Rugăciunea biruitoare

Nu vă desprindeţi de făgăduinţele lui Dumnezeu. – Fiecare sfânt care vine înaintea lui Dumnezeu cu o inimă sinceră şi îşi înalţă ce­rerile sincere către El, prin credinţă, va primi răspuns la rugăciunile sale. Credinţa voastră nu trebuie să se desprindă de făgăduinţele lui Dumnezeu, dacă nu vedeţi sau nu simţiţi imediat răspunsul la rugăciune. Nu vă fie teamă să vă încredeţi în Dumnezeu. Bazaţi-vă pe făgăduinţa Lui sigură: „Cereţi şi vi se va da”. Dumnezeu este prea înţelept pentru a greşi şi prea bun pentru a reţine vreun lucru bun de la sfinţii Săi, care merg pe o cale dreaptă. Omul greşeşte şi, deşi ce­rerile sale sunt înălţate dintr-o inimă sinceră, el nu cere întotdeauna lucrurile care sunt bune pentru el, sau care vor aduce slavă lui Dumnezeu. În aceste cazuri, Tatăl nostru cel înţelept şi bun ne ascultă cererile şi uneori ne va răspunde imediat. Totuşi El ne dă lucrurile care sunt cel mai mult spre binele nostru şi spre slava Sa. Dumnezeu ne dă binecuvântări. Dacă am putea observa planul Său, am vedea limpede că El ştie ce este cel mai bine pentru noi şi că rugăciunile noastre sunt ascultate. Nu ne dă nimic care să ne fie vătămător, ci tocmai binecuvântarea de care avem nevoie, în loc să ne dea un lucru pe care noi l-am cerut, dar care nu este spre binele nostru, ci pentru a ne face rău.

Am văzut că, dacă nu primim imediat răspuns la rugăciuni, noi ar trebui să ne menţinem credinţa şi să nu ne lăsăm cuprinşi de descurajare, căci aceasta ne va despărţi de Dumnezeu. Dacă credinţa noastră şovăie, nu vom primi nimic de la El. Încrederea noastră în Dumnezeu trebuie să fie puternică, iar când vom avea cel mai mult nevoie de aceasta, binecuvântarea va cădea asupra noastră ca un ropot de ploaie. – Mărturii, vol. 1, p. 120, 121.

Rugăciunile noastre să fie fierbinţi şi stăruitoare. – Dumnezeu nu spune: Cereţi o singură dată şi veţi primi. El ne îndeamnă să ce­rem în continuare. Stăruiţi în rugăciune fără şovăire. Perseverenţa în rugăciune îl aduce pe cel care se roagă la o atitudine mai se­­rioa­să şi îi dă o dorinţă tot mai mare de a primi lucrurile pe care le cere La mormântul lui Lazăr, Domnul Hristos i-a spus Martei:

„Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu? (Ioan 11,40).

Dar mulţi nu au o credinţă vie. Acesta este motivul pentru care nu văd o manifestare mai mare a puterii lui Dumnezeu. Slăbiciunea lor este rezultatul necredinţei. Ei au mai multă încredere în acţiunile lor, decât în lucrarea lui Dumnezeu pentru ei. Aceşti oameni îşi asumă răspunderea de a-şi purta singuri de grijă. Ei fac multe pla­nuri şi proiecte, dar se roagă puţin şi au doar o mică încredere reală în Dumnezeu. Ei consideră că au credinţă, dar aceasta este doar un impuls de moment. Pentru că nu reuşesc să-şi înţeleagă propria nevoie şi nici dispoziţia lui Dumnezeu de a dărui, ei nu continuă să-şi aducă cererile lor înaintea Domnului cu stăruinţă.

Rugăciunile noastre trebuie să fie tot aşa de insistente şi de perseverente ca rugăciunea acelui prieten care cerea câteva pâini în miez de noapte. Cu cât vom cere mai stăruitor şi mai statornic, cu atât legătura noastră spirituală cu Domnul Hristos va fi mai strânsă. Noi vom primi tot mai multe binecuvântări, pentru că vom avea o credinţă tot mai mare.

Partea noastră este să ne rugăm şi să credem. Vegheaţi în rugă­ciune. Vegheaţi şi cooperaţi cu Dumnezeu care ascultă rugăciunile. Păstraţi mereu în minte faptul că „noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu” (1 Corinteni 3,9). Vorbiţi şi lucraţi în armonie cu rugăciunile voastre. Aceasta va constitui diferenţa infinită când încercarea va dovedi autenticitatea credinţei voastre sau va arăta că ru­găciunile voastre sunt doar o formă. – Parabolele Domnului Hristos, p. 145, 146.

Rugăciunea stăruitoare valorează mult. – Rugăciunea care vine dintr-o inimă stăruitoare şi credincioasă este acea rugăciune eficientă şi fierbinte, care valorează mult. Dumnezeu nu răspunde totdeauna la rugăciuni aşa cum aşteptăm, pentru că este posibil ca noi să nu cerem lucruri care ar fi spre cel mai mare bine al nostru, dar, în iubirea şi înţelepciunea Lui nemărginită, El ne va da acele lucruri de care noi avem cea mai mare nevoie. – Mărturii, vol. 4, p. 531.

Nu vă desprindeţi prea repede de braţul lui Dumnezeu. – L-am întrebat pe înger de ce nu s-a manifestat mai multă credinţă şi putere în Israel. El a spus: „Voi vă desprindeţi prea repede de braţul Domnului. Aduceţi cu insistenţă cererile voastre înaintea scaunului Său de domnie şi rezistaţi printr-o credinţă puternică. Făgăduinţele Sale sunt sigure. Credeţi că primiţi lucrurile pentru care vă rugaţi şi le veţi avea”. Apoi, atenţia mi-a fost îndreptată spre Ilie. El a fost supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi, dar s-a rugat stăruitor. El s-a rugat de şapte ori Domnului, iar ultima oară s-a văzut norul. Am văzut că noi ne îndoiserăm de făgăduinţele sigure şi Îl răniserăm pe Mântuitorul, prin lipsa noastră de credinţă. Îngerul a spus: „Îmbracă armura şi, mai presus de orice, ia scutul credinţei, căci el va păzi inima şi însăşi viaţa de săgeţile arzătoare ale celui rău”. Dacă vrăjmaşul îi poate face pe cei descurajaţi să-şi abată privirile de la Domnul Isus, să privească la ei înşişi şi să se gândească numai la propria nevrednicie, în loc de a se gândi la vrednicia lui Isus, la dragostea Sa, la meritele Sale şi la mila Sa cea mare, el va da la o parte scutul credinţei şi îşi va atinge scopul, iar ei vor fi expuşi ispitelor lui nemiloase. Prin urmare, cei slabi trebuie să privească la Isus şi să se încreadă în El. Aşadar, ei trebuie să-şi exercite credinţa. – Experienţa şi viziuni, p. 73.

Stăruiţi în rugăciune fără şovăire. – Când un om Îi adresează lui Dumnezeu o rugăciune foarte stăruitoare în Numele lui Isus (Isus Hristos este singurul Nume de sub cer prin care putem să fim mântuiţi), în acea stăruinţă şi seriozitate se găseşte un angajament al lui Dumnezeu, asigurându-l că El este gata să răspundă la rugăciune într-o măsură nespus de îmbelşugată, mai mult decât putem noi să cerem sau să gândim. Noi nu trebuie să ne rugăm doar în Numele lui Isus, ci şi prin inspiraţia şi îndemnurile fierbinţi ale Duhului Sfânt. Acest fapt explică semnificaţia cuvintelor: „Duhul Însuşi mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite”. Rugăciunile trebuie să fie înălţate cu o credinţă serioasă. Atunci, ele vor ajunge la tronul harului. Stăruiţi în rugăciune fără şovăire. Dumnezeu nu spune: Rugaţi-vă o dată, iar Eu vă voi răspunde. El spune: Rugaţi-vă neîncetat, crezând că aveţi lucrurile pe care le cereţi şi le veţi primi, iar Eu vă voi răspunde. – The Gospel Herald, 28 mai 1902. 

Este nevoie de rugăciuni arzătoare, nu de rugăciuni slabe şi fără tragere de inimă. – Este nevoie de rugăciune – de cea mai serioasă, arzătoare şi chinuitoare rugăciune – o rugăciune ca aceea înălţată de David, când a exclamat: „Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule”. „Mi se topeşte sufle­tul de dor după legile Tale”. „Suspin după mântuirea Ta”. „Sufletul meu suspină şi tânjeşte după curţile Domnului, inima şi carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu”. „Iată, doresc să împlinesc poruncile Tale”. Acesta este spiritul rugăciunii luptătoare, asemenea celui de care a fost stăpânit psalmistul rege.

Daniel s-a rugat lui Dumnezeu nu înălţându-se pe sine sau revendicând vreo virtute: „Ascultă, Doamne! Iartă, Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucrează şi nu zăbovi, din dragoste pentru Tine”. Aceasta este rugăciunea pe care Iacov o numeşte eficientă şi fierbinte. Despre Hristos este scris: „A ajuns într-un chin ca de moarte şi a început să Se roage şi mai fierbinte”. În ce contrast cu această mijlocire din partea Maiestăţii cerului sunt rugăciunile slabe, fără tragere de inimă, care sunt înălţate către Dumnezeu! Mulţi sunt mulţumiţi cu o slujire a buzelor şi puţini au o dorinţă sinceră, serioasă şi plină de dragoste după Dumnezeu. – Mărturii, vol. 4, p. 534.

Rugăciunea biruitoare nu trebuie să conţină lacrimi şi lupte. – Multe suflete se zbat pentru biruinţe speciale şi binecuvântări deosebite, ca să poată săvârşi unele lucruri mari. În scopul acesta, ele simt întotdeauna că trebuie să ducă lupte pline de agonie şi lacrimi în rugăciune. Dacă vor cerceta Scripturile, rugându-se să cunoască voinţa explicită a lui Dumnezeu şi apoi vor face voia Sa din inimă, fără reţineri sau îngăduinţă de sine, aceste persoane vor găsi pacea. Nici chiar toată agonia, toate lacrimile şi luptele lor nu le vor aduce binecuvântarea pe care o doresc aşa de stăruitor. Eul trebuie să fie supus în întregime lui Dumnezeu. Aceste suflete trebuie să facă lucrarea care li se prezintă, însuşindu-şi belşugul de har pe care Dumnezeu a făgăduit că-l va da tuturor celor ce îl cer cu credinţă. – Mărturii, vol. 9, p. 165.

Rugăciunea fierbinte şi continuă este o necesitate. – Dacă Mântuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu, a simţit nevoia de a Se ruga, cu atât mai mult noi, ca fiinţe muritoare şi slabe, ar trebui să simţim nevoia de a ne ruga zelos şi consecvent. 

Tatăl nostru ceresc aşteaptă să-Şi reverse asupra noastră plină­tatea binecuvântărilor Sale. Este privilegiul nostru acela de a bea cu îndestulare din fântâna Iubirii Nemărginite. Este de mirare că ne rugăm aşa de puţin! Cu toate că Dumnezeu este binevoitor şi gata să asculte rugăciunea sinceră a celui mai umil dintre copiii Săi, din partea noastră se manifestă o mare reţinere şi lipsă de interes pentru a-I face cunoscute nevoile noastre. Ce ar putea gândi îngerii cerului despre fiinţele omeneşti sărmane, neajutorate şi supuse ispitei, care, în ciuda faptului că inima iubirii infinite a lui Dumnezeu se pleacă spre ele gata să le dea mai mult decât cer sau gândesc, totuşi se roagă aşa de puţin şi au atât de puţină credinţă? Îngerii se închină înaintea lui Dumnezeu cu bucurie şi simt plăcere să stea aproape de El. Ei consideră comuniunea cu Dumnezeu cea mai mare bucurie a lor; totuşi fiii acestui pământ, care au aşa de multă nevoie de ajutorul pe care numai Dumnezeu îl poate da, par a fi mulţumiţi să umble în afara luminii Duhului Său şi fără însoţirea prezenţei Sale.

Întunericul celui rău îi învăluie pe aceia care neglijează rugăciunea. Şoaptele ispititoare ale vrăjmaşului îi amăgesc la păcat; şi toate acestea, pentru că ei nu folosesc privilegiile pe care li le-a dat Dumnezeu prin comuniunea divină a rugăciunii. De ce oare copiii lui Dumnezeu sunt aşa reticenţi şi lipsiţi de dispoziţia de a se ruga, ştiind că rugăciunea este cheia cu care mâna credinţei deschide tezaurul cerului, unde se află depozitate resursele inepuizabile ale Celui Atotputernic? Fără rugăciune continuă şi fără veghere atentă, suntem în pericolul de a deveni din ce în ce mai nepăsători şi de a ne abate de la calea cea dreaptă. Vrăjmaşul mântuirii se străduieşte fără încetare să ne blocheze calea spre tronul milei, ca să nu putem obţine, prin rugăciuni stăruitoare şi credinţă, harul şi puterea de a rezista ispitei. – Calea către Hristos, p. 93, 94.

Luptaţi în rugăciune asemenea lui Iacov. – Fiţi stăruitori şi sinceri. Rugăciunea fierbinte valorează mult. Luptaţi în rugăciune ase­menea lui Iacov. Agonizaţi. Dacă, în grădină, Domnul Isus S-a rugat până când sudoarea I s-a făcut ca stropii mari de sânge, şi voi trebuie să faceţi un efort. Nu părăsiţi cămăruţa tainică până când nu vă simţiţi puternici în Dumnezeu, apoi vegheaţi şi, atâta vreme cât vegheaţi şi vă rugaţi, veţi putea rămâne netulburaţi, iar harul lui Dumnezeu va putea să se arate în voi. – Mărturii, vol. 1, p. 158.

Iacov a biruit pentru că a fost stăruitor şi hotărât. Experienţa vieţii sale este o mărturie cu privire la puterea rugăciunii stăruitoare. Acum trebuie ca noi să învăţăm această lecţie a rugăciunii biruitoare, a credinţei care nu lasă loc îndoielii. Cele mai mari biruinţe ale bisericii lui Hristos sau ale creştinului nu sunt acelea care se obţin prin talent şi educaţie, prin avere sau prin favoarea oamenilor, ci sunt acele biruinţe care sunt câştigate în camera de audienţă cu Dumnezeu, când credinţa stăruitoare până la agonie se prinde strâns de braţul cel tare al puterii.

Aceia care nu sunt dispuşi să părăsească orice păcat şi să caute cu stăruinţă binecuvântarea lui Dumnezeu nu o vor primi. Dar toţi aceia care se vor baza pe făgăduinţele lui Dumnezeu, aşa cum a făcut Iacov, şi care sunt dispuşi să fie tot aşa de sinceri şi de stăruitori cum a fost el vor birui aşa cum a biruit el. – Patriarhi şi profeţi, p. 203.

Luptaţi în rugăciune până când vine biruinţa. – Dumnezeu va fi totul pentru noi, dacă Îi vom îngădui să fie. Rugăciunile noastre apatice, rostite cu o jumătate de inimă, nu ne vor aduce rezultate din ceruri. Oh, trebuie să stăruim în rugăciune! Să cerem cu credinţă, să aşteptăm cu credinţă, să primim cu credinţă, să ne bucurăm în nădejde, pentru că oricine caută găseşte. Fiţi serioşi în privinţa aceasta. Căutaţi-L pe Dumnezeu cu toată inima. Oamenii îşi pun tot sufletul şi seriozitatea în lucrurile trecătoare pe care vor să le reali­zeze până când eforturile lor sunt încununate de succes. Învăţaţi cu toată seriozitatea îndeletnicirea de a căuta binecuvântările pe care Dumnezeu le-a făgăduit şi, printr-un efort perseverent şi hotărât, veţi avea lumina Sa, adevărul Său şi harul Său îmbelşugat.

Strigaţi după Dumnezeu cu sinceritate şi cu o foame a sufletului. Luptaţi cu solii cereşti până când veţi avea biruinţa. Puneţi-vă toată făptura în mâinile Domnului: trup, suflet şi spirit şi hotărâţi-vă să fiţi slujitorii Săi iubitori şi consacraţi, conduşi de voinţa şi gândirea Sa şi pătrunşi de Duhul Său.

Spuneţi-I lui Isus dorinţele voastre cu toată sinceritatea sufletului. Nu vi se cere să aveţi o conversaţie lungă cu Dumnezeu, sau să-I ţineţi o predică, dar spuneţi-I cu inima plină de întristare pentru păcatele voastre astfel: „Scapă-mă, Doamne, sau voi pieri”. Pentru asemenea suflete există speranţă. Ele vor căuta, vor cere, vor bate şi vor găsi. Când Domnul Isus va ridica povara păcatului care zdrobeşte sufletul vostru, veţi trăi experienţa binecuvântării păcii lui Hristos. – Our High Calling, p. 131.

Rugaţi-vă fără încetare. – În lucrarea de păzire a inimii, trebuie să ne rugăm neîncetat şi să trimitem neobosit cererile noastre către tronul harului, pentru a primi sprijin. Aceia care poartă Numele lui Hristos trebuie să vină la Dumnezeu cu stăruinţă şi umilinţă, cerând ajutor. Mântuitorul ne-a spus să ne rugăm fără încetare. Creştinul nu poate să stea mereu în poziţia de rugăciune, dar gândurile şi dorinţele lui pot să fie îndreptate fără încetare spre cer. Dacă am vorbi mai puţin şi ne-am ruga mai mult, încrederea de sine s-ar risipi. – Fii şi fiice ale lui Dumnezeu, p. 99.

Fiecare respiraţie ar trebui să fie o rugăciune. – Motivul pentru care aşa de mulţi sunt lăsaţi singuri în locuri ale ispitei este că nu Îl păstrează întotdeauna pe Domnul în atenţia lor. Când îngăduim ca părtăşia noastră cu Dumnezeu să fie întreruptă, atunci ne pierdem apărarea. Toate scopurile voastre bune, toate intenţiile voastre bune nu vă vor ajuta să vă împotriviţi răului. Trebuie să fiţi oameni ai rugăciunii. Cererile voastre nu trebuie să fie slabe, ocazionale şi de formă, ci din toată inima, perseverente şi continue. Nu este întotdeauna necesar să vă plecaţi pe genunchi pentru a vă ruga. Cultivaţi obiceiul de a vorbi cu Mântuitorul când sunteţi singuri, când mergeţi pe drum şi când sunteţi ocupaţi cu munca zilnică. Inima voastră să se înalţe neîncetat, cerând în tăcere ajutor, lumină, tărie, cunoaştere. Fiecare respiraţie să fie o rugăciune. – Divina vindecare, p. 510, 511.

Rugaţi-vă cu o credinţă neclintită. – Rugaţi-vă, da, rugaţi-vă cu o credinţă neclintită! Îngerul Legământului, chiar Domnul nostru Isus Hristos, este Mijlocitorul care Se asigură că rugăciunile credincioşilor Săi sunt primite. – Mărturii, vol. 8, p. 179.

Rugaţi-vă cu îndrăzneală. – De ce nu vă rugaţi ca şi cum aţi avea conştiinţa liberă şi ca şi cum aţi putea să veniţi la tronul harului cu umilinţă şi totuşi cu îndrăzneală sfântă, înălţând spre cer mâini curate, fără mânie şi îndoială? Nu vă plecaţi capetele şi nu vă acoperiţi faţa, ca şi cum aţi avea ceva de ascuns, ci ridicaţi-vă ochii spre Sanctuarul ceresc, unde Hristos, Mijlocitorul vostru, stă înaintea Tatălui pentru a-I prezenta rugăciunile voastre, împletite cu meritele Sale şi neprihănirea Sa, ca un miros de tămâie.

Sunteţi invitaţi să veniţi, să cereţi, să căutaţi, să bateţi şi sunteţi asiguraţi că nu va fi în zadar: „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide. Căci orişicine cere capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate, i se deschide”. (Matei 7,7.8). – Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 241, 242.

Rugăciunea fierbinte se înalţă ca o mireasmă plăcută. – Ei au suportat de bunăvoie greutăţi şi lipsuri, au vegheat şi s-au rugat pentru succesul lucrării lui Dumnezeu. Darurile şi sacrificiile lor exprimă recunoştinţa fierbinte şi laudele inimii lor adresate Aceluia care i-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. Nu există o mireasmă mai plăcută care se poate înălţa spre cer. Rugăciunile şi imnurile lor de laudă se înalţă ca o aducere aminte înaintea lui Dumnezeu. – Selected Messages, cartea 2, p. 212.

Doi heruvimi încântători, câte unul la fiecare capăt al chivotului, stăteau în picioare cu aripile întinse deasupra lui şi atingându-se deasupra capului lui Isus, în timp ce El stătea înaintea tronului îndurării. Ei stăteau faţă în faţă şi priveau în jos spre chivot, re­prezentând toate oştirile îngereşti care privesc Legea lui Dumnezeu cu interes. Între heruvimi se afla altarul de aur al tămâierii, iar când rugăciunile sfinţilor, rostite cu credinţă, se înălţau spre Domnul Isus, El le prezenta Tatălui Său şi un nor de tămâie mirositoare se ridica de pe altar, semănând cu un fum în culorile cele mai frumoase. Deasupra locului unde stătea Domnul Isus, înaintea chivotului, era o slavă atât de strălucitoare, încât nu am putut să o privesc. Ea părea la fel de strălucitoare ca scaunul de domnie al lui Dumnezeu. Când tămâia se înălţa spre Tatăl, slava nespusă pornea de la scaunul de domnie al lui Isus şi se revărsa asupra acelora ale căror rugăciuni se înălţaseră asemenea fumului de tămâie plăcut mirositor. Lumina se revărsa cu îmbelşugare asupra lui Isus şi acoperea tronul harului, iar slava umplea templul. Nu am mai putut să privesc multă vreme strălucirea nespus de mare. Niciun limbaj nu poate să o descrie. Am fost copleşită şi m-am întors din prezenţa maiestăţii şi a slavei acelei privelişti. – Experienţe şi viziuni, p. 252. 

Noi trebuie să imităm exemplul Domnului Hristos de rugăciune neîncetată. – Puterea lui Hristos a stat în rugăciune. El a luat na­tura omenească, a purtat slăbiciunile noastre şi S-a făcut păcat pentru noi. Domnul Hristos Se retrăgea în dumbrăvi sau în munţi, departe de mulţime şi de orice altceva. Acolo era singur cu Tatăl Său, Îşi revărsa cererile cu o stăruinţă puternică şi căuta cu toată puterea sufletului Său să Se prindă de mâna Celui Infinit. Când în faţa Lui se găseau încercări noi şi mari, El se retrăgea în singurătatea munţilor şi petrecea noaptea întreagă, rugându-Se Tatălui Său ceresc.

Pentru că Domnul Hristos este exemplul nostru în toate lucrurile, dacă noi imităm acest model de rugăciune stăruitoare şi neîncetată, cerând, în Numele Aceluia care nu a cedat niciodată ispitelor lui Satana, puterea de a ne împotrivi amăgirilor duşmanului cel viclean, nu vom fi biruiţi de el. – The Youth’s Instructor, 1 aprilie 1873.

Efortul perseverent şi rugăciunea ne pregătesc pentru datoriile zilnice. – Cei care Îl caută pe Dumnezeu în locul lor tainic, pentru a-I vorbi despre nevoile lor şi pentru a-I cere ajutor, nu se vor ruga în zadar. „Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti”. Când Domnul Hristos va ajunge să fie tovarăşul nostru de zi cu zi, vom simţi că puterile unei lumi nevăzute sunt prezente pretutindeni în jurul nostru; şi, privind la Isus, vom deveni asemenea Lui. Privind la El suntem schimbaţi. Caracterul nostru devine sensibil, blând şi curat, fiind pregătit pentru Împărăţia cerească. Rezultatul sigur al relaţiei noastre de prietenie cu Domnul va fi o sporire a evlaviei, a curăţiei morale şi a devotamentului. Rugăciunea noastră va ajunge să fie din ce în ce mai inteligentă. Noi vom primi o educaţie divină, iar aceasta se va vedea printr-o viaţă caracterizată de sârguinţă şi zel.

Cel care se îndreaptă în fiecare zi spre Dumnezeu, prin rugăciuni stăruitoare şi serioase, pentru a primi ajutor, sprijin şi putere de la El, va avea aspiraţii nobile, o înţelegere limpede a adevărului şi a responsabilităţii personale, obiective înalte de acţiune şi o continuă foame şi sete după neprihănire. Prin menţinerea unei legături permanente cu Dumnezeu, vom deveni capabili să le transmitem şi celor cu care venim în contact, lumina, pacea, liniştea şi simţământul de siguranţă care domnesc în inima noastră. Puterea dobândită în rugăciunea adresată lui Dumnezeu, unită cu efortul perseverent de educare a minţii în ce priveşte sensibilitatea, atenţia şi grija faţă de nevoile altora, îl pregăteşte pe om pentru îndatoririle zilnice şi menţine o stare de pace a spiritului, care rămâne aceeaşi, indiferent de circumstanţe. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 85.

Nimic să nu ne abată de la studiul Bibliei şi de la rugăciunea stăruitoare. – Nu îngăduiţi niciunui lucru, oricât de drag, oricât de iubit, să vă absoarbă gândurile şi simţămintele şi să vă abată de la studiul Cuvântului lui Dumnezeu sau de la rugăciunea stăruitoare. Vegheaţi în vederea rugăciunii! Trăiţi în conformitate cu cererile voastre! – Mărturii, vol. 8, p. 53.

Rugăciunea biruitoare implică credinţă. – Un alt element al rugăciunii biruitoare este credinţa. „Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută” (Evrei 11,6). „Orice lucru veţi cere când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit şi-l veţi avea” (Marcu 11,24). – Calea către Hristos, p. 96.

Credinţa este un element esenţial al rugăciunii biruitoare. „Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” „Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice i-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut” (Evrei 11,6: 1 Ioan 5,14.15). Cu credinţa stăruitoare a lui Iacov, cu stăruinţa neabătută a lui Ilie, să prezentăm rugăciunile noastre Tatălui, cerând tot ce a făgăduit El. Onoarea tronului Său este pusă în joc pentru împlinirea cuvântului Său. – Profeţi şi regi, p. 157, 158.

Rugăciunea dovedeşte încrederea noastră în Dumnezeu. – Domnul ne spune: „Cheamă-Mă în ziua necazului” (Psalmul 50,15). El ne invită să aducem înaintea Lui greutăţile, trebuinţele noastre şi nevoia noastră de ajutor divin. El ne îndeamnă să ne rugăm cu sinceritate şi stăruinţă, îndată ce se ivesc dificultăţile. Prin rugăciunile noastre insistente, noi ne dovedim încrederea puternică în Dumnezeu. Conştientizarea nevoii noastre ne determină să ne rugăm stăruitor, iar Tatăl nostru ceresc este mişcat de rugăciunile noastre fierbinţi. – Parabolele Domnului Hristos, p. 172.

Dumnezeu răspunde la rugăciunile stăruitoare. – Numai când pri­-vim la Isus, dorim să fim ca El…, numai când ne rugăm fierbinte, Dum­ne­zeu ne va împlini dorinţa sufletului. – Slujitorii Evangheliei, p. 255.

După ce vă rugaţi, continuaţi să aşteptaţi împlinirea făgăduinţei. – După ce rugăciunea a fost făcută, dacă răspunsul nu este înţeles imediat, nu obosi să aştepţi şi nu deveni nestatornic. Nu te îndoi. Prinde-te de făgăduinţa: „Cel ce v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta”. Ca şi văduva stăruitoare, susţine-ţi cazul, urmărindu-ţi ferm scopul. Este lucrul pe care îl ceri foarte important pentru tine? Hotărât că este. Atunci nu te îndoi, deoarece credinţa ta poate fi încercată. Dacă lucrul pe care îl doreşti are valoare, atunci merită un efort puternic şi serios. Tu ai făgăduinţa, aşadar, veghează şi roagă-te!

Fii statornic, iar rugăciunea va primi răspuns, pentru că nu este, oare, Dumnezeu Acela care a făgăduit? Dacă te costă ceva pentru a-l obţine, îl vei preţui mai mult după ce îl vei primi. Ţi se spune clar că, dacă te îndoieşti, nu te poţi aştepta să primeşti ceva de la Domnul. Aici este adresat avertismentul de a nu obosi, ci de a te întemeia ferm pe făgăduinţă. Dacă ceri, El îţi va da cu mână largă şi fără mustrare. – Mărturii, vol. 2, p. 131.

Dumnezeu nu ne va lăsa să plecăm înapoi fără răspuns. – Când ispitele şi încercările năvălesc asupra noastră, să mergem la Dumnezeu şi să luptăm cu El în rugăciune. El nu ne va lăsa să plecăm înapoi fără răspuns, ci ne va da harul şi puterea de a birui şi va sfărâma puterea vrăjmaşului. – Experienţe şi viziuni, p. 46.

Rugăciunea fără o credinţă vie nu valorează nimic. – Credinţa nu este un sentiment. „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile cari nu se văd” (Evrei 11,1). Adevărata credinţă nu este asociată în niciun fel cu încumetarea. Numai cel care are adevărata credinţă este ferit de încumetare, deoarece încumetarea este contrafacerea lui Satana pentru credinţă.

Credinţa cere împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu şi aduce roade prin ascultare. Încumetarea, de asemenea, cere împlinirea făgă­duinţelor, dar le foloseşte aşa cum le-a folosit Satana, spre a scuza nelegiuirea. Credinţa i-ar fi determinat pe primii noştri părinţi să se încreadă în iubirea lui Dumnezeu şi să respecte poruncile Sale. Încumetarea i-a determinat să încalce Legea Sa, crezând că marea Sa iubire îi va salva de consecinţele păcatului lor. Nu credinţa este cea care cere favoarea Cerului, fără a se conforma condiţiilor prin care urmează a fi acordată mila.

A vorbi despre religie doar ocazional şi a te ruga fără foamea sufletului şi fără o credinţă vie nu valorează nimic. O credinţă formală, care Îl acceptă pe Hristos doar ca Mântuitor al lumii, nu va putea să aducă niciodată vindecare pentru suflet. Credinţa care duce la mântuire nu este doar un consimţământ intelectual acordat adevărului. Cel care aşteaptă să cunoască totul înainte de a-şi exercita credinţa nu va primi binecuvântarea de la Dumnezeu.

Nu este suficient să crezi ceva despre Hristos, noi trebuie să credem în El. Singura credinţă care ne va fi de folos este aceea care Îl acceptă pe Hristos ca Mântuitor personal şi prin care ne însuşim meritele Sale. Mulţi tratează credinţa ca pe o părere. Dar credinţa mântuitoare este un contract prin care cei care Îl primesc pe Hristos intră într-o relaţie cu Dumnezeu, bazată pe legământ. O credinţă vie înseamnă o creştere a puterii, o încredere deplină, prin care sufletul devine o forţă biruitoare. – Slujitorii Evangheliei, p. 260, 261.

Rugăciunea va fi biruitoare împotriva lui Satana. – Rugăciunea credinţei constituie cea mai mare putere a creştinului, iar aceasta îl va învinge cu siguranţă pe Satana. Acesta este motivul pentru care el insinuează că nu avem nevoie de rugăciune. El detestă Numele lui Isus, Apărătorul nostru, iar atunci când venim stăruitor înaintea Lui, cerând ajutor, oştirea lui Satana intră în panică. Dacă neglijăm rugăciunea, o facem spre câştigul lui, căci atunci minunile lui mincinoase sunt primite mai uşor. – Mărturii, vol. 1, p. 296.

Rugăciunea aduce biruinţele cele mai mari. – Cele mai mari biruinţe pentru cauza lui Dumnezeu nu sunt rezultatul unor argumente elaborate, al facilităţilor ample, al influenţei vaste sau al abundenţei de mijloace financiare, ci ele sunt obţinute în camera de audienţă a lui Dumnezeu, când oamenii credinţei se sprijină cu stăruinţă şi în agonie pe braţul Său puternic. – Slujitorii Evangheliei, p. 259.