Rugăciunea credinței

Rugăciunea este mijlocul cerului pentru succesul în biruirea păcatului. – Mulţi dintre aceia care se străduiesc să asculte de poruncile lui Dumnezeu au puţină pace şi bucurie. Această lipsă în experienţa lor este urmarea faptului că nu şi-au exercitat credinţa. Ei se comportă ca şi cum ar trăi într-o ţară cu pământul sărat, într-o pustie pârjolită de soare. Ei cer puţin, în timp ce ar putea să ceară mult, pentru că făgăduinţele lui Dumnezeu nu au nicio limită. Astfel de oameni nu reprezintă sfinţirea ce vine prin ascultarea de adevăr. Dumnezeu ar dori ca toţi fiii şi fiicele Sale să fie fericiţi, în pace şi ascultători. Prin exercitarea credinţei, cel credincios ajunge în posesia acestor binecuvântări. Prin credinţă poate fi împlinită orice lipsă a caracterului, poate fi curăţită orice pată, poate fi corectată orice greşeală şi poate fi dezvoltată orice însuşire aleasă.

Rugăciunea este mijlocul rânduit de cer pentru a avea succes în lupta cu păcatul şi în dezvoltarea caracterului creştin. Influenţa divină, care vine ca răspuns la rugăciunea credinţei, va împlini în sufletul celui care se roagă tot ce a cerut el. Noi putem cere iertare pentru păcate, putem cere Duhul Sfânt, o fire asemenea lui Hristos, înţelepciune şi tărie pentru a face lucrarea Sa şi orice dar pe care El l-a promis, iar făgăduinţa este: „Veţi primi”. – Istoria faptelor apostolilor, p. 563, 564.

Dumnezeu doreşte nespus să facă lucruri mari pentru noi. – Partea noastră este să ne rugăm şi să credem. Vegheaţi în rugăciune. Vegheaţi şi cooperaţi cu Dumnezeu care ascultă rugăciunile. Păstraţi mereu în minte faptul că „noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu” (1 Corinteni 3,9). Vorbiţi şi lucraţi în armonie cu rugăciunile voastre. Aceasta va constitui diferenţa infinită când încercarea va dovedi autenticitatea credinţei voastre sau va arăta că rugă­ciunile voastre sunt doar o formă.

Când se ivesc necazuri şi sunteţi confruntaţi cu dificultăţi, nu căutaţi ajutorul oamenilor. Încredinţaţi totul lui Dumnezeu. Obiceiul de a le spune altora greutăţile noastre ne face doar mai slabi, dar nu ne aduce nicio putere de a le rezolva. Prin aceasta, aşezăm asupra lor o povară a neputinţelor noastre spirituale, pe care ei nu o pot uşura. Noi căutăm putere din partea unor oameni greşiţi şi limitaţi, în timp ce putem avea puterea unui Dumnezeu infinit, care nu greşeşte.

Nu trebuie să mergeţi până la marginile pământului în căutarea înţelepciunii, căci Dumnezeu este aproape. Nu capacităţile pe care le aveţi acum sau pe care le veţi avea vreodată sunt cele care vă vor da succesul, ci lucrurile pe care le poate face Domnul pentru voi. Trebuie să avem mult mai puţină încredere în ce poate face omul şi mult mai multă încredere în ce poate face Dumnezeu pentru fie­care suflet care crede. El doreşte cu ardoare ca voi să-L căutaţi prin credinţă. Dumnezeu vrea să aşteptaţi lucruri mari de la El. El doreşte cu nerăbdare să vă ofere atât înţelegerea lucrurilor pământeşti, trecătoare, cât şi a lucrurilor spirituale. Domnul poate ascuţi mintea voastră. El vă poate da tact şi îndemânare. Puneţi la lucru talentele voastre, cereţi-I lui Dumnezeu înţelepciune şi vă va fi dată. – Parabolele Domnului Hristos, p. 146.

Rugăciunea şi credinţa vor face lucruri minunate – Mă tem că nu avem credinţa aceea care este esenţială. De ce nu luptăm împotriva dezamăgirilor şi a ispitei de a ne descuraja? Dumnezeu este plin de milă, iar dacă adevărul înnobilează şi curăţeşte viaţa noastră, aducându-ne bucurie, suntem în stare să îndeplinim o lucrare serioasă şi temeinică pentru Dumnezeu. Rugăciunea şi credinţa vor face minuni. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie arma noastră de luptă. Prin Cuvântul acesta pot să fie săvârşite minuni, pentru că el este de folos în toate privinţele. – Evanghelizare, p. 489. 

Credinţa să fie amestecată cu rugăciunile noastre. – Cei care alcătuiesc poporul lui Dumnezeu trebuie să acţioneze înţelept. Să nu fie mulţumiţi până când fiecare păcat cunoscut nu este mărturisit. Apoi, este privilegiul şi datoria lor să creadă că Domnul Isus îi primeşte. Ei nu trebuie să aştepte ca alţii să-i conducă să iasă din întuneric şi să câştige biruinţa de care ei să se bucure apoi. O astfel de bucurie va dura doar până la încheierea adunării. Dumnezeu trebuie să fie slujit din principiu, nu din sentiment. Dimineaţa şi seara, câştigaţi biruinţa pentru voi înşivă, în familia voastră. Nu lăsaţi ca lucrul zilnic să vă lipsească de aceasta. Luaţi-vă timp să vă rugaţi şi, în timp ce vă rugaţi, să credeţi că Dumnezeu vă ascultă. Amestecaţi credinţa cu rugăciunile voastre. S-ar putea să nu simţiţi întotdeauna răspunsul imediat, însă, în acel timp, credinţa este pusă la încercare. Voi sunteţi încercaţi pentru a se vedea dacă vă veţi încrede în Dumnezeu, dacă aveţi o credinţă vie şi durabilă. „Credincios este Cel ce v-a chemat şi El va face lucrul acesta”. Umblaţi pe calea cea strâmtă a credinţei. Încredeţi-vă cu toţii în făgăduinţele Domnului. Încredeţi-vă în Dumnezeu, când treceţi prin întuneric. Acesta este timpul când trebuie să aveţi credinţă. Totuşi, adesea, voi lăsaţi simţămintele să vă stăpânească. Când nu vă simţiţi mângâiaţi de Duhul lui Dumnezeu şi sunteţi disperaţi pentru că nu Îl puteţi găsi, voi căutaţi merite în voi înşivă. Voi nu vă încredeţi suficient în Isus, scumpul Domn Isus. Voi nu lăsaţi totul pe seama meritelor Lui, da, totul. Cel mai mare bine pe care îl puteţi face nu poate să merite favoarea lui Dumnezeu. Numai prin meritele lui Isus veţi fi mântuiţi, sângele Lui este singurul care vă va curăţi. Totuşi voi aveţi de făcut nişte eforturi. Trebuie să faceţi ce puteţi în dreptul vostru. Fiţi plini de râvnă şi pocăiţi-vă, apoi credeţi.

Nu confundaţi credinţa cu sentimentul. Acestea sunt distincte. Credinţa trebuie să fie exercitată. Noi trebuie să punem această credinţă la lucru fără încetare. Să credem continuu. Credinţa voastră să vă inspire convingerea că veţi primi binecuvântarea, iar aceasta va fi a voastră. Sentimentele voastre nu au nimic de a face cu această credinţă. Când credinţa aduce binecuvântare inimii voastre şi voi vă bucuraţi de această binecuvântare, bucuria aceasta pe care o simţiţi nu mai este credinţă, ci sentiment. – Mărturii, vol. 1, p. 167.

Rugăciunea şi credinţa se bazează pe puterea lui Dumnezeu. – Cât de puternice sunt adevărata credinţă şi adevărata rugăciune! Ele sunt ca mâinile cu care rugătorul se prinde de puterea Iubirii Infinite. A avea credinţă înseamnă a avea încredere în Dumnezeu, a crede că El ne iubeşte şi ştie ce este spre binele nostru. Prin urmare, în loc de a merge pe propria cale, credinţa ne determină să alegem calea Sa. În locul ignoranţei noastre, ea acceptă înţelepciunea Sa; în locul slăbiciunii noastre, puterea Sa; în locul păcătoşeniei noastre, neprihănirea Sa. Viaţa noastră, noi înşine suntem deja ai Săi. Credinţa recunoaşte dreptul Său de proprietate şi primeşte binecuvântările ei. Adevărul, dreptatea, curăţia morală sunt evidenţiate ca fiind secretele succesului în viaţă. Dar credinţa este cea care ne pune în posesia acestor atribute. Fiecare îndemn sau aspiraţie spre bine este darul lui Dumnezeu. Credinţa primeşte de la Dumnezeu acea unică viaţă care poate produce adevărata creştere şi eficienţă. – Slujitorii Evangheliei, p. 259.

Viaţa noastră trebuie să fie în armonie cu cererile noastre. – Rugaţi-vă cu credinţă şi asiguraţi-vă că vă puneţi viaţa în armonie cu cererile voastre, ca să puteţi primi binecuvântările pentru care vă rugaţi. Nu îngăduiţi să vă scadă credinţa, pentru că binecuvântările primite sunt proporţionale cu credinţa exercitată. „Facă-vi-se după credinţa voastră!” „Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi” (Matei 9,29; 21,22). Rugaţi-vă, credeţi şi bucuraţi-vă! Cântaţi laude lui Dumnezeu, pentru că El a răspuns la rugăciunile voastre. Credeţi-L pe cuvânt, „căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa” (Evrei 10,23). Nicio rugăciune sinceră nu este pierdută. Calea este deschisă, iar valul binecuvântării se revarsă. El are proprietăţi vindecătoare, oferind o putere regeneratoare de viaţă, sănătate şi mântuire. – Mărturii, vol. 7, p. 274.

Dumnezeu primeşte rugăciunea credinţei. – Rugăciunea cre­din­ţei, care este umilă, inteligentă şi vine de pe buze neprefăcute, este întru totul bine primită de Dumnezeu. Rugăciunea făcută din toată inima este auzită în ceruri şi este răsplătită printr-un răspuns pe pământ. „Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă şi are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de cuvântul Meu”. „Căci aşa vorbeşte Cel Preaînalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este sfânt. ‘Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie, dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite, şi să îmbărbătez inimile zdrobite’”. Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită”. – Signs of the Times, 3 decembrie 1896.

Stăruiţi în rugăciune, cu credinţă. – Dumnezeu va fi totul pentru noi, dacă Îi vom îngădui să fie. Rugăciunile noastre apatice, rostite cu o jumătate de inimă, nu ne vor aduce rezultate din ceruri. Oh, trebuie să stăruim în rugăciune! Să cerem cu credinţă, să aşteptăm cu credinţă, să primim cu credinţă, să ne bucurăm în nădejde, pentru că oricine caută găseşte. Fiţi serioşi în privinţa aceasta. Căutaţi-L pe Dumnezeu cu toată inima. Oamenii îşi pun tot sufletul şi seriozitatea în lucrurile trecătoare pe care vor să le realizeze până când eforturile lor sunt încununate de succes. Învăţaţi cu toată seriozitatea îndeletnicirea de a căuta binecuvântările pe care Dumnezeu le-a făgăduit şi, printr-un efort perseverent şi hotărât, veţi avea lumina Sa, adevărul Său şi harul Său îmbelşugat.

Strigaţi după Dumnezeu cu sinceritate şi cu o foame a sufletului. Luptaţi cu solii cereşti, până când veţi avea biruinţa. Puneţi-vă toată făptura în mâinile Domnului, trup, suflet şi spirit, şi hotărâţi-vă să fiţi slujitorii Săi iubitori şi consacraţi, conduşi de voinţa şi gândirea Sa şi pătrunşi de Duhul Său.

Spuneţi-I lui Isus dorinţele voastre cu toată sinceritatea sufle­tului. Nu vi se cere să aveţi o conversaţie lungă cu Dumnezeu sau să-I ţineţi o predică, dar spuneţi-I cu inima plină de întristare pentru păcatele voastre astfel: „Scapă-mă, Doamne, sau voi pieri!”. Pentru asemenea suflete există speranţă. Ele vor căuta, vor cere, vor bate şi vor găsi. Când Domnul Isus va ridica povara păcatului care zdrobeşte sufletul vostru, veţi trăi experienţa binecuvântării păcii lui Hristos. – Our High Calling, p. 131.

Dumnezeu trimite putere ca răspuns la rugăciunea credinţei. – Când oamenii vor fi la fel de consacraţi ca Ilie şi vor avea credinţa pe care a avut-o el, Dumnezeu li Se va descoperi, aşa cum S-a descoperit atunci. Când oamenii se vor ruga Domnului aşa cum s-a rugat Iacov, rezultatele care s-au văzut atunci se vor vedea din nou. Dumnezeu va trimite putere ca răspuns la rugăciunea credinţei. – Slujitorii Evangheliei, p. 255. 

Înţelegeţi ştiinţa rugăciunii. – Rugăciunea şi credinţa sunt strâns legate şi trebuie să fie studiate împreună. În rugăciunea credinţei există ştiinţă divină, o ştiinţă pe care trebuie s-o înţeleagă orice om care vrea să trăiască o viaţă plină de succes. Domnul Hristos spune: „De aceea vă spun că orice lucru veţi cere când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit şi-l veţi avea” (Marcu 11,24). El ne spune clar că lucrurile pe care le cerem trebuie să fie în conformitate cu voinţa lui Dumnezeu. Noi trebuie să cerem lucrurile pe care ni le-a făgăduit, iar tot ce primim trebuie să fie folosit pentru a împlini voia Sa. Când sunt împlinite condiţiile, făgăduinţa este sigură.

Putem cere iertarea păcatului, Duhul Sfânt, un temperament creştin, înţelepciune şi putere pentru a face lucrarea Sa, orice dar pe care El l-a făgăduit. Apoi, urmează să credem că vom primi ce am cerut şi să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru primirea acelui lucru. – Educaţie, p. 257, 258.

Rugăciunea în taină susţine viaţa sufletului. – Nu avem nevoie să căutăm vreo dovadă exterioară a binecuvântării. Darul se află în făgăduinţă şi putem să începem lucrul asiguraţi că Dumnezeu este în stare să împlinească tot ce a promis şi că darul se află deja în posesia noastră şi va fi disponibil când vom avea cel mai mult nevoie de el.

A trăi în acest fel după Cuvântul lui Dumnezeu înseamnă a-I supune Lui toată viaţa noastră. Vom avea un sentiment continuu de nevoie şi dependenţă, o atracţie a inimii către Dumnezeu. Rugăciunea este o necesitate, pentru că ea este viaţa sufletului. Rugăciunea în familie şi rugăciunea publică, amândouă îşi au locul lor, dar comuniunea în taină cu Dumnezeu este cea care susţine viaţa sufletului.

Pe munte cu Dumnezeu, Moise a văzut modelul acelei construcţii minunate, care urma să fie locul slavei Sale. Pe munte cu Dumnezeu – într-un loc tainic, de comuniune – urmează să contemplăm idealul Său glorios pentru neamul omenesc. Astfel, vom ajunge în stare să ne ducem la bun sfârşit zidirea caracterului, aşa încât să se poată împlini pentru noi făgăduinţa: „Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor, Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu” (2 Corinteni 6,16). 

Tocmai în orele de rugăciune solitară, Domnul Isus a primit înţelepciune şi putere în timpul vieţii Sale pământeşti. Tinerii să urmeze exemplul Său şi să găsească, dimineaţa şi la apus, un timp liniştit pentru comuniunea cu Tatăl lor din ceruri. Pe parcursul întregii zile să-şi înalţe inimile către Dumnezeu. La fiecare pas pe care-l facem pe calea noastră, El spune: „Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor!” (Isaia 41,13). Dacă ar putea învăţa copiii noştri aceste lecţii în zorii anilor lor, ce prospeţime şi putere, ce bucurie şi gingăşie ar fi aduse în vieţile lor! – Educaţie, p. 258, 259.

Rugăciunea făcută cu credinţă aduce binecuvântări îmbelşugate. – Prin cuvintele pe care le spunem oamenilor şi prin rugăciunile pe care le înălţăm, Dumnezeu doreşte să prezentăm o dovadă in­con­fundabilă că avem o viaţă spirituală. Noi nu ne bucurăm de plinătatea binecuvântării pe care Domnul a pregătit-o pentru noi, deoarece nu cerem cu credinţă. Dacă am exercita credinţa în Cuvântul viului Dumnezeu, am avea cele mai îmbelşugate binecuvântări. Noi Îl dezonorăm pe Dumnezeu prin lipsa noastră de credinţă, de aceea nu le putem împărtăşi altora viaţă, aducând o mărturie vie şi înălţătoare. Noi nu putem da ce nu avem. – Mărturii, vol. 6, p. 63.

Cereţi cu credinţă şi apoi primiţi. – Noi putem să obţinem putere de la Dumnezeu. El este în stare să ne ajute. El poate să ne dea har şi înţelepciune cerească. Dacă veţi cere cu credinţă, veţi primi, dar trebuie să vegheaţi în vederea rugăciunii. Vegheaţi, rugaţi-vă, lucraţi – acestea să fie cuvintele voastre de ordine. – Mărturii, vol. 2, p. 427.

Credinţa consideră că are binecuvântarea înainte de a o vedea sau simţi. – Am văzut adesea că mulţi copii ai Domnului neglijează prea mult rugăciunea, îndeosebi rugăciunea în taină, şi am văzut că mulţi nu exercită credinţa aceea pe care au atât privilegiul, cât şi datoria de a o exercita, aşteptând adesea acel simţământ pe care numai credinţa poate să-l aducă. Sentimentul nu este credinţă. Cele două sunt deosebite. Voi trebuie să vă exercitaţi credinţa, dar Dumnezeu este acela care dă sentimentul de bucurie şi binecuvântarea. Harul lui Dumnezeu vine în suflet prin intermediul unei credinţe vii, iar noi avem capacitatea de a exercita credinţa aceasta. 

Credinţa cea adevărată se bazează pe făgăduinţă şi consideră că are binecuvântarea înainte de a o vedea sau simţi. Trebuie să trimitem cererile noastre în Sfânta Sfintelor cu credinţă, iar apoi, credinţa noastră trebuie să se bazeze pe binecuvântarea făgăduită şi să considere că am primit-o. După aceea, trebuie să credem că primim binecuvântarea, deoarece credinţa noastră a primit-o deja şi, în conformitate cu Scriptura, ea este a noastră. „Orice lucru veţi cere când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit şi-l veţi avea” (Marcu 11,24). Aceasta este credinţa adevărată – a crede că primim binecuvântarea chiar înainte de a o vedea. Când binecuvântarea făgăduită este văzută şi ne bucurăm de ea, credinţa a pierit. Totuşi mulţi presupun că au o credinţă mare când se împărtăşesc într-o mare măsură de Duhul Sfânt şi că nu pot să aibă credinţă, decât dacă simt puterea Duhului. Astfel de oameni confundă credinţa cu binecuvântarea care vine prin credinţă. Timpul când trebuie să exercităm credinţa este tocmai timpul când ne simţim lipsiţi de Duhul Sfânt. Când norii groşi ai întunericului par să planeze asupra minţii, atunci este timpul ca această credinţă vie să străpungă întunericul şi să împrăştie norii. Credinţa adevărată se bazează pe făgăduinţele aflate în Cuvântul lui Dumnezeu şi numai aceia care urmează Cuvântul pot să ceară împlinirea făgăduinţelor lui pline de slavă. „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da” (Ioan 15,7). „Orice vom cere, vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui” (1 Ioan 3,22). – Experienţe şi viziuni, p. 72, 73.

Nu vă clătinaţi, dacă nu primiţi răspuns imediat la rugăciune. – Credinţa voastră nu trebuie să se desprindă de făgăduinţele lui Dumnezeu, dacă nu vedeţi sau nu simţiţi imediat răspunsul la rugăciune. Nu vă fie teamă să vă încredeţi în Dumnezeu. Bazaţi-vă pe făgăduinţa Lui sigură: „Cereţi şi vi se va da”. Dumnezeu este prea înţelept pentru a greşi şi prea bun pentru a reţine vreun lucru bun de la sfinţii Săi care merg pe o cale dreaptă. – Mărturii, vol. 1, p. 120.

Rugaţi-vă, apoi lăsaţi rezultatele în grija lui Dumnezeu. – Lucraţi cu credinţă şi lăsaţi rezultatele în grija lui Dumnezeu. Rugaţi-vă în credinţă, iar taina providenţei Sale va aduce răspunsul. Uneori, vi se va părea că nu puteţi avea succes. Lucraţi şi credeţi, punând în eforturile voastre credinţă, nădejde şi curaj. După ce aţi făcut tot ce aţi putut, aşteptaţi-L pe Domnul, mărturisind credincioşia Lui, iar El va face să se împlinească Cuvântul Său. Aşteptaţi nu cu o îngrijorare neliniştită, ci cu o credinţă neclintită şi cu încredere nezguduită. – Mărturii, vol. 7, p. 245.

Rugaţi-vă cu încredere. – Rugăciunea credinţei, făcută din toată inima, este auzită în ceruri şi primeşte răspuns pe pământ. Dumnezeu înţelege nevoile omenirii. El ştie ce dorim înainte să-I cerem. El vede lupta sufletului cu îndoiala şi ispita. El observă sinceritatea celui ce se roagă. El va primi umilinţa şi tristeţea sufletului. „Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile”, declară El, „spre cel ce suferă şi are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de cuvântul Meu”.

Avem privilegiul de a ne ruga cu încredere, după cum ne îndeamnă Duhul Sfânt. Noi trebuie să-I spunem Domnului nevoile noastre cu simplitate şi să cerem împlinirea făgăduinţei Sale. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 92.

Isus este la fel de doritor să asculte rugăciunea astăzi, cum a fost când era pe pământ. – Înţelepciunea omenească spune că rugăciunea nu este esenţială. Oamenii de ştiinţă pretind că nu poate exista un răspuns real la rugăciune, că acest fapt ar fi o călcare a legilor naturii, o minune, şi că minuni nu există. Universul, spun ei, este guvernat de legi fixe şi nici chiar Dumnezeu nu poate face nimic împotriva acestor legi. În felul acesta, ei Îl reprezintă pe Dumnezeu ca fiind legat de propriile legi – ca şi când acţiunea unei legi divine ar exclu­de li­bertatea divină. O astfel de învăţătură este contrară mărturiei Scripturii. N-au făcut minuni Hristos şi apostolii Săi? Acelaşi Mântuitor milostiv trăieşte şi astăzi şi este tot atât de doritor să asculte rugăciunea credinţei ca atunci când a trăit vizibil printre oameni. – Tragedia veacurilor, p. 525.

Rugăciunea credinţei exprimă nevoile simple ale sufletului. – Ru­­găciunea nu este un act de ispăşire a păcatului, ea nu este o virtu­te, sau un merit. Cele mai alese şi mai frumoase cuvinte nu în­seamnă nimic în comparaţie cu o dorinţă sinceră şi sfântă. Dacă nu exprimă adevăratele sentimente ale inimii, chiar şi cele mai elocvente rugăciuni sunt doar nişte cuvinte fără rost. Dar rugăciunea care izvorăşte dintr-o inimă sinceră şi exprimă nevoile simple ale sufletului, ca şi când i-am cere o favoare unui prieten, cu încrederea că ne va fi acordată – aceasta este rugăciunea credinţei. Dumnezeu nu doreşte complimentele noastre formale, dar strigătul nerostit al inimii frânte şi copleşite de simţământul păcătoşeniei şi al unei neputinţe totale ajunge până la Tatăl oricărei îndurări. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 86, 87.

Rugăciunea Îl determină pe Dumnezeu să acţioneze. – Prin rugă­ciunile voastre fierbinţi, făcute cu credinţă, voi puteţi să mişcaţi bra­ţul care conduce lumea. Voi puteţi să-i învăţaţi pe copiii voştri să se roage eficient atunci când îngenunchează alături de voi. Înălţaţi-vă rugăciunile spre scaunul de domnie al lui Dumnezeu, spunând:

„Doamne, îndură-Te de poporul Tău! Nu da de ocară moştenirea Ta, n-o face de batjocura popoarelor! Pentru ce să se zică printre neamuri: ‘Unde este Dumnezeul lor?’”

Dumnezeu este la lucru. El face minuni şi, chiar dacă Se află în înaltul cerurilor, rugăciunea poate să ajungă la scaunul Său de domnie. Acela care conduce totul, Acela care poate să facă lucruri minunate, va lua în considerare rugăciunea smerită a credinţei, care vine chiar şi de la cel mai umil dintre copiii Săi. – Review and Herald, 23 aprilie 1889.

Dumnezeu nu poate să răspundă rugăciunilor care nu-I sunt adre­sate. – Rugăciunea şi credinţa vor face lucruri pe care nicio putere de pe pământ nu le poate săvârşi. Rareori suntem puşi de două ori în aceeaşi situaţie, din toate punctele de vedere. Trebuie să trecem fără încetare prin evenimente şi încercări noi, în care experienţa din trecut nu poate să fie o călăuză suficientă. Trebuie să avem lumina continuă care vine de la Dumnezeu. Domnul Hristos le trimite mereu solii celor care ascultă vocea Sa.

O parte a planului lui Dumnezeu este aceea de a ne da, ca răspuns la rugăciunea credinţei, binecuvântări pe care nu ni le-ar dărui, dacă nu I le-am cere. – My Life Today, p. 15.

Pastorii să se roage neobosit. – Înainte de a se angaja în lucra­rea de a-i ajuta pe alţii, pastorii ar trebui să-şi pregătească inima, deoarece poporul este cu mult înaintea multora dintre pastori. Ei trebuie să lupte neobosit în rugăciune până când Domnul îi binecuvântează. Când iubirea lui Dumnezeu va arde pe altarul inimii lor, nu vor predica pentru a-şi etala propria isteţime, ci pentru a-L prezenta pe Hristos care ridică păcatele lumii. – Mărturii, vol. 5, p. 166.

Remediul pentru descurajare este credinţă, rugăciune şi lu­cra­­­re. – Există un singur remediu pentru toţi cei descurajaţi – rugăciunea, credinţa şi lucrarea. – Mărturii, vol. 6, p. 438.

Rugăciunea este arma cu care ne împotrivim vrăjmaşului. – Domnul Hristos este singura noastră nădejde. Veniţi la Dumnezeu în Numele Aceluia care Şi-a dat viaţa pentru lume. Bazaţi-vă pe eficienţa jertfei Sale. Arătaţi că dragostea şi bucuria Lui se află în sufletul vostru şi că, din motivul acesta, bucuria voastră este deplină. Dumnezeu este puterea noastră. Rugaţi-vă mult! Rugăciunea este viaţa sufletului. Rugăciunea credinţei este arma cu care putem să ne împotrivim cu succes fiecărui atac al vrăjmaşului. – Signs of the Times, 24 august 1904.

Rugăciunea nu se pierde, chiar dacă nu primeşte răspunsul aşa cum îl aşteptăm. – Rugăciunea credinţei nu se pierde niciodată, dar este o încumetare să afirmăm că ea va primi întotdeauna răspunsul, exact în modalitatea pe care am aşteptat-o şi prin lucrul precis pe care l-am cerut. – Mărturii, vol. 1, p. 231.

Mângâietorul vine ca răspuns la rugăciunea credinţei. – Oricând şi în orice loc, în toate întristările şi în toate necazurile, când împre­jurările sunt întunecoase şi viitorul este plin de tulburări, iar noi ne simţim fără putere şi singuri, Mângâietorul va fi trimis ca răspuns la rugăciunea credinţei. Împrejurările ne pot despărţi de orice prieten pământesc, dar nici împrejurarea, nici depărtarea nu ne pot despărţi de Mângâietorul ceresc. Oriunde am fi, oriunde am merge, El Se află totdeauna la dreapta noastră ca să ne sprijine, să ne ajute, să ne ridice şi să ne îmbărbăteze. – Hristos, Lumina lumii, p. 669, 670.

Îngerii duc rugăciunile noastre în Sanctuarul ceresc. – Îngerii aud jertfa de laudă şi rugăciunea credinţei, iar ei duc cereri­le la Acela care slujeşte în Sanctuar pentru poporul Său şi prezintă meritele Sale în favoarea lor. Rugăciunea adevărată se bazează pe Cel Atotputernic şi le dă oamenilor biruinţa. Aşezat pe genunchi, creştinul obţine puterea de a se împotrivi ispitei. – Review and He­rald, 1 februarie 1912.

Rugăciunea stăruitoare va zădărnici eforturile cele mai puternice ale lui Satana. – Omul este robul lui Satana şi, în mod natural, este înclinat să urmeze sugestiile lui şi să facă tot ce îi porunceşte el. În el însuşi, omul nu are nicio putere de a se împotrivi cu succes păcatului. El poate îndrăzni să înfrunte un vrăjmaş aşa de îngrozi­tor numai dacă Hristos locuieşte în el printr-o credinţă vie, care să-i influenţeze dorinţele şi să-l întărească oferindu-i putere de sus. Orice alte mijloace de apărare sunt zadarnice. Numai prin Hristos se poate limita puterea lui Satana. Acesta este un adevăr foarte important, pe care toţi ar trebui să-l înţeleagă. Satana este ocupat în fiecare clipă, mergând încoace şi încolo, în sus şi în jos pe pământ, căutând pe cine să înghită. Totuşi rugăciunea plină de zel a credinţei va zădărnici eforturile sale cele mai puternice. Aşadar, fraţilor, luaţi „scutul credinţei cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău”. – Mărturii, vol. 5, p. 294.

Rugăciunea credinţei câştigă biruinţa asupra lui Satana. – Rugă­ciunea credinţei constituie cea mai mare putere a creştinului, iar aceasta îl va învinge cu siguranţă pe Satana. Acesta este motivul pentru care el insinuează că nu avem nevoie de rugăciune. El detestă Numele lui Isus, Apărătorul nostru, iar atunci când venim stăruitor înaintea Lui, cerând ajutor, oştirea lui Satana intră în panică. Dacă neglijăm rugăciunea, o facem spre câştigul lui, căci atunci, minunile lui mincinoase sunt primite mai uşor. – Mărturii, vol. 1, p. 296.