Rugăciunea în zilele sfârșitului

Aceia care trăiesc în zilele din urmă au o nevoie deosebită de rugăciune. – Dacă Mântuitorul oamenilor, cu puterea Lui divină, a simţit nevoia de rugăciune, cu cât mai mult ar trebui să simtă muritorii slabi şi păcătoşi nevoia de rugăciune fierbinte şi constantă! Când a fost atacat de ispita cea mai nemiloasă, Hristos nu a mâncat nimic. El S-a predat lui Dumnezeu şi, prin rugăciune stăruitoare şi supunere desăvârşită faţă de voinţa Tatălui Său, a ieşit biruitor. Cei care mărturisesc adevărul în aceste zile de pe urmă, mai presus de oricare altă categorie de creştini, trebuie să-L imite pe Marele Model în rugăciune. – Dietă şi hrană, p. 52, 53.

Poporul lui Dumnezeu are responsabilitatea de a se ruga pentru a mai primi câţiva ani de har înainte de venirea sfârşitului. – Trebuie să fie mai multă spiritualitate, o mai profundă consacrare faţă de Dumnezeu şi un zel în lucrarea Sa, cum nu a fost încă atins până acum. Trebuie să fie petrecut mult timp în rugăciune, pentru ca hainele caracterului nostru să poată fi spălate şi albite în sângele Mielului.

În mod deosebit, ar trebui să-L căutăm pe Dumnezeu cu o credin­ţă neşovăitoare, pentru ca poporul Său să primească har şi putere acum. Noi nu credem că a sosit într-adevăr timpul ca El să îngăduie restrângerea libertăţii noastre. Profetul a văzut „patru îngeri, care stăteau în picioare în cele patru colţuri ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac”. Un alt înger, „care se suia dinspre răsărit, a strigat cu glas tare la ei: ’Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru’”. Acest fapt scoate în evidenţă lucrarea pe care o avem de făcut acum. O mare responsabilitate este pusă asupra bărbaţilor şi femeilor din întreaga ţară pentru a se ruga, cerându-I lui Dumnezeu să ţină în frâu norul răului şi să mai îngăduie câţiva ani de har în care să lucreze pentru El. Să strigăm la Dumnezeu ca îngerii să ţină încă cele patru vânturi până când vor fi trimişi misionari în toate părţile lumii, ca să rostească avertizări împotriva celor ce nu ascultă de Legea lui Iehova. – Mărturii, vol. 5, p. 717, 718.

Rugăciunea în timp de pace îi va pregăti pe cei ce alcătuiesc poporul lui Dumnezeu pentru vremurile de necaz de la sfârşit. – Slujitorii lui Hristos nu trebuiau să pregătească discursuri pe care să le rostească atunci când erau duşi la judecată. Pregătirea lor trebuia să se facă în fiecare zi, adunând adevărurile preţioase din Cuvântul lui Dumnezeu şi întărindu-şi credinţa prin rugăciune. Când erau aduşi la judecată, Duhul Sfânt urma să le reamintească exact adevărurile de care aveau nevoie.

O stăruinţă zilnică, plină de râvnă, de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi pe Isus Hristos, pe care L-a trimis El, avea să aducă puterea şi priceperea pentru suflet. Cunoştinţa câştigată prin cercetarea zeloasă a Scripturilor va veni ca un fulger în minte, la timpul potrivit. Totuşi, dacă unii au neglijat să ia seama la cuvintele lui Hristos, dacă nu au pus la probă puterea harului Său în încercare, nu se pot aştepta ca Duhul Sfânt să le amintească de cuvintele Lui. Ei trebuie să-I slujească lui Dumnezeu în fiecare zi cu o iubire neîmpărţită şi apoi să se încreadă în El. – Hristos, Lumina lumii, p. 355.

Trăim în perioada cea mai solemnă a istoriei acestei lumi. Viitorul mulţimilor care suprapopulează pământul este gata să se hotărască. Bunăstarea noastră viitoare şi chiar mântuirea altor suflete depind de calea pe care o alegem acum. Avem nevoie să fim călăuziţi de Duhul adevărului. Orice urmaş al lui Hristos trebuie să întrebe cu sinceritate: „Doamne, ce vrei să fac?” Avem nevoie să ne umilim înaintea Domnului, cu post şi cu rugăciune, şi să cugetăm mult la Cuvântul Său, în mod deosebit la scenele judecăţii. Ar trebui să căutăm acum o experienţă vie şi profundă în lucrurile lui Dumnezeu. Nu avem nicio clipă de pierdut. Evenimente de importanţă vitală au loc în jurul nostru; ne găsim pe terenul fermecat al lui Satana. – Tragedia veacurilor, p. 601.

Timpul de încercare şi de groază din faţa noastră va cere o credinţă care să suporte oboseala, amânarea şi foamea – o credinţă care nu va slăbi, chiar dacă va fi aspru încercată. Tuturor le este oferit timpul de har spre a se pregăti pentru vremea aceea. Iacov a biruit pentru că a fost stăruitor şi hotărât. Biruinţa lui este o dovadă a puterii rugăciunii stăruitoare. Toţi aceia care se vor prinde de făgăduinţele lui Dumnezeu, aşa cum a făcut el, şi vor fi sinceri şi stăruitori, aşa cum a fost el, vor reuşi asemenea lui. Aceia care nu sunt gata să renunţe la ei înşişi, să lupte din răsputeri înaintea lui Dumnezeu şi să se roage mult şi stăruitor pentru binecuvântarea Sa nu o vor primi. A te lupta cu Dumnezeu – cât de puţini ştiu ce înseamnă lucrul acesta! Cât de puţini sunt aceia care şi-au înălţat sufletul către Dumnezeu cu o dorinţă atât de intensă, până la limita oricărei puteri! Când va­lurile unei disperări pe care nicio limbă nu o poate exprima se revarsă peste cel care se roagă, cât de puţini se prind cu credinţă statornică de făgăduinţele lui Dumnezeu! – Tragedia veacurilor, p. 621.

Rugăciunea pentru a fi păziţi până la sfârşit. – Până la încheierea luptei, vor fi mereu unii care se vor depărta de Dumnezeu. Satana va pregăti împrejurările în aşa fel încât, dacă nu suntem păziţi de pute­rea divină, ele vor slăbi aproape imperceptibil întăriturile sufletului. Trebuie se ne întrebăm la fiecare pas: „Este aceasta calea Domnului? Atâta timp cât va dura viaţa, va fi nevoie de păzirea hotărâtă a afecţiunilor şi pasiunilor. Nu putem fi în siguranţă nici o clipă decât dacă ne bazăm pe Dumnezeu şi viaţa noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Vegherea şi rugăciunea sunt paznicii curăţiei morale.

Toţi aceia care vor intra în cetatea lui Dumnezeu vor intra pe poar­ta cea îngustă printr-un efort chinuitor, căci „nimic întinat nu va intra în ea” (Apocalipsa 21,27). Totuşi niciunul dintre aceia care au căzut nu trebuie să se lase pradă disperării. Bărbaţi în vârstă, care odinioară L-au onorat pe Dumnezeu, şi-au întinat sufletul, jertfind virtutea pe altarul poftei, dar dacă se pocăiesc, părăsesc păcatul şi se întorc la Dumnezeu, încă este speranţă pentru ei. Acela care declară: „Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii” adresează invitaţia: „Să se lase cel rău de calea lui şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul, care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând” (Apocalipsa 2,10, Isaia 55, 7). Dumnezeu urăşte păcatul, dar îl iubeşte pe cel păcătos. „Le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor”, spune El, „îi voi iubi cu adevărat” (Osea 14,4). – Profeţi şi regi, p. 83, 84.

Un mic grup se va ruga pentru biserică în timpul celui mai mare pericol prin care trece. – Aluatul evlaviei nu şi-a pierdut întru totul puterea. În timpul când pericolul şi descurajarea bisericii sunt cele mai mari, mica grupă care stă în lumină va geme şi va suspina pentru nelegiuirile ce au loc în ţară. Totuşi rugăciunile lor se vor înălţa îndeosebi pentru biserică, deoarece membrii ei se comportă aşa cum se comportă lumea.

Rugăciunile stăruitoare ale acestui număr mic de credincioşi nu vor fi în zadar. Când Domnul va veni ca un răzbunător, El va veni, de asemenea, ca un protector al acelora care au păstrat credinţa în toată curăţia ei şi s-au păstrat pe ei înşişi neîntinaţi faţă de lume. Într-un timp ca acesta, Dumnezeu, deşi a avut multă răbdare cu ei, a făgăduit să-i răzbune pe aleşii Săi care strigă zi şi noapte la El. – Mărturii, vol. 5, p. 209, 210.

Rugăciunea pentru Duhul Sfânt în timpul ploii târzii. – Noi nu putem să depindem de forme sau de cele exterioare. Avem nevoie de influenţa sensibilizatoare a Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. „Nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oştirilor”. Rugaţi-vă fără încetare şi vegheaţi lucrând în conformitate cu rugăciunile voastre. Când vă rugaţi, încredeţi-vă în Dumnezeu. Este timpul ploii târzii, când Domnul va da Duhul Său într-o mare măsură. Fiţi zeloşi în rugăciune şi vegheaţi în Duhul. – Review and Herald, 2 martie 1897.

Rugăciunea este singura cale a creştinului în timpul sfârşitului. – I-am văzut pe unii rugându-se lui Dumnezeu cu o credinţă puternică şi cu strigăte pline de agonie. Faţa lor era palidă şi purta semnele unei nelinişti profunde, care arătau lupta lor interioară. Faţa lor exprima fermitate şi o mare seriozitate. Picături mari de transpiraţie cădeau de pe fruntea lor. Din când în când, faţa li se lumina datorită semnelor aprobării lui Dumnezeu, iar apoi aceeaşi expresie solemnă, serioasă şi neliniştită se aşternea pe chipul lor.

Îngerii cei răi se îngrămădeau în jurul lor, aducând întunericul asupra lor pentru a-i face să-L piardă din vedere pe Isus şi ochii să le fie atraşi spre întunericul care îi înconjura şi astfel să fie determinaţi să nu se mai încreadă în Dumnezeu şi să murmure împotriva Sa. Singura cale de a fi în siguranţă era să-şi păs­treze privirile aţintite spre cer. Îngerii lui Dumnezeu primiseră sar­­cina de a avea grijă de cei din poporul Său şi, când atmosfera otrăvitoare a îngerilor răi era adusă asupra acestor oameni cuprinşi de nelinişte, ei îşi fluturau continuu aripile asupra lor spre a împrăştia întunericul dens.

Pe măsură ce aceia care se rugau continuau cu strigăte stăruitoare, din când în când, o rază de lumină de la Isus venea la ei pentru a le încuraja inima şi pentru a le ilumina faţa. Am văzut că unii nu au luat parte la această lucrare de agonie şi rugăciune. Ei păreau indiferenţi şi nepăsători. Ei nu se împotriveau întunericului din jurul lor, iar acesta îi cuprindea ca un nor gros. Îngerii lui Dumnezeu i-au părăsit pe aceştia şi au plecat în ajutorul celor care erau serioşi şi se rugau. Am văzut îngerii lui Dumnezeu grăbindu-se în ajutorul acelora care luptau cu toate puterile spre a se împotrivi îngerilor răi şi care încercau să se ajute singuri, rugându-se lui Dumnezeu cu perseverenţă. Totuşi îngerii i-au părăsit pe aceia care nu făceau niciun efort spre a se ajuta singuri şi nu i-am mai văzut. – Experienţe şi viziuni, p. 269, 270.

Poporul lui Dumnezeu se va ruga şi va birui în timpul sfârşitului, aşa cum a făcut Iacov. – Iacov şi Esau reprezintă două categorii de oameni. Iacov îi reprezintă pe cei neprihăniţi, iar Esau, pe cei nele­giuiţi. Tulburarea pe care a simţit-o Iacov, când a aflat că Esau venea în marş împotriva lui împreună cu patru sute de bărbaţi, reprezintă necazul prin care vor trece neprihăniţii când se va da decretul de a fi omorâţi, chiar înainte de venirea Domnului. Când cei nelegiuiţi se vor aduna în jurul lor, ei vor fi cuprinşi de chinuri, deoarece, asemenea lui Iacov, ei nu vor vedea nicio scăpare pentru viaţa lor. Îngerul a venit înaintea lui Iacov, iar Iacov s-a prins de el, l-a ţinut şi a luptat cu el toată noaptea. Tot aşa, în timpul lor de necaz şi de chin, cei neprihăniţi vor lupta cu Dumnezeu în rugăciune, aşa cum a luptat Iacov cu îngerul. În tulburarea lui, Iacov s-a rugat toată noa­p­tea pentru a fi eliberat din mâna lui Esau. În chinul lor sufletesc, cei neprihăniţi vor striga către Dumnezeu zi şi noapte, cerând să fie eliberaţi din mâna celor nelegiuiţi care îi înconjoară.

Iacov şi-a mărturisit nevrednicia. „Eu sunt prea mic pentru toate îndurările şi pentru toată credincioşia pe care ai arătat-o faţă de robul Tău”. În tulburarea lor, cei neprihăniţi vor avea un simţământ adânc al nevredniciei lor, îşi vor recunoaşte cu multe lacrimi deplina lor nimicnicie şi, asemenea lui Iacov, vor cere împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu, prin Hristos, făcute tocmai pentru astfel de păcătoşi neajutoraţi, dependenţi cu totul de El şi pocăiţi.

În tulburarea lui, Iacov s-a prins cu putere de Înger şi nu L-a lă­sat să plece. În timp ce el implora cu lacrimi, Îngerul i-a amintit de gre­şe­li­le lui din trecut şi a încercat să scape de Iacov pentru a-l pune la încercare. Tot aşa, în ziua chinului lor, cei neprihăniţi vor fi puşi la încercare, ca să-şi manifeste puterea credinţei, perseverenţa şi încrederea nezguduită în puterea lui Dumnezeu de a-i elibera.

Iacov nu a vrut să fie respins. El a ştiut că Dumnezeu este milos şi a apelat la harul Său. El a arătat spre întristarea şi pocăinţa pentru greşelile din trecut şi a cerut insistent să fie eliberat din mâna lui Esau. În felul acesta, a continuat să se roage cu insistenţă toată noa­p­tea. Când şi-a revăzut greşelile din trecut, a ajuns aproape la disperare. Totuşi el ştia că, dacă nu va primi ajutor de la Dumnezeu, va pieri. S-a ţinut cu putere de înger şi s-a rugat cu strigăte stăruitoare şi pline de chin până când a biruit. Tot aşa va fi şi cu cei neprihăniţi. Când vor revedea evenimentele din trecut, speranţa lor aproape că se va stinge. Totuşi, când îşi vor da seama că sunt într-o luptă pe viaţă şi pe moarte, vor striga stăruitor către Dumnezeu şi vor face apel la El cu întristare şi pocăinţă umilă pentru numeroasele lor păcate din trecut, iar apoi îşi vor aminti făgăduinţa Sa: „Afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine”. Aşa vor fi înălţate zi şi noapte cererile lor stăruitoare către Dumnezeu. – Spiritual Gifts, vol. 3, p. 131-133.