6. „I-am văzut steaua”

După ce S-a născut Iisus în Betleemul din Iudeea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din răsărit la Ierusalim şi au întrebat: «Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit şi am venit să ne închinăm Lui»."

Aceşti înțelepți din Răsărit erau filozofi. Ei aparțineau unei clase mari şi influente, care cuprindea oameni de viță nobilă şi care deținea mare parte din bogăția şi ştiința națiunii lor. Printre aceştia, erau mulți care îi înşelau pe cei creduli. Alții însă, care erau sinceri, studiau descoperirile lui Dumnezeu din natură şi erau onorați pentru integritatea şi înțelepciunea lor. Un astfel de caracter aveau şi înțelepții care au venit la Iisus.

Lumina lui Dumnezeu a strălucit totdeauna în mijlocul întunecimii păgânismului. Atunci când au studiat cerurile înstelate şi au căutat să pătrundă taina ascunsă în căile lor luminoase, aceşti magi au contemplat gloria Creatorului. Căutând să înțeleagă mai bine, ei s-au îndreptat spre Scripturile evreilor. În țara lor, scrierile profetice care preziceau venirea unui învățător divin au fost păstrate ca o comoară. Şi Balaam era considerat mag, deşi cândva fusese profet al lui Dumnezeu. Inspirat de Duhul Sfânt, el prorocise despre prosperitatea lui Israel şi arătarea lui Mesia; iar prorociile lui trecuseră prin tradiție de la generație la generație. Dar, în Vechiul Testament, venirea Mântuitorului era mai clar descoperită. Magii au aflat cu bucurie că venirea Sa era aproape şi că lumea întreagă avea să fie plină de cunoaşterea slavei Domnului.

În acea noapte, când slava lui Dumnezeu se revărsa pe dealurile Betleemului, magii au văzut pe ceruri o lumină misterioasă. Când lumina s-a stins, o stea luminoasă a apărut şi zăbovea pe cer. Nu era nici stea fixă, nici planetă, şi fenomenul a trezit cel mai viu interes. Acea stea era o grupă depărtată de îngeri luminoşi, dar magii nu ştiau lucrul acesta. Cu toate acestea, ei simțeau că steaua are pentru ei o deosebită însemnătate. Ei i-au consultat pe preoți şi pe filozofi şi au cercetat sulurile vechilor cronici. Profeția lui Balaam glăsuia astfel: „O stea răsare din Iacov. Un toiag de cârmuire se ridică din Israel" (Numeri 24:17). Să fi fost această stea neobişnuită trimisă ca un prevestitor al Celui Făgăduit? Magii au întâmpinat cu bucurie lumina adevărului trimis din cer. Acum, ea se revărsa asupra lor în raze tot mai strălucitoare. Prin vise, au fost îndrumați să meargă să-L caute pe Prințul nou-născut.

După cum, prin credință, Avraam a plecat la chemarea lui Dumnezeu, „fără să ştie unde se duce" (Evrei 11:8), după cum, prin credință, Israel a urmat stâlpul de nor către Țara Făgăduită, tot aşa şi aceşti străini au plecat să-L găsească pe Mântuitorul făgăduit. Orientul avea din abundență lucruri prețioase şi magii n-au pornit la drum cu mâna goală. Era obiceiul ca prinților sau altor personalități de seamă să li se ofere daruri, ca un act de omagiu, şi astfel cele mai valoroase daruri pe care acea țară le putea oferi au fost aduse ca o jertfă de închinare înaintea Aceluia în care aveau să fie binecuvântate toate neamurile pământului. Era necesar să călătorească noaptea, pentru a nu pierde steaua din vedere; iar călătorii foloseau timpul repetând prorociile tradiționale şi vestirile profetice cu privire la Acela pe care ei Îl căutau. La fiecare popas, cercetau profețiile şi li se întărea convingerea că sunt conduşi de Dumnezeu. Pe lângă faptul că aveau steaua în fața lor, ca un semn exterior, aveau şi dovada lăuntrică din partea Duhului Sfânt care lucra asupra inimii lor şi le insufla speranță. Călătoria, deşi lungă, era fericită pentru ei.

Ei au ajuns în țara lui Israel, unde au coborât Muntele Măslinilor, având Ierusalimul în față, când, deodată, steaua care i-a condus pe drumul lor obositor se opri deasupra templului, iar după un timp, dispăru dinaintea privirii lor. Cu paşi energici, au pornit mai departe, nădăjduind cu încredere ca naşterea lui Mesia să fie rostirea fericită a oricărei limbi. Dar cercetările lor sunt zadarnice. Intrând în cetatea sfântă, ei s-au îndreptat spre templu. Spre surprinderea lor, nu găsesc pe nimeni care să ştie ceva despre Împăratul nou-născut. Întrebările lor nu produc nicio expresie de bucurie, ci mai degrabă de surprindere, de teamă şi de dispreț.

Preoții povestesc tradiții. Ei îşi înalță în slăvi religia şi sfințenia, în timp ce pe greci şi pe romani îi denunță ca păgâni şi păcătoşii păcătoşilor. Aceşti înțelepți nu sunt idolatri şi, în fața lui Dumnezeu, sunt cu mult mai presus decât aşa-zişii Săi închinători; cu toate acestea, sunt priviți de iudei ca păgâni. Nici chiar cei rânduiți ca păstrători ai Scrierilor sfinte nu primesc cu simpatie întrebările lor arzătoare.

Sosirea magilor a fost repede făcută cunoscută prin tot Ierusalimul. Pelerinajul lor ciudat a produs în mijlocul oamenilor o frământare, care a ajuns până la palatul împăratului Irod. Vicleanul edomit a fost tulburat de vestea unui posibil rival. Nenumărate crime mânjiseră drumul său la tron. Fiind de sânge străin, era urât de poporul peste care domnea. Singura lui siguranță era protecția Romei. Dar acest nou Prinț avea o pretenție mai mare. Considera că S-a născut pentru a conduce o împărăție.

Irod bănuia că preoții complotează cu străinii, pentru a declanşa o revoltă populară ca să-l dea jos de pe tron. Cu toate acestea, el şi-a ascuns neîncrederea, hotărât fiind să le zădărnicească planurile prin iscusința lui mai rafinată. Convocând adunarea preoților de seamă şi a cărturarilor, i-a întrebat despre învățătura din cărțile lor sfinte cu privire la locul naşterii lui Mesia.

Această întrebare, pusă de uzurpatorul tronului şi făcută la cererea străinilor, a stârnit îngâmfarea învățătorilor iudei. Indiferența cu care căutau prin cărțile profeților l-a exasperat pe tiranul gelos. El gândea că ei încearcă să ascundă cunoştințele pe care le aveau în această privință. Cu o autoritate pe care ei nu îndrăzneau să o desconsidere, el le-a ordonat să facă o cercetare amănunțită şi să declare locul de naştere al Împăratului aşteptat de ei. „În Betleemul din Iudeea", i-au răspuns ei, „căci iată ce a fost scris prin prorocul:

«Şi tu, Betleeme, țara lui Iuda,

Nu eşti nicidecum cea mai neînsemnată

dintre căpeteniile lui Iuda;

Căci din tine va ieşi o Căpetenie,

Care va fi Păstorul poporului Meu, Israel.»"

Irod îi invită apoi pe magi la o întrevedere secretă. Un uragan de mânie şi teamă vuia în inima sa, dar el păstra o înfățişare liniştită şi îi primi pe străini foarte curtenitor. El întrebă despre timpul când se arătase steaua, făcându-se că salută cu bucurie vestea naşterii lui Hristos. el îi rugă stăruitor pe vizitatorii săi: „Duceți-vă şi cercetați cu de-amănuntul despre Prunc şi, când îl veți găsi, dați-mi şi mie de ştire, ca să vin şi eu să mă închin Lui." Zicând aşa, el le-a dat voie să-şi continue drumul spre Betleem.

Preoții şi bătrânii din Ierusalim nu erau aşa de necunoscători cu privire la naşterea lui Hristos cum se arătau. Vestea despre vizita îngerilor la păstori fusese dusă la Ierusalim, dar rabinii o socotiseră ca fiind neimportantă pentru a se ocupa de ea. Ei înşişi L-ar fi putut găsi pe Iisus şi ar fi putut fi gata să-i conducă pe magi la locul Lui de naştere, dar, în loc să se petreacă lucrurile în felul acesta, înțelepții aceştia au venit să le atragă atenția asupra naşterii lui Mesia. „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor?" au zis ei. „fiindcă I-am văzut steaua în răsărit şi am venit să ne închinăm Lui."

În aceste împrejurări, îngâmfarea şi invidia au închis uşa în fața luminii. Dacă s-ar fi dat ascultare veştilor aduse de păstori şi de magi, acest fapt i-ar fi pus pe preoți şi pe rabini într-o poziție deloc de invidiat, dovedind falsitatea pretenției lor că sunt exponenții adevărului lui Dumnezeu. Aceşti învățători erudiți n-au fost dispuşi să se plece pentru a fi îndrumați de aceia pe care ei îi numeau păgâni. Nu se putea, ziceau ei, ca Dumnezeu să-i fi dat pe ei la o parte şi să comunice cu păstori inculți sau cu neamuri necircumcise. Ei s-au hotărât să-şi arate disprețul pentru veştile care l-au agitat pe împăratul Irod şi tot Ierusalimul. Nu voiau nici măcar să meargă la Betleem, pentru a vedea dacă lucrurile erau astfel. Şi i-au determinat pe oameni să considere orice interes manifestat pentru Iisus ca o agitație fanatică. De aici a început lepădarea lui Hristos de către preoți şi rabini. Din acest moment, îngâmfarea şi încăpățânarea lor s-au transformat într-o ură înverşunată împotriva Mântuitorului. În timp ce Dumnezeu deschidea uşa în fața neamurilor, conducătorii iudei închideau uşa pentru ei înşişi.

Înțelepții au plecat singuri din Ierusalim. Când au ieşit pe porți, umbrele nopții începuseră să cadă, dar, spre marea lor bucurie, au văzut din nou steaua şi au fost conduşi la Betleem. Ei nu primiseră nicio înştiințare cu privire la starea umilă a lui Iisus, aşa cum le fusese dată păstorilor. După îndelungata lor călătorie, au fost dezamăgiți de indiferența conducătorilor iudei şi au părăsit Ierusalimul cu mai puțină încredere decât aveau atunci când au intrat în cetate. La Betleem, nu au găsit nicio gardă regală staționată pentru a asigura protecția Împăratului nou-născut. Niciunul dintre oamenii de vază ai lumii nu era de față. Iisus era aşezat într-un staul. Părinții Săi, țărani simpli, needucați, erau singurii Lui veghetori. Putea Pruncul acesta să fie Cel despre care stă scris că trebuia „să ridice semințiile lui Iacov" şi „să aducă înapoi rămăşițele lui Israel", Cel care trebuia „să fie Lumina neamurilor" şi să ducă „mântuirea până la marginile pământului" (Isaia 49:6)?

„Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu fața la pământ şi I s-au închinat." Sub înfățişarea umilă a lui Iisus, au recunoscut prezența Divinității. Şi-au predat inimile înaintea Lui, ca fiind Mântuitorul lor, apoi şi-au oferit darurile: „aur, smirnă şi tămâie". Ce credință aveau oamenii aceştia! Se putea spune despre înțelepții aceştia din Răsărit ca despre sutaşul roman de mai târziu: „Nici în Israel n-am găsit o credință aşa de mare" (Matei 8:10).

Aceşti oameni înțelepți nu înțeleseseră planul lui Irod față de Iisus. Atunci când ținta călătoriei lor a fost atinsă, ei s-au pregătit să se întoarcă la Ierusalim, intenționând să-l înştiințeze de succesul lor. Dar, într-un vis, au primit un mesaj divin de a nu mai avea nicio legătură cu el. Evitând Ierusalimul, ei au pornit spre țara lor pe un alt drum.

Tot aşa şi Iosif a primit înştiințarea de a fugi în Egipt cu Maria şi Copilul. Îngerul i-a zis: „Rămâi acolo până îți voi spune eu; căci Irod are să caute Pruncul să-L omoare." Iosif a ascultat fără întârziere şi, pentru o mai mare siguranță, a pornit la drum noaptea.

Prin aceşti înțelepți, Dumnezeu a atras atenția națiunii iudaice asupra naşterii Fiului Său. Cercetările lor prin Ierusalim, trezirea interesului din partea oamenilor, chiar şi gelozia lui Irod, care a atras atenția preoților şi rabinilor, le-au îndrumat mintea către profețiile cu privire la Mesia şi către marele eveniment care tocmai avusese loc.

Satana se străduia din răsputeri să înlăture lumina dumnezeiască din lume şi a folosit cea mai iscusită viclenie pentru a-L distruge pe Mântuitorul. Dar Acela care niciodată nu doarme şi nici nu dormitează a vegheat asupra Preaiubitului Său Fiu. Acela care a făcut să plouă mană din cer pentru Israel şi l-a hrănit pe Ilie în timpul foametei S-a îngrijit de un adăpost într-o țară păgână pentru Maria şi pruncul Iisus. Şi, prin darurile magilor dintr-o țară străină, Domnul S-a îngrijit de mijloacele necesare pentru călătoria în Egipt şi pentru şederea în acea țară străină.

Magii au fost printre primii care I-au urat bun-venit Răscumpărătorului. Darul lor a fost cel dintâi dar depus la picioarele Sale. Şi, prin acest dar, ce privilegiu de slujire au avut ei! Lui Dumnezeu Îi face plăcere să onoreze darul adus dintr-o inimă plină de iubire, dându-i cea mai înaltă eficiență în slujirea pentru Sine. Dacă I-am predat lui Iisus inima, atunci vom aduce şi darurile noastre înaintea Lui. Aurul şi argintul nostru, cele mai de preț bunuri pământeşti pe care le avem, cele mai înalte talente intelectuale şi spirituale vor fi consacrate de bunăvoie Aceluia care ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi.

Irod aştepta cu nerăbdare la Ierusalim întoarcerea înțelepților. Pe măsură ce timpul trecea şi ei nu se arătau, el a devenit suspicios. Îndărătnicia manifestată de rabini pentru a arăta locul de naştere al lui Mesia părea să indice faptul că îi înțeleseseră planul şi că magii îl ocoliseră intenționat. El turba de mânie la acest gând. Iscusința lui dăduse greş, rămânându-i doar să recurgă la forță. El voia să dea un exemplu cu acest Copil-rege. Iudeii aceia îngâmfați trebuiau să vadă la ce se puteau aştepta în încercările lor de a instala un domn al lor pe tron.

Imediat au fost trimişi soldați la Betleem, cu ordin să-i omoare pe toți pruncii de parte bărbătească de la doi ani în jos. Locuințele liniştite din cetatea lui David au fost martore la scenele acelea îngrozitoare, care, cu şase sute de ani mai înainte, îi fuseseră descoperite profetului. „Un țipăt s-a auzit în Rama, plângere şi bocet mult: Rahela îşi jelea copiii şi nu voia să fie mângâiată, pentru că nu mai erau."

Iudeii îşi aduseseră singuri nenorocirea aceasta asupra lor. Dacă ar fi umblat cu credincioşie şi umilință înaintea lui Dumnezeu, El, ca o demonstrație a puterii Sale, ar fi făcut ca mânia împăratului să fie inofensivă pentru ei. Dar ei înşişi se despărțiseră de Dumnezeu prin păcatele lor şi respinseseră Duhul Sfânt, care era singurul lor scut. Ei nu studiaseră Scripturile cu dorința de a se conforma voinței lui Dumnezeu. Ei căutaseră profeții care puteau fi interpretate în aşa fel, încât să-i înalțe pe ei înşişi şi să arate că Dumnezeu disprețuieşte toate celelalte națiuni. Mândria lor semeață era că Mesia avea să vină ca împărat, care să-i biruiască pe vrăjmaşii Lui şi, în mânia Sa, să-i calce în picioare pe păgâni. În felul acesta, au stârnit ura cârmuitorilor lor. Prin faptul că ei prezentaseră greşit misiunea Domnului Hristos, Satana intenționase să aducă la îndeplinire distrugerea Mântuitorului, dar, în loc de aceasta, răul s-a întors asupra capetelor lor.

Actul acesta de cruzime a fost unul dintre cele din urmă care au întunecat domnia lui Irod. Curând după măcelul pruncilor nevinovați, el însuşi a fost constrâns să se plece în fața acelei osânde pe care nimeni nu o poate înlătura. El a murit de o moarte groaznică.

Iosif, care era încă în Egipt, a fost acum înştiințat de un înger al lui Dumnezeu să se întoarcă în țara lui Israel. Socotindu-L pe Iisus ca moştenitorul tronului lui David, Iosif dorea să se stabilească în Betleem; dar, aflând că Arhelau domnea în Iudeea în locul tatălui său, s-a temut ca nu cumva planul tatălui său împotriva lui Hristos să fie adus la îndeplinire de către fiu. Dintre toți fiii lui Irod, Arhelau îi semăna cel mai mult la caracter. Succesiunea sa la tron fusese deja marcată de o revoltă în Ierusalim şi de omorârea a mii de iudei de către gărzile romane.

Iosif a fost din nou îndrumat spre un loc sigur. S-a întors la Nazaret, unde locuise mai înainte, şi aici a locuit Iisus aproape treizeci de ani, „ca să se împlinească ce fusese vestit prin proroci, că El va fi chemat Nazarinean". Galileea era sub controlul unui fiu al lui Irod, însă aici era o mai mare amestecătură de locuitori străini decât în Iudeea. De aceea exista un interes mai mic pentru lucrurile care îi priveau în special pe iudei şi era mai puțin probabil ca pretențiile lui Iisus să stârnească gelozia celor din conducere.

Aşa a fost primit Mântuitorul când a venit pe pământ. Părea că nu este niciun loc de odihnă sau siguranță pentru Pruncul Răscumpărător. Dumnezeu nu L-a putut lăsa pe preaiubitul Său Fiu pe seama oamenilor nici chiar atunci când Acesta Îşi îndeplinea lucrarea pentru mântuirea lor. El i-a însărcinat pe îngeri să-L însoțească pe Iisus şi să-L apere până când avea să-Şi aducă la îndeplinire misiunea pe pământ şi să moară de mâinile celor pe care venise să-i salveze.