă, dacă voinţa şi înclinaţiile nu se conformează cu voia lui Dumnezeu. Toate însuşirile şi simţămintele trebuie să fie aduse în armonie cu însuşirile Domnului Isus Hristos. Dacă şi-ar uni preocupările, în dragoste şi temere de Dumnezeu, pentru a avea autoritate în cămin, tatăl şi mama ar simţi nevoia de mai multă rugăciune şi de cugetare serioasă şi înţeleaptă. În timp ce Îl caută pe Dumnezeu, ochii lor vor fi deschişi spre a vedea solii cereşti, care sunt prezenţi pentru a-i apăra, ca răspuns la rugăciunea credinţei. Ei vor birui slăbiciunile din caracterul lor şi vor merge înainte spre desăvârşire. – Căminul adventist, p. 315, 316.

Rugăciunea este necesară pentru a păstra legătura cu Dumnezeu. – Dacă neglijaţi rugăciunea, sau vă rugaţi ocazional, din când în când, după cum vi se pare convenabil, veţi pierde legătura cu Dumnezeu. Viaţa de credinţă va ajunge să fie seacă, iar însuşirile spirituale nu vor avea nicio putere. Experienţa religioasă va fi lipsită de sănătate şi vigoare. – Signs of the Times, 31 iulie 1893.

Rugăciunea este necesară pentru a avea putere spirituală. – Motivul pentru care unii sunt neliniştiţi este acela că nu merg la adevăratul izvor al fericirii. Ei se străduiesc mereu să găsească fără Hristos acea satisfacţie care se găseşte numai la El. La El nu sunt speranţe dezamăgite. Oh, cât de mult este neglijat privilegiul preţios al rugăciunii! Citirea Cuvântului lui Dumnezeu pregăteşte mintea pentru rugăciune. Unul dintre cele mai mari motive pentru care mulţi au o dispoziţie aşa de mică de a se apropia de Dumnezeu prin rugăciune este acela că şi-au pierdut singuri pregătirea pentru lucrarea aceasta sfântă prin citirea de povestiri fascinante, care le-au stârnit imaginaţia şi pasiunile nesfinte. Cuvântul lui Dumnezeu a ajuns să fie neplăcut, ora de rugăciune a ajuns să fie pierdută din vedere. Rugăciunea este puterea creştinului. Când el este singur, de fapt, nu este singur, pentru că simte prezenţa Aceluia care a spus: „Iată că Eu sunt cu voi până la sfârşitul zilelor”. – Review and Herald, 11 martie, 1880.

Rugăciunea este necesară pentru a intra în cer. – Nimeni nu va intra pe porţile cerului prin îngăduinţă de sine, nesăbuinţă, amuzament şi egoism, ci numai printr-o veghere continuă şi o rugăciune neîncetată. Vigilenţa spirituală pe care o exercităm personal este preţul siguranţei noastre. Nu vă abateţi de partea lui Satana nici măcar un centimetru, ca nu cumva să profite de voi. – Comentariul Biblic AZŞ, vol. 6, p. 1094. 

Rugăciunea ne păstrează în credinţă. – Fără rugăciune neîncetată şi fără veghere atentă, noi suntem în pericolul de a ajunge nepăsători şi de a ne abate de pe calea cea dreaptă. Vrăjmaşul caută fără încetare să pună piedici pe calea spre tronul harului, ca să nu fim stăruitori în rugăciunea şi credinţa care sunt necesare pentru a primi harul şi puterea de a ne împotrivi ispitei. – Review and Herald, 8 decembrie, 1904.

Rugăciunea pentru Duhul Sfânt. – Dacă vrem să învăţăm de la Domnul Hristos, trebuie să ne rugăm aşa cum s-au rugat apostolii când Duhul Sfânt a fost revărsat asupra lor. Avem nevoie de un botez al Duhului lui Dumnezeu. Dacă dăm greş în ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu, nu vom fi în siguranţă nici măcar o oră. – Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 537.

Slăbiciunea transformată în putere prin rugăciune. – Mulţi din poporul lui Dumnezeu nu înţeleg importanţa cunoaşterii de sine şi a stăpânirii de sine. Ei nu veghează şi nu se roagă să nu cadă în ispită. Dacă ar veghea, ei ar ajunge să-şi cunoască punctele slabe în care sunt cei mai înclinaţi să fie atacaţi de ispită. Prin veghere şi rugăciune, punctele lor cele mai slabe pot să fie păzite în aşa fel, încât să ajungă punctele cele mai puternice, iar ei pot să întâmpine ispita fără să fie biruiţi. Fiecare urmaş al lui Hristos trebuie să se cerceteze zilnic, spre a ajunge să-şi cunoască perfect propria purtare. – Mărturii, vol. 2, p. 511.

Rugăciune în orice situaţie. – În afacerile voastre, în orele de destindere ale părtăşiei cu alţii, în căsătorie şi în toate tovărăşiile în care intraţi, să începeţi cu rugăciune sinceră, umilă. Astfel, veţi arăta că Îl onoraţi pe Dumnezeu, iar Dumnezeu vă va onora pe voi. Rugaţi-vă când sunteţi cuprinşi de teamă. Când deznădejdea pune stăpânire pe voi, pecetluiţi-vă buzele faţă de oameni, nu umbriţi calea altora, dar spuneţi-I totul lui Isus. Ridicaţi-vă mâinile după ajutor. În slăbiciunea voastră, prindeţi-vă de tăria infinită. Cereţi umilinţă, înţelepciune, curaj, sporirea credinţei, ca să vedeţi lucrurile în lumina lui Dumnezeu şi să vă bucuraţi în dragostea Sa. – Divina vindecare, p. 513.