Rugăciunea în particular

Rugăciunea în particular este esenţială. – Dacă rugăciunea nu este o practică specială personală, este imposibil ca sufletul să prospere. Numai rugăciunea în familie sau în public nu este suficientă. Rugăciunea în taină este foarte importantă. În singurătate, sufletul este deschis înaintea ochiul cercetător al lui Dumnezeu şi fiecare motiv este cercetat îndeaproape. Rugăciunea tainică! Ce preţioasă este! Sufletul, comunicând cu Dumnezeu! Rugăciunea în taină trebuie să fie auzită numai de Dumnezeu, Acela care aude în taină. Nicio ureche curioasă nu trebuie să primească povara unor astfel de cereri. În rugăciunea în taină, sufletul este liber de influenţa din jur, liber de emoţie. Liniştită, dar fierbinte, ea se va înălţa căutându-L pe Dumnezeu. Rugăciunea în taină este adesea denaturată, iar sco­pul ei plăcut este pierdut prin rugăciunea cu voce tare. În locul încrederii calme şi liniştite în Dumnezeu, în care sufletul este des­chis în tonuri umile şi încete, vocea este ridicată la mare înălţime, este încurajată o stare de agitaţie, iar rugăciunea în taină îşi pierde influenţa liniştitoare şi sfântă. Se manifestă o furtună de simţăminte, o furtună de cuvinte, care fac imposibil de sesizat vocea liniştită şi blândă ce îi vorbeşte sufletului angajat într-o adevărată devoţiune tainică şi sinceră. Dacă este îndeplinită cum trebuie, rugăciunea în taină aduce mult bine. Totuşi rugăciunea care este făcută în public, în prezenţa familiei şi a vecinilor nu este rugăciunea în taină, chiar dacă se crede a fi, şi prin ea nu se primeşte putere divină. Cât de dulce şi constantă va fi influenţa care emană de la Acela care vede în ascuns şi a cărui ureche este deschisă spre a răspunde rugăciunii care se înalţă din inimă. Prin credinţă calmă şi simplă, sufletul ţine legătura cu Dumnezeu şi adună pentru sine raze de lumină spre a-l întări şi sprijini, ca să reziste luptelor cu Satana. Dumnezeu este turnul tăriei noastre. – Mărturii, vol. 2, p. 189, 190.

Rugăciunea în particular, rugăciunea în familie, rugăciunea în adunările publice de închinare înaintea lui Dumnezeu – toate sunt importante. Noi trebuie să punem în practică rugăciunile noastre. Să cooperăm cu Domnul Hristos în lucrarea Sa. – Mărturii, vol. 7, p. 239.

Toţi trebuie să vegheze şi să se roage neîncetat. – Răul însuşi a început prin neglijarea vegherii şi a rugăciunii tainice. Apoi, a urmat neglijarea altor îndatoriri religioase şi, astfel, s-a deschis calea pentru toate păcatele care au urmat. Fiecare creştin va fi asaltat de amăgirile lumii, de manifestările firii pământeşti şi de ispitele directe ale lui Satana. Nimeni nu este în siguranţă. Indiferent care a fost experienţa noastră în trecut, indiferent cât de înaltă este starea noastră actuală, trebuie să veghem şi să ne rugăm fără încetare. Noi trebuie să fim conduşi zi de zi de Duhul lui Dumnezeu, pentru că altfel vom fi conduşi de Satana. – Mărturii, vol. 5, p. 102.

Rugaţi-vă în orice vreme. –  Cultivaţi obiceiul de a vorbi cu Dumnezeu când sunteţi singuri, când mergeţi pe drum şi când sunteţi ocupaţi cu treburile zilnice. Inima să vă fie înălţată fără încetare

într-o cerere tăcută pentru ajutor, lumină, putere şi cunoaştere. Fie­care respiraţie să fie o rugăciune. – Temperanţa, p. 135.

Calea spre tronul lui Dumnezeu este deschisă întotdeauna. Deşi nu puteţi să staţi fără încetare pe genunchi, în rugăciune, totuşi cere­rile voastre tăcute pot să se înalţe continuu spre Dumnezeu, pentru putere şi călăuzire. Când sunteţi ispitiţi, şi veţi fi, puteţi să alergaţi în locul tainic al Celui Preaînalt. Braţele Sale veşnice vă vor susţine. – Sfaturi pentru sănătate, p. 362. 

Rugăciunea tainică este potrivită oriunde şi oricând. – Roagă-te în cămăruţa ta şi în timp ce mergi la lucrul tău zilnic, inima ta să fie mereu înălţată spre Dumnezeu. Aşa a umblat Enoh cu Dumnezeu. Aceste rugăciuni tăcute se înalţă la tronul harului, asemenea mirosului preţios al jertfei de tămâie. Satana nu poate să-l înfrângă pe acela a cărui inimă se sprijină în felul acesta pe Dumnezeu.

Nu există timp sau loc nepotrivit pentru a ne înălţa cererile spre Dumnezeu. Nu există nimic care să ne poată împiedica să facem ca inima să ne fie cuprinsă de spiritul înălţător al rugăciunii stăruitoare. În aglomeraţia străzilor, în mijlocul ocupaţiilor zilnice, noi putem aduce cererile noastre înaintea lui Dumnezeu, pentru ca El să ne acorde călăuzirea divină, aşa cum a făcut Neemia când i-a adresat cererea sa împăratului Artaxerxe. Un loc retras pentru rugăciune poate fi găsit oriunde ne-am afla. Noi ar trebui să avem uşa inimii deschisă în permanenţă, adresând mereu invitaţia ca Domnul Hristos să vină şi să locuiască în ea, ca oaspete ceresc. – Calea către Hristos, p. 98, 99.

Rugăciunea ne aduce în prezenţa lui Dumnezeu Însuşi. – Rugă­ciunea, indiferent dacă este înălţată într-o adunare publică, la altarul familial sau în taină, îl pune pe om direct în prezenţa lui Dumnezeu. Printr-o rugăciune neîncetată, tinerii pot să îşi însuşească principii aşa de neclintite, încât nici ispitele cele mai puternice nu îi vor atrage departe de supunerea faţă de Dumnezeu. – My Life Today, p. 18.

Rugăciunea ne păstrează în legătură cu Hristos. – Noi ar trebui să petrecem mult timp în rugăciune tainică. Domnul Hristos este Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Dacă dorim să creştem şi să aducem roade, trebuie să luăm continuu seva şi hrana de la Adevărata Viţă, pentru că, despărţiţi de Viţă, nu avem nicio putere.

L-am întrebat pe înger de ce nu s-a manifestat mai multă cre­dinţă şi putere în Israel. El a spus: „Voi vă desprindeţi prea repede de braţul Domnului. Aduceţi cu insistenţă cererile voastre înaintea scaunului Său de domnie şi rezistaţi printr-o credinţă puternică. Făgăduinţele Sale sunt sigure. – Experienţe şi viziuni, p. 73.

Rugăciunea tainică susţine sufletul. – A trăi în acest fel după Cuvântul lui Dumnezeu înseamnă să-I supunem Lui toată viaţa noastră. Vom avea un sentiment continuu de nevoie şi dependenţă, o atracţie a inimii către Dumnezeu. Rugăciunea este o necesitate, pentru că ea este viaţa sufletului. Rugăciunea în familie şi rugăciunea publică, amândouă îşi au locul lor, dar comuniunea în taină cu Dumnezeu este cea care susţine viaţa sufletului. – Educaţie, p. 258.

Rugăciunea tainică este necesară pentru a ajunge să-L cunoaştem pe Dumnezeu personal. – Oh, Îl cunoaştem noi oare pe Dumnezeu aşa cum ar trebui? Ce mângâiere, ce bucurie am avea, dacă am învăţa zi de zi lecţiile pe care El doreşte să le învăţăm! Noi trebuie să Îl cunoaştem din experienţă personală. Va fi de mare folos pentru noi să petrecem mai mult timp în rugăciune tainică, personală, cunoscându-L pe Tatăl nostru ceresc. – Lucrarea misionară medicală, p. 102.

Poporul lui Dumnezeu neglijează rugăciunea tainică. – Am văzut adesea că mulţi copii ai Domnului neglijează întru totul prea mult rugăciunea, îndeosebi rugăciunea în taină, şi am văzut că mulţi nu exercită credinţa aceea pe care au atât privilegiul, cât şi datoria de a o exercita, aşteptând adesea acel simţământ pe care numai credinţa poate să-l aducă. Sentimentul nu este credinţă. Cele două sunt deosebite. – Experienţe şi viziuni, p. 72.

Creatorul nostru cere devotamentul nostru suprem, supunerea noastră deplină. Orice lucru care tinde să abată dragostea noastră faţă de Dumnezeu sau să se interpună în slujirea pe care o datorăm Lui ajunge să fie un idol în sine însuşi. Pentru unii, pământurile, casele, afacerile sunt nişte idoli. Întreprinderile lor comerciale sunt urmărite cu zel şi energie, în timp ce slujirea adusă lui Dumnezeu ajunge să aibă o importanţă secundară. Închinarea în familie este neglijată şi rugăciunea în taină este uitată. – Comentariul Biblic AZŞ, vol. 2, p. 1011, 1012.

Neglijarea rugăciunii este progresivă. – Fiţi atenţi la felul în care neglijaţi rugăciunea tainică şi studiul Cuvântului lui Dumnezeu. Acestea sunt armele voastre împotriva aceluia care luptă să împiedice înaintarea voastră pe calea spre ceruri. Prima neglijare a rugăciunii şi a studiului Bibliei face ca a doua neglijare să fie mai uşoară. Prima împotrivire faţă de îndemnurile Duhului pregăteşte calea pentru o a doua împotrivire. În felul acesta, inima este împietrită, iar conştiinţa devine insensibilă. – Solii pentru tineret, p. 96.

Rugăciunea sporadică vă va face să pierdeţi dependenţa de Dum­­nezeu. – Rugăciunea este respiraţia sufletului. Este secretul pu­te­rii spirituale. Niciun alt mijloc al harului nu o poate înlocui pentru a păstra sănătatea sufletului. Rugăciunea aduce inima într-o comuniune directă cu Izvorul vieţii şi întăreşte vigoarea şi tonusul experien­ţei religioase. A neglija rugăciunea sau a ne ruga ocazional, atunci când ne convine, înseamnă a pierde legătura cu Dumnezeu. Însuşirile spiri­tuale îşi pierd vitalitatea, experienţa religioasă va fi lipsită de sănătate şi vigoare. – Idem, p. 249, 250.

Rugăciunea particulară trebuie să fie tainică. – În rugăciunea particulară, toţi au privilegiul să se roage cât de mult doresc şi să fie cât de expliciţi le place. Ei se pot ruga pentru toate rudele şi pentru toţi prietenii lor. O adunare obişnuită pentru a ne închina lui Dumnezeu nu este locul pentru comunicarea tainelor inimii. – Mărturii, vol. 2, p. 578.

Rugăciunile noastre, rostite în momentele de devoţiune tainică, trebuie să fie auzite numai de Dumnezeu. Nicio ureche curioasă nu trebuie să primească povara acestui gen de cereri.

„Când te rogi, intră în odăiţa ta”. Pentru rugăciunea tainică este necesar să avem un loc special. Domnul Isus avea locuri alese special pentru comuniunea cu Dumnezeu, iar noi trebuie să procedăm în acelaşi fel. Adesea trebuie să ne retragem într-un loc anume, oricât de umil ar fi, unde să putem fi singuri cu Dumnezeu.

„Roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns”. Când ne rugăm în Numele lui Isus, putem veni în prezenţa lui Dumnezeu cu încrederea unui copil. Nu avem nevoie de niciun mijlocitor omenesc. Prin Domnul Isus, ne putem deschide inima înaintea lui Dumnezeu ca înaintea unei persoane care ne cunoaşte şi ne iubeşte.

În locul tainic al rugăciunii, unde ne poate vedea şi auzi doar Dumnezeu, putem să-I destăinuim Părintelui îndurării şi al înţelegerii infinite cele mai tainice dorinţe şi năzuinţe ale noastre, iar, în liniştea şi tăcerea sufletului, acel glas care nu zăboveşte niciodată să răspundă strigătului nevoii omeneşti va vorbi inimii noastre.

„Domnul este plin de milă şi de îndurare” (Iacov 5,11). Cu o iubire neobosită, El aşteaptă să audă mărturisirile celor greşiţi, care I s-au împotrivit, şi să accepte pocăinţa lor. Domnul aşteaptă să vadă un semn de mulţumire din partea noastră, aşa cum aşteaptă o mamă să vadă zâmbetul de recunoaştere al copilului ei drag. El ar dori să ne facă să înţelegem cât de arzător este dorul inimii Lui pentru noi. Domnul ne invită să aducem încercările noastre în atenţia simpatiei şi înţelegerii Sale, să încredinţăm necazurile noastre iubirii Sale, să primim vindecarea Sa pentru rănile noastre, puterea Sa pentru slăbiciunea noastră, să lăsăm ca prezenţa Lui să umple golul din inima noastră. Niciun om care a venit la El nu a fost dezamăgit vreodată. „Când îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie şi nu ţi se umple faţa de ruşine” (Psalmi 34,5).

Cei care Îl caută pe Dumnezeu în locul lor tainic, pentru a-I vorbi despre nevoile lor şi pentru a-I cere ajutor, nu se vor ruga în zadar. „Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti”. Când Domnul Hristos va deveni tovarăşul nostru de zi cu zi, vom simţi că puterile unei lumi nevăzute sunt prezente pretutindeni în jurul nostru şi, privind la Isus, vom ajunge asemenea Lui. Privind la El suntem schimbaţi. Ca­racterul nostru devine sensibil, blând şi curat, fiind pregătit pentru Împărăţia cerească. Rezultatul sigur al relaţiei noastre de prietenie cu Domnul va fi o sporire a evlaviei, a curăţiei morale şi a devotamentului. Rugăciunea noastră va deveni din ce în ce mai inteligentă. Noi vom primi o educaţie divină, iar aceasta se va vedea printr-o viaţă caracterizată de sârguinţă şi zel.

Cel care se îndreaptă în fiecare zi spre Dumnezeu, prin rugăciuni stăruitoare şi serioase, pentru a primi ajutor, sprijin şi putere de la El, va avea aspiraţii nobile, o înţelegere limpede a adevărului şi a responsabilităţii personale, obiective înalte de acţiune şi o continuă foame şi sete după neprihănire. Prin menţinerea unei legături permanente cu Dumnezeu, vom deveni capabili să le transmitem şi celor cu care venim în contact lumina, pacea, liniştea şi simţământul de siguranţă care domnesc în inima noastră. Puterea dobândită în rugăciunea adresată lui Dumnezeu, unită cu efortul perseverent de educare a minţii în ce priveşte sensibilitatea, atenţia şi grija faţă de nevoile altora, îl pregăteşte pe om pentru îndatoririle zilnice şi menţine o stare de pace a spiritului, care rămâne aceeaşi, indiferent de circumstanţe. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 84, 85. 

Mă tem că unii nu aduc necazurile lor la Dumnezeu în rugăciune tainică, ci le păstrează pentru adunarea de rugăciune, iar acolo îşi fac rugăciunea pentru mai multe zile. Aceştia pot fi numiţi ucigaşi ai adunărilor de predicare şi rugăciune. Ei nu transmit nicio lumină, nu ajută pe nimeni. Rugăciunile lor reci, îngheţate şi lungi şi mărturiile căderilor lor aruncă o umbră. Toţi sunt bucuroşi când au terminat şi este aproape imposibil să îndepărtezi răceala şi întunecimea pe care rugăciunile şi îndemnurile lor le-au adus în adunare. Din lumina pe care am primit-o, adunările noastre trebuie să fie spirituale şi sociale, dar nu prea lungi. Rezerva, mândria, vanitatea şi frica de oameni trebuie să fie lăsate acasă. Micile neînţelegeri şi prejudecăţile nu trebuie să fie luate cu noi la aceste adunări. Ca într-o familie unită, simplitatea, blândeţea, încrederea şi iubirea trebuie să existe în inimile fraţilor şi surorilor care se adună împreună spre a fi reîmprospătaţi şi întăriţi, aducând lumina lor laolaltă. – Mărturii, vol. 2, p. 578, 579.

Rugăciunea tainică oferă o imagine de sine clară. – Nimic nu va oferi o concepţie aşa de clară cu privire la sine, cum o face rugăciunea tainică. Acela care vede în locurile tainice şi cunoaşte toate lucrurile va ilumina înţelegerea noastră şi va răspunde la cererile noastre. Îndatoririle simple şi clare care nu trebuie să fie neglijate vă vor fi des­coperite. – Mărturii, vol. 5, p. 163.

Rugăciunea tainică va cultiva un caracter nobil. – În mijlocul pericolelor din aceste zile ale sfârşitului, singura cale de a fi în siguranţă pentru tineri constă într-o veghere tot mai atentă şi în rugăciune. Tânărul care îşi găseşte plăcerea în citirea Cuvântului lui Dumnezeu şi în ora de rugăciune va fi înviorat continuu de apa pe care o bea din fântâna vieţii. El va atinge o înălţime a excelenţei morale şi o lărgime a gândirii, pe care alţii nu pot să o conceapă. Comuniunea cu Dumnezeu încurajează gândurile bune, aspiraţiile nobile, înţelegerea clară a adevărului şi scopurile înalte ale acţiunilor lui. Aceia care se află într-o astfel de legătură cu Dumnezeu sunt recunoscuţi de El ca fiind fiii şi fiicele Sale. Ei ajung neîncetat mai sus şi tot mai sus, însuşindu-şi concepţii mai clare despre Dumnezeu şi despre veşnicie, până când Dumnezeu îi face să fie nişte mijloace de răspândire a luminii şi înţelepciunii pentru lume. 

Totuşi rugăciunea nu este înţeleasă aşa cum ar trebui să fie. Rugăciunile noastre nu au scopul de a-L informa pe Dumnezeu cu privire la ceva ce El nu cunoaşte. Domnul este familiarizat cu tainele fiecărui suflet. Rugăciunile noastre nu trebuie să fie lungi şi rostite cu voce puternică. Dumnezeu cunoaşte gândurile ascunse. Noi putem să ne rugăm în taină, iar Acela care ştie tainele ne va asculta şi ne va răspunde pe faţă.

Rugăciunile care Îi sunt adresate lui Dumnezeu pentru a-I vorbi despre starea noastră jalnică, în timp ce noi nu ne simţim deloc într-o stare jalnică, sunt rugăciuni ipocrite. Domnul acordă atenţie numai rugăciunilor smerite. „Căci aşa vorbeşte Cel Preaînalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este sfânt: ’Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite’”. – The Youth’s Instructor, 18 august 1898.

Puterea spirituală vine prin rugăciunea tainică. – Aceia care îm­bracă toată armătura lui Dumnezeu şi consacră zilnic un timp pentru meditaţie, rugăciune şi studierea Scripturilor vor fi puşi în legătură cu cerul şi vor avea o influenţă mântuitoare şi transformatoare asupra celor din jurul lor. Ei vor avea gânduri mari, aspiraţii nobile, o înţelegere clară a adevărului şi a datoriei faţă de Dumnezeu. Ei vor avea o dorinţă arzătoare după curăţie, lumină şi iubire, pentru toate darurile naşterii din nou. Rugăciunile lor stăruitoare vor trece dincolo de perdeaua dinăuntru. Aceşti oameni vor avea o îndrăzneală sfinţitoare de a veni în prezenţa Celui infinit. Ei vor simţi că lumina şi slava cerului sunt pentru ei, că vor ajunge să fie curăţiţi, înălţaţi şi înnobilaţi prin această legătură apropiată cu Dumnezeu. Acesta este privilegiul adevăraţilor creştini. – Mărturii, vol. 5, p. 112, 113. 

Dumnezeu primeşte rugăciunea tăcută. – Domnul va primi chiar şi rugăciunea tăcută a unei inimi împovărate. – Comentariul Biblic AZŞ, vol. 2, p. 1014.

Rugăciunea trebuie să preceadă mărturisirea. – Efortul perso­nal pentru binele altora trebuie să fie precedat de multă rugăciune în taină, deoarece, pentru a înţelege ştiinţa salvării de suflete, este ne­ce­­­sară o mare înţelepciune. Înainte de a vorbi cu oamenii, vorbiţi cu Domnul Hristos. Obţineţi de la tronul ceresc pregătirea necesară pen­­tru a sluji nevoilor oamenilor. – Parabolele Domnului Hristos, p. 149.

Noi trebuie să primim lumină şi binecuvântare, ca să avem să le împărtăşim altora. Fiecare lucrător are privilegiul de a vorbi mai întâi cu Dumnezeu în locul tainic al rugăciunii, iar apoi de a le vorbi oamenilor în calitate de purtător de cuvânt al lui Dumnezeu. Bărbaţii şi femeile care au o comuniune cu Dumnezeu şi în inima cărora rămâne Hristos fac însăşi atmosfera din jurul lor să fie sfântă, deoarece ei conlucrează cu îngerii sfinţi. Asemenea martori sunt necesari pentru vremea aceasta. – Mărturii, vol. 6, p. 52.

Lucrarea şi rugăciunea trebuie să fie combinate. – Noi trebuie să trăim o viaţă în care să se împletească două aspecte – medi­taţia şi acţiunea, rugăciunea tainică, dar şi o lucrare serioasă… Sufle­tul care apelează la Dumnezeu pentru puterea şi sprijinul Său, prin rugăciune zilnică şi stăruitoare, va avea aspiraţii nobile, o înţelegere clară a adevărului şi datoriei, scopuri înalte de acţiune şi o foame şi o sete continuă după neprihănire. – Mărturii, vol. 4, p. 459, 460.

Dacă graba muncii este lăsată să ne îndepărteze de scopul de a-L căuta pe Domnul zilnic, vom face greşelile cele mai mari şi vom su­feri pierderi, pentru că Domnul nu va fi cu noi. Noi am închis uşa, astfel că El nu poate avea acces la sufletele noastre. Totuşi, dacă ne rugăm chiar atunci când mâinile noastre sunt ocupate, urechea lui Dumnezeu este deschisă să ne asculte cererile... Dumnezeu are grijă de voi în locul în care este de datoria voastră să fiţi. Totuşi asigu­­raţi-vă că veţi merge cât mai des cu putinţă în locuri unde puteţi să vă rugaţi. – Lucrarea misionară medicală, p. 216. 

Folosiţi un limbaj simplu în rugăciune. –  Un limbaj bombastic nu este potrivit în rugăciune, indiferent dacă ea este rostită de la amvon, în cercul familiei sau în taină. Îndeosebi cel care se roagă în public ar trebui să folosească un limbaj simplu, aşa încât ceilalţi să înţeleagă ce se spune şi să fie de acord cu rugăciunea.

Rugăciunea rostită din inimă şi cu credinţă este auzită în ceruri şi primeşte răspuns pe pământ. – Slujitorii Evangheliei, p. 177.

Avem privilegiul să îngenunchem la rugăciune. – Atât în închinarea publică, cât şi în cea particulară, atunci când aducem cererile noastre înaintea Domnului, noi avem privilegiul de a ne pleca pe genunchi. Domnul Isus, exemplul nostru, „a îngenuncheat şi S-a rugat” (Luca 22,41). Despre ucenicii Săi este scris că şi ei, de asemenea, „au îngenuncheat şi s-au rugat” (Fapte 9,40). Pavel declară: „Îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos”. Ezra a îngenuncheat mărturisind înaintea lui Dumnezeu păcatele lui Israel” (vezi Ezra 9,5). Daniel „de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui” (Daniel 6,10). – Profeţi şi regi, p. 48.

Nu vă angajaţi în distracţii care vă descalifică pentru rugăciunea tainică. – Orice distracţie în care vă puteţi angaja cerând, în cre­din­ţă, binecuvântarea lui Dumnezeu, nu va fi periculoasă. Dar orice amuzament care vă descalifică pentru rugăciunea tainică, pentru devoţiunea de la altarul rugăciunii, sau pentru a lua parte la adunările de rugăciune, nu este unul sigur, ci unul periculos. – Solii pentru tineret, p. 386.

Dumnezeu ne vede în locul tainic al rugăciunii. – Asemenea lui Natanael, noi avem nevoie să studiem Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi înşine şi să ne rugăm pentru iluminarea Duhului Sfânt. Cel care l-a văzut pe Natanael sub smochin ne va vedea şi pe noi în locul tainic al rugăciunii. Îngerii porniţi din lumea de lumină sunt aproape de aceia care, plini de umilinţă, caută călăuzirea divină. – Hristos, Lumina lumii, p. 141.

Rugăciunile noastre nu pot să se piardă. – Este minunat că ne putem ruga eficient, că fiinţele muritoare şi nevrednice au puterea de a-şi înălţa cererile spre Dumnezeu. Ce putere mai înaltă ca aceasta îşi poate dori omul – să intre în legătură cu Dumnezeul cel infinit? Omul slab şi păcătos are privilegiul de a vorbi cu Creatorul lui. Noi putem vorbi cu Isus în timp ce mergem pe drum, iar El ne spune: „Eu sunt la dreapta ta” (vezi Psalmi 16,8).

Putem avea comuniune cu Dumnezeu în inima noastră şi putem merge pe drum însoţiţi de Domnul Hristos. Când suntem angajaţi în munca noastră de zi cu zi, ne putem exprima dorinţele inimii, neauzi­te de nicio ureche omenească, dar cuvintele noastre nu se vor stinge în tăcere şi nici nu se vor pierde. Ele se ridică deasupra larmei străzii, deasupra zgomotelor. Noi Îi vorbim lui Dumnezeu, iar rugăciunea noastră este auzită.

Prin urmare, cereţi şi veţi primi. Cereţi umilinţă, înţelepciune, curaj şi mai multă credinţă. Fiecare rugăciune sinceră va primi un răspuns. Poate că răspunsul nu va veni exact aşa cum doriţi sau în timpul în care îl aşteptaţi, dar va veni în maniera şi în timpul care se vor potrivi cel mai bine cu nevoia voastră. Dumnezeu răspunde rugăciunilor pe care le înălţaţi în taină, când sunteţi istoviţi şi ispitiţi, deşi nu întotdeauna în conformitate cu aşteptările voastre, dar întotdeauna spre binele vostru. – Slujitorii Evangheliei, p. 258.

Toţi cei care suferă sau sunt trataţi nedrept să strige către Dumnezeu. Îndepărtaţi-vă de aceia ale căror inimi sunt ca oţelul şi faceţi-I cunoscute cererile voastre Creatorului. Nimeni dintre cei care vin la El cu inima zdrobită nu va fi respins. Nicio rugăciune sinceră nu se va pierde. Deşi este înconjurat de osanalele înălţate de corurile cereşti, Dumnezeu aude strigătele celei mai slabe fiinţe omeneşti. Când ne deschidem inima în cămăruţa noastră, prezentându-I dorinţa noastră lui Dumnezeu sau când şoptim o rugăciune mergând pe drum, cuvintele noastre ajung până la tronul Stăpânului Universului. Poate că nu sunt auzite de nicio ureche omenească, dar ele nu se pot stinge neauzite şi nici nu se pot pierde în învălmăşeala preocupărilor zilnice. Nimeni şi nimic nu poate înăbuşi rugăciunea sufletului. Ea se ridică mai presus de zgomotul străzii, mai presus de tumultul mulţimii şi ajunge în curţile cereşti. Noi Îi vorbim lui Dumnezeu şi de aceea rugăciunile noastre sunt ascultate. – Parabolele Domnului Hristos, p. 174.