Numele lui Isus este puntea de legătură, în rugăciune, între omenire şi Dumnezeu. – Cererile noastre se înalţă la Tatăl, în Numele lui Hristos. El mijloceşte în favoarea noastră, iar Tatăl descoperă comorile harului Său, pentru ca noi să ni le însuşim, să ne bucurăm de ele şi să le împărtăşim altora. „Cereţi în Numele Meu”, zice Hristos. „Nu vă spun că Eu voi ruga pe Tatăl pentru voi; căci Tatăl Însuşi vă iubeşte. Folosiţi-vă de Numele Meu. Aceasta va da izbândă rugăciunilor voastre şi Tatăl vă va da bogăţiile harului Său. De aceea, cereţi şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină”.
Domnul Hristos este puntea de legătură între Dumnezeu şi om. El a făgăduit mijlocirea Sa personală. El pune toată virtutea neprihănirii Sale de partea celui care se roagă. Domnul Hristos pledează pentru om, iar omul, având nevoie de ajutorul divin, pledează pentru sine însuşi în prezenţa lui Dumnezeu, folosind puterea de influenţă a Aceluia care Şi-a dat viaţa pentru lume. Când recunoaştem înaintea lui Dumnezeu că preţuim meritele lui Hristos, rugăciunile noastre de mijlocire ajung să fie plăcute. Oh, cine poate să înţeleagă valoarea acestui har şi a acestei mari iubiri! Când ne apropiem de Dumnezeu prin virtutea meritelor lui Hristos, noi suntem îmbrăcaţi cu veşmintele Sale preoţeşti. El ne aşază aproape, alături de El, cuprinzându-ne cu braţul Său omenesc, în timp ce Se prinde cu braţul Său divin de scaunul de domnie al Celui Infinit. El pune în cădelniţa din mâinile noastre meritele Sale, ca pe o tămâie plăcut mirositoare, spre a încuraja cererile noastre. El făgăduieşte să asculte rugăciunile noastre şi să răspundă.
Da, Hristos a devenit mijlocitorul rugăciunii, stând între om şi Dumnezeu. El a devenit şi mijlocitorul binecuvântării între Dumnezeu şi om. El a unit cele dumnezeieşti cu cele omeneşti. Oamenii trebuie să conlucreze cu El pentru mântuirea propriului lor suflet şi apoi să facă eforturi puternice şi stăruitoare pentru a-i salva pe aceia care sunt gata să piară. – Mărturii, vol. 8, p. 178.
Până în clipa aceea, ucenicii nu cunoscuseră puterea şi posibilităţile nemărginite ale Mântuitorului lor. El le-a spus: „Până acum, n-aţi cerut nimic în Numele Meu” (Ioan 16,24). El le-a explicat că secretul succesului lor va depinde de cererea puterii şi a harului, în Numele Său. El urma să fie prezent înaintea Tatălui pentru a adresa cereri în numele lor. El a promis că va prezenta rugăciunea închinătorului umil ca şi cum ar fi dorinţa Sa pentru sufletul acela. Orice rugăciune sinceră este auzită în cer. Poate că nu este exprimată curgător, dar, dacă inima este în ea, rugăciunea se va înălţa spre Sanctuarul în care slujeşte Hristos, iar El o va înfăţişa Tatălui fără niciun cuvânt stângaci sau bâlbâit, ci plăcută şi înfrumuseţată prin parfumul desăvârşirii Sale. – Hristos, Lumina lumii, p. 667.
Ucenicii aveau să ducă mai departe lucrarea lor în Numele lui Hristos. Fiecare cuvânt şi faptă a lor trebuia să îndrepte atenţia asupra Numelui Său, care are acea putere vitală prin care cei păcătoşi pot să fie mântuiţi. Credinţa lor trebuia să îşi aibă centrul în Acela care este izvorul îndurării şi al puterii. Ei trebuiau să prezinte cererile lor Tatălui în Numele lui Isus, iar apoi urmau să primească răspuns. Ei trebuiau să boteze în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt. Numele lui Hristos trebuia să constituie parola, cuvântul lor de ordine, semnul prin care să fie deosebiţi, legătura unirii lor, autoritatea activităţii lor, precum şi izvorul succesului lor. – Istoria faptelor apostolilor, p. 28.
În Sfânta Sfintelor am văzut un chivot. Partea de sus şi părţile laterale erau din aurul cel mai curat. La fiecare margine a chivotului se afla un heruvim frumos, cu aripile întinse deasupra lui. Feţele lor erau îndreptate una spre cealaltă şi priveau în jos. Între îngeri se afla o cădelniţă de aur. Deasupra chivotului, acolo unde stăteau îngerii, era o slavă nespus de strălucitoare, care părea a fi asemenea unui scaun de domnie pe care şedea Dumnezeu. Domnul Isus stătea lângă chivot şi, când rugăciunile sfinţilor ajungeau la El, tămâia din cădelniţă începea să ardă, iar Domnul aducea rugăciunile lor înaintea Tatălui împreună cu fumul de tămâie. – Experienţe şi viziuni, p. 32.
Ce înseamnă a te ruga în Numele lui Isus. – A te ruga în Numele lui Hristos înseamnă … a primi caracterul Său, a da pe faţă spiritul Său şi a săvârşi lucrările Sale. Făgăduinţa Mântuitorului este condiţionată. „Dacă Mă iubiţi”, zice El, „veţi păzi poruncile Mele”. El nu îi mântuieşte pe oameni în păcat, ci din păcat, iar aceia care Îl iubesc îşi vor dovedi iubirea prin ascultare. – Hristos, Lumina lumii, p. 668.
Domnul Hristos a spus: „În ziua aceea, veţi cere în Numele Meu şi nu vă zic că voi ruga pe Tatăl pentru voi. Căci Tatăl Însuşi vă iubeşte, pentru că M-aţi iubit şi aţi crezut că am ieşit de la Dumnezeu”… „Eu v-am ales pe voi… pentru ca orice veţi cere la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea” (Ioan 16,26.27; 15,16). Rugăciunea făcută în Numele Domnului Hristos înseamnă ceva mai mult decât simpla rostire a Numelui Său, la începutul şi la sfârşitul unei rugăciuni. A ne ruga în Numele Domnului Hristos înseamnă a ne ruga în spiritul şi puterea lui Hristos, ca unii care credem în făgăduinţele Sale, ne încredem în harul Său şi împlinim lucrările Sale. – Calea către Hristos, p. 100, 101.
Dumnezeu ne invită să venim la El în Numele lui Isus. – Sunteţi invitaţi să veniţi, să cereţi, să căutaţi, să bateţi şi sunteţi asiguraţi că nu va fi în zadar: „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide. Căci oricine cere capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate, i se deschide”. (Matei 7,7.8).
Domnul Hristos ilustrează bunăvoinţa lui Dumnezeu de a binecuvânta, prin bunăvoinţa unui tată de a da copilului său ce îi cere. „Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? Ori, dacă cere un peşte, să-i dea un şarpe în loc de peşte? Sau, dacă cere un ou, să-i dea o scorpie? Deci, dacă voi care sunteţi răi ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!” (Luca 11,11-13).
Noi venim la Dumnezeu, în Numele lui Isus, prin invitaţie specială, iar El ne primeşte cu plăcere în camera Lui de audienţe. El oferă sufletului smerit şi căit acea credinţă în Hristos, prin care este îndreptăţit. Isus îi şterge ca pe un nor firav vina şi, mângâiată, inima exclamă: „Te laud, Doamne, căci ai fost supărat pe mine, dar mânia Ta s-a potolit şi m-ai mângâiat!” (Isaia 12,1). – Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 241, 242.
Rugaţi-vă atât în Numele lui Isus, cât şi prin inspiraţia Duhului Sfânt. – Când un om Îi adresează lui Dumnezeu o rugăciune foarte stăruitoare (Isus Hristos este singurul nume de sub cer prin care putem să fim mântuiţi), în acea stăruinţă şi seriozitate se găseşte un angajament al lui Dumnezeu, că El este gata să răspundă la rugăciune într-o măsură nespus de îmbelşugată, mai mult decât putem noi să cerem sau să gândim. Noi nu trebuie să ne rugăm doar în Numele lui Isus, ci şi prin inspiraţia şi îndemnurile fierbinţi ale Duhului Sfânt. Acest fapt explică semnificaţia cuvintelor: „Duhul Însuşi mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite”. Rugăciunile trebuie să fie înălţate cu o credinţă serioasă. Atunci, ele vor ajunge la tronul harului. Stăruiţi în rugăciune fără şovăire. Dumnezeu nu spune: „Rugaţi-vă o dată, iar Eu vă voi răspunde.” El spune: „Rugaţi-vă neîncetat, crezând că aveţi lucrurile pe care le cereţi şi le veţi primi, iar Eu vă voi răspunde.” – The Gospel Herald, 28 mai 1902.
În Numele lui Isus, noi putem să ne apropiem de Dumnezeu cu încredere. – Umilinţa şi respectul ar trebui să caracterizeze purtarea tuturor acelora care vin în prezenţa lui Dumnezeu. În Numele lui Isus, noi putem veni înaintea Sa cu încredere, dar nu trebuie să ne apropiem de El cu îndrăzneală şi încumetare, ca şi când El ar fi pe aceeaşi treaptă cu noi. Sunt unii oameni care se adresează marelui, atotputernicului şi sfântului Dumnezeu, care locuieşte într-o lumină de care nu te poţi apropia, ca şi când s-ar adresa cuiva care este deopotrivă cu ei sau chiar unuia mai prejos decât ei. Sunt unii oameni care se poartă în casa Lui cum nu s-ar încumeta să se poarte în camera de audienţă a unui conducător pământesc. Aceştia să-şi aducă aminte că se află în faţa Aceluia pe care Îl adoră serafimii şi în prezenţa căruia îngerii îşi acoperă feţele. – Patriarhi şi profeţi, p. 252.
Când ne rugăm în Numele lui Isus, putem veni în prezenţa lui Dumnezeu cu încrederea unui copil. Nu avem nevoie de niciun mijlocitor omenesc. Prin Domnul Isus, ne putem deschide inima înaintea lui Dumnezeu ca înaintea unei persoane care ne cunoaşte şi ne iubeşte. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 84.
Dumnezeu va onora Numele lui Isus în rugăciunile noastre. – Fiecare făgăduinţă din Cuvântul lui Dumnezeu constituie un subiect de rugăciune şi ne prezintă cuvântul lui Iehova ca garanţie a împlinirii ei. Oricare ar fi binecuvântarea spirituală de care avem nevoie, avem privilegiul de a o cere în Numele lui Isus. Putem să-I vorbim Domnului cu simplitatea unui copil, cerându-I exact lucrurile de care avem nevoie. Putem să-I aducem la cunoştinţă grijile noastre trecătoare, să-I cerem atât pâinea şi îmbrăcămintea obişnuită, cât şi pâinea vieţii şi haina neprihănirii lui Hristos. Tatăl tău ceresc ştie că ai nevoie de toate acestea şi eşti invitat să-L rogi cu privire la ele. În Numele lui Isus, îţi va fi acordată orice favoare. Dumnezeu va onora acest Nume şi va împlini trebuinţele tale, dăruindu-ţi fără nicio reţinere din bogăţiile Sale. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 133.
Noi nu trebuie să ne rugăm doar în Numele Domnului Hristos, ci şi prin inspiraţia Duhului Sfânt. Aceasta este explicaţia afirmaţiei că Duhul „mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite” (Romani 8,26). Lui Dumnezeu îi face plăcere să răspundă la astfel de rugăciuni. Când rostim o rugăciune în Numele lui Hristos, cu seriozitate şi căldură, chiar în insistenţa aceasta se află o garanţie din partea lui Dumnezeu, că El este pe punctul de a ne răspunde, dăruindu-ne „nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3,20).
Domnul Hristos a zis: „Orice lucru veţi cere când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit şi-l veţi avea” (Marcu 11,24). „Şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul” (Ioan 14,13). Iar ucenicul iubit, Ioan, inspirat de Duhul Sfânt, declară cu claritate şi siguranţă deplină: „Îndrăzneala pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice I-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut” (1 Ioan 5,14.15). Prin urmare, adresaţi-I Tatălui cererile voastre, cu insistenţă, în Numele Domnului Isus. Dumnezeu va onora acest Nume. – Parabolele Domnului Hristos, p. 147, 148.