Rugăciunea și ascultarea

Rugaţi-vă şi lucraţi! – Noi nu trebuie să stăm într-o stare de aşteptare liniştită a asupririi şi necazului şi să ne împreunăm mâinile, fără să facem nimic spre a abate răul. Strigătele noastre unite să se înalţe spre cer. Rugaţi-vă şi lucraţi, lucraţi şi rugaţi-vă! Totuşi nimeni să nu acţioneze pripit. Învăţaţi, ca niciodată mai înainte, că trebuie să fiţi blânzi şi smeriţi cu inima. – Selected Messages, cartea 2, p. 370, 371.

Trebuie să ne rugăm, să lucrăm şi să credem. Domnul este cel care ne dă succesul. – Evanghelizare, p. 438.

Veţi fi nevoiţi să luptaţi cu multe dificultăţi, să purtaţi poveri, să sfătuiţi, să alcătuiţi planuri şi să le îndepliniţi căutându-L fără încetare pe Dumnezeu pentru ajutor. Rugaţi-vă şi lucraţi, lucraţi şi rugaţi-vă, învăţaţi de la Domnul Isus ca nişte elevi în şcoala Sa! – Mărturii pentru pastori, p. 498, 499.

Rugăciunea este planul Cerului pentru a avea succes împotriva păcatului. – Mulţi dintre aceia care se străduiesc să asculte de poruncile lui Dumnezeu au puţină pace şi bucurie. Această lipsă în experienţa lor este rezultatul faptului că nu reuşesc să îşi exercite credinţa. Ei se comportă ca şi cum ar trăi într-o ţară cu pământul sărat, într-o pustie pârjolită de soare. Ei cer puţin, în timp ce ar putea să ceară mult, pentru că făgăduinţele lui Dumnezeu nu au nicio limită. Astfel de oameni nu reprezintă sfinţirea ce vine prin ascultarea de adevăr. Dumnezeu ar dori ca toţi fiii şi fiicele Sale să fie fericiţi, în pace şi ascultători. Prin exercitarea credinţei, cel cre­dincios ajunge în posesia acestor binecuvântări. Prin credinţă poate fi împlinită orice lipsă a caracterului, poate fi curăţită orice pată, poate fi corectată orice greşeală şi poate fi dezvoltată orice însuşire aleasă.

Rugăciunea este mijlocul rânduit de Cer pentru a avea succes în lupta cu păcatul şi în dezvoltarea caracterului creştin. Influenţa divină, care vine ca răspuns la rugăciunea credinţei, va împlini în sufletul celui care se roagă tot ce a cerut el. Noi putem cere iertare pentru păcate, putem cere Duhul Sfânt, o fire asemenea lui Hristos, înţelepciune şi tărie pentru a face lucrarea Sa şi orice dar pe care El l-a promis, iar făgăduinţa este: „Veţi primi”. – Istoria faptelor apostolilor, p. 563, 564.

Ispitele zilnice fac din rugăciune o necesitate. – Puterea obţinută în rugăciunea adresată lui Dumnezeu, unită cu efortul individual în educarea minţii pentru a fi atentă şi precaută, îl pregăteşte pe om pentru îndatoririle zilnice şi păstrează spiritul de pace în toate împrejurările, oricât de critice ar fi acestea. Ispitele la care suntem expuşi zilnic fac din rugăciune o necesitate. Ca să putem fi păziţi de puterea lui Dumnezeu prin credinţă, dorinţele sufletului să se înalţe continuu în rugăciune tăcută pentru ajutor, pentru lumină, pentru putere, pentru cunoştinţă. Totuşi gândul şi rugăciunea nu pot lua locul folosirii serioase şi judicioase a timpului. Atât lucrarea, cât şi rugăciunea sunt necesare pentru lucrarea de desăvârşire a caracterului creştin. – Mărturii, vol. 4, p. 459.

Rugăciunea zilnică schimbă greşelile în biruinţe. – Dacă o persoană care comunică zilnic cu Dumnezeu se abate de pe cale, dacă încetează pentru o clipă să privească statornic la Domnul Isus, acest lucru nu se întâmplă deoarece păcătuieşte cu voia, pentru că, atunci când îşi înţelege greşeala, se întoarce din nou şi îşi aţinteşte privirile către Isus, iar faptul că a greşit nu o face să fie mai puţin dragă inimii lui Dumnezeu. El ştie că persoana aceea are o comuniune cu Mântuitorul, iar când este mustrată pentru greşeala ei, ea nu pleacă supărată şi nu se plânge de Dumnezeu, ci schimbă greşeala într-o biruinţă. Ea învaţă lecţia aflată în cuvintele Domnului şi ia aminte, ca să nu fie amăgită din nou. – Review and Herald, 12 mai 1896.

Hristos este mijlocitorul rugăciunii, stând între noi şi Dumnezeu. – Domnul Hristos este puntea de legătură între Dumnezeu şi om. El a făgăduit mijlocirea Sa personală. El pune toată virtutea neprihănirii Sale de partea celui care se roagă. Domnul Hristos pledează pentru om, iar omul, având nevoie de ajutorul divin, pledează pentru sine însuşi în prezenţa lui Dumnezeu, folosind puterea de influenţă a Aceluia care Şi-a dat viaţa pentru lume. Când recunoaştem înaintea lui Dumnezeu că preţuim meritele lui Hristos, rugăciunile noastre de mijlocire ajung să fie plăcute. Oh, cine poate să înţeleagă valoarea acestui har şi a acestei mari iubiri! Când ne apropiem de Dumnezeu în virtutea meritelor lui Hristos, noi suntem îmbrăcaţi cu veşmintele Sale preoţeşti. El ne aşază aproape, alături de El, cuprinzându-ne cu braţul Său omenesc, în timp ce cu braţul Său divin Se prinde de scaunul de domnie al Celui Infinit. El pune în cădelniţa din mâinile noastre meritele Sale, ca pe o tămâie plăcut mirositoare, pentru a încuraja cererile noastre. El făgăduieşte să asculte şi să răspundă la rugăciunile noastre.

Da, Hristos a devenit mijlocitorul rugăciunii, stând între om şi Dumnezeu. El a devenit şi mijlocitorul binecuvântării între Dumnezeu şi om. El a unit cele dumnezeieşti cu cele omeneşti. Oamenii trebuie să conlucreze cu El pentru mântuirea propriului lor suflet şi apoi să facă eforturi puternice şi stăruitoare, pentru a-i salva pe aceia care sunt gata să piară. – Mărturii, vol. 8, p.178.

După cum marele preot stropea sângele cald asupra tronului harului, în timp ce norul de tămâie plăcut mirositoare se înălţa înaintea lui Dumnezeu, tot aşa, când ne mărturisim păcatele şi cerem mijlocirea sângelui ispăşitor al Domnului Hristos, rugăciunile noastre se înalţă la cer însoţite de meritele caracterului Mântuitorului nostru. În ciuda nevredniciei noastre, noi trebuie să ne aducem aminte că există Cineva care poate să îndepărteze păcatul şi care este doritor şi nerăbdător să-l mântuiască pe cel păcătos. El a plătit cu sângele Său pedeapsa pentru toţi cei greşiţi. El va înlătura fiecare păcat recunoscut cu o inimă smerită înaintea lui Dumnezeu. „De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, [67] se vor face albe ca zăpada, de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna”. – Review and Herald, 29 septembrie 1896.

Rugăciunea nu valorează nimic dacă în inimă se află nelegiuire săvârşită cu voia. – „Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie”. Hristos spune: „Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit”. Ce poate face mulţimea rugăciunilor voastre, dacă păcatul este preţuit în inimile voastre? Dacă nu faceţi o schimbare totală, nu peste mult timp, veţi ajunge sătui de mustrare ca şi copiii lui Israel şi, ca şi ei, vă veţi lepăda de Dumnezeu. Unii dintre voi recunoaşteţi mustrarea prin cuvinte, dar nu o acceptaţi în inimă. Faceţi aceleaşi lucruri ca şi mai înainte, numai că sunteţi mai puţin sensibili la influenţa Duhului lui Dumnezeu, ajungând din ce în ce mai orbiţi, având mai puţină înţelepciune, mai puţină stăpânire de sine, mai puţină putere morală şi mai puţin zel şi atracţie pentru lucrurile religioase, iar dacă nu vă convertiţi, în cele din urmă veţi renunţa de tot să vă ţineţi de Dumnezeu. Când aţi fost mustraţi, voi n-aţi făcut schimbări decisive în viaţa voastră, pentru că n-aţi văzut şi nu v-aţi dat seama de defectele voastre de caracter şi de contrastul cel mare dintre viaţa voastră şi viaţa lui Hristos. Tactica voastră a fost aceea de a vă aşeza într-o poziţie din care să nu pierdeţi întru totul încrederea fraţilor voştri. – Mărturii, vol. 4, p. 332.

Rugăciunea nu ţine locul ascultării. – Pentru împlinirea făgă­duinţelor lui Dumnezeu există anumite condiţii, iar rugăciunea nu poate lua niciodată locul îndeplinirii datoriei. „Dacă Mă iubiţi”, spune Domnul Hristos, „veţi păzi poruncile Mele. Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte şi cine Mă iubeşte va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui” (Ioan 14,15.21). Cei care aduc cererile lor înaintea lui Dumnezeu, solicitând împlinirea făgăduinţei Sale, dar nu se conformează condiţiilor, Îl insultă pe Iehova. Ei folosesc Numele lui Hristos ca garanţie a împlinirii făgăduinţei, dar nu îndeplinesc acele lucruri care demonstrează credinţa lor în Hristos şi dragostea faţă de El. 

Mulţi ignoră condiţia acceptării lor de către Tatăl ceresc. Trebuie să examinăm mai atent faptele credinţei prin care ne apropiem de Dumnezeu. Dacă suntem neascultători, Îi aducem Domnului un ordin de plată, pe care Îi cerem să îl onoreze, în timp ce noi nu am îndeplinit condiţiile care îl fac să fie plătibil. Noi Îi prezentăm lui Dumnezeu făgăduinţele Sale şi Îl rugăm să le îndeplinească, dar, dacă le-ar îndeplini, El Şi-ar dezonora propriul Nume.

Făgăduinţa este: „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi Cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da” (Ioan 15,7). Iar apostolul Ioan declară: „Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui. Cine zice: ’Îl cunosc’ şi nu păzeşte poruncile Lui este un mincinos şi adevărul nu este în el. Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el, dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită; prin aceasta ştim că suntem ai Lui” (Ioan 2,3-5). – Parabolele Domnului Hristos, p. 143, 144.

Noi trebuie să credem că Dumnezeu ne aude, iar apoi să trăim în conformitate cu rugăciunile noastre. – Copiii şi tinerii pot veni la Hristos cu poverile şi nelămuririle lor, iar eu ştiu că El va răspunde cererilor lor şi le va da exact ce au nevoie. Fii stăruitor, fii hotărât. Prezintă făgăduinţa lui Dumnezeu, iar apoi crede fără nicio îndoială. Nu te aştepta să ai simţăminte deosebite, înainte de a crede că Dumnezeu răspunde. Nu încerca să stabileşti modalitatea precisă în care crezi că Dumnezeu trebuie să lucreze pentru tine, înainte să crezi că ai şi primit lucrurile pe care I le-ai cerut, ci încrede-te în Cuvântul Lui şi lasă întreaga problemă în mâinile Domnului, cu încredinţarea deplină că rugăciunea ta va fi onorată şi că răspunsul va veni exact la momentul şi în modalitatea în care Tatăl ceresc crede că este mai bine pentru tine, iar apoi trăieşte în conformitate cu rugăciunile tale. Fii umilit şi continuă să înaintezi! – Solii pentru tineret, p. 123.

Rugăciunea pentru harul de a rezista ispitei. – În viaţa de zi cu zi, te vei întâlni cu surprize neaşteptate, dezamăgiri şi ispite. Ce spune Cuvântul? „Împotriviţi-vă diavolului”, bazându-vă cu putere pe Dumnezeu, „şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El Se va apropia de voi”. „Dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine”. Priveşte la Domnul Hristos în orice timp şi în orice loc, înălţându-ţi rugăciunea dintr-o inimă sinceră, ca să ştii să faci voia Sa. Apoi, când vrăjmaşul năvăleşte ca un potop, Duhul lui Dumnezeu va ridica împrejurul tău un scut împotriva lui. Când eşti pe punctul de a ceda, de a-ţi pierde răbdarea şi stăpânirea de sine, de a fi aspru şi mustrător, de a găsi greşeli şi de a acuza – acesta este momentul când trebuie să înalţi către cer următoarea rugăciune: „Ajută-mă, o, Doamne, să rezist ispitei, să alung din ini­ma mea orice amărăciune, orice mânie şi orice vorbire de rău. Dă-mi blândeţea Ta, iubirea Ta, neprihănirea Ta, răbdarea Ta. Nu mă lă­sa să-L dezonorez pe Răscumpărătorul meu, să interpretez greşit cu­vintele soţiei mele, ale copiilor mei, ale fraţilor şi surorilor mele de cre­dinţă. Ajută-mă să fiu milos, sensibil, iertător. Ajută-mă ca într-adevăr să îi unesc pe cei din casa mea şi să reprezint în faţa seme­ni­lor caracterul Domnului Hristos. – Căminul adventist, p. 214, 215.

Noi ştim că pericolele şi ispitele care îi tulbură pe tineri în prezent nu sunt nici puţine, nici mici… Trăim într-un veac, când împotrivirea faţă de rău cere veghere şi rugăciune continuă. Cuvântul preţios al lui Dumnezeu este standardul pentru tinerii care doresc să fie credincioşi faţă de Împăratul cerurilor. Ei trebuie să studieze Scripturile. Să memoreze text după text şi să cunoască lucrurile pe care le-a spus Domnul…. Iar când trec prin încercări, tinerii să deschidă Cuvântul lui Dumnezeu şi, cu inima umilită şi cu credinţă, să-I ceară Domnului înţelepciune spre a descoperi calea Sa şi putere de a merge pe ea. – The Youth’s Instructor, 3 august, 1887.

Tinerii noştri trebuie să pornească o luptă împotriva oricărui obicei rău, care prezintă chiar şi cel mai mic pericol de a îndepărta sufletul de la datorie şi devotament. Să aibă ocazii prestabilite pentru rugăciune şi să nu le neglijeze niciodată, dacă le este cu putinţă să evite a le neglija. Dacă vor începe să lupte cu obiceiurile vicioase pe care şi le-au îngăduit, la fel cum au luptat înainte de a-şi declara părtăşia cu Hristos, ei vor cădea curând, ca o pradă uşoară pentru uneltirile lui Satana. Totuşi, dacă vor fi înarmaţi cu Cuvântul lui Dumnezeu, pe care l-au adunat ca pe o comoară în minte şi în inimă, ei vor trece prin toate atacurile vrăjmaşilor lui Dumnezeu şi ai omului, fără să fie atinşi. – My Life Today, p. 315.