Unii dintre urmaşii lui Noe au devenit în curând răzvrătiţi şi apostaţi. Alţii au urmat exemplul lui Noe şi au respectat poruncile lui Dumnezeu. Unii au devenit necredincioşi şi răi şi nici chiar ei nu au avut aceleaşi concepţii cu privire la potop. O parte dintre ei negau
existenţa lui Dumnezeu şi considerau în mintea lor că potopul a avut loc din cauze naturale. Iar alţii credeau că Dumnezeu a existat şi că a nimicit neamul omenesc antediluvian printr-un potop, şi simţămintele lor, asemenea simţămintelor lui Cain, erau de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu pentru că nimicise oamenii de pe pământ şi pentru că blestemase pământul pentru a treia oară, printr-un potop.
Aceia care erau vrăjmaşi ai lui Dumnezeu s-au simţit mustraţi zi de zi de conversaţiile şi de viaţa evlavioasă a acelora care Îl iubeau, Îl ascultau şi Îl preamăreau pe Dumnezeu. Cei necredincioşi s-au consfătuit între ei şi s-au înţeles să se despartă de cei credincioşi, a căror viaţă neprihănită constituia o piedică neîncetată pe calea lor nelegiuită. Ei au călătorit la o anumită distanţă şi au ales o câmpie întinsă pe care să o locuiască. Şi-au construit o cetate, iar apoi le-a venit ideea să construiască un turn înalt, care să ajungă până la nori, aşa încât să poată locui împreună în cetate şi în turn şi să nu mai fie împrăştiaţi.
Ei au gândit că vor fi în siguranţă în cazul unui alt potop, deoarece vor construi un turn [72, 73] mult mai înalt decât nivelul la care au ajuns apele în timpul potopului şi, astfel, toată lumea îi va cinsti, iar ei vor fi ca nişte zei şi vor domni asupra tuturor oamenilor. Turnul acesta a fost conceput cu scopul de a-i preamări pe constructorii lui şi a fost menit să abată atenţia oamenilor de la Dumnezeu pentru a li se alătura în idolatria lor. Oamenii au locuit în turn încă înainte ca lucrarea de construcţie să fie terminată. Încăperile au fost mobilate splendid, decorate şi dedicate idolilor lor. Aceia care nu credeau în Dumnezeu îşi imaginau că, dacă turnul lor va putea să atingă norii, vor fi în stare să descopere cauzele potopului.
Ei se înălţau pe ei înşişi împotrivindu-se lui Dumnezeu. Totuşi Dumnezeu nu avea să le îngăduie să-şi ducă lucrarea până la capăt. Ei îşi ridicaseră deja turnul până la o mare înălţime, când Domnul a trimis doi îngeri să-i încurce în lucrarea lor. Unii oameni fuseseră rânduiţi să primească mesajele de la lucrătorii aflaţi pe vârful turnului, cerând material pentru munca lor, iar primul urma să le transmită celui de-al doilea, acesta să le transmită celui de-al treilea, până când mesajele ajungeau la cei aflaţi jos. Când mesajele erau transmise de la unul la altul, îngerii le încurcau limba, iar când mesajul ajungea la muncitorii de jos, aceştia nu trimiteau materialul care fusese cerut de sus. După un proces dificil de aducere a materialului la muncitorii care se aflau în vârful turnului, acesta nu era cel pe care îl ceruseră. Dezamăgiţi şi înfuriaţi, ei le reproşau celor despre care se presupunea că erau vinovaţi.
După întâmplarea aceasta, în lucrarea lor nu a mai fost nicio armonie. Supăraţi unul pe celălalt şi incapabili să explice neînţelegerea şi cuvintele ciudate pe care le schimbau între ei, au părăsit lucrarea, s-au despărţit unii de alţii şi s-au împrăştiat pe suprafaţa pământului. Până la data aceea, oamenii [74] vorbeau o singură limbă. Un fulger din cer, ca un semn al mâniei lui Dumnezeu, a lovit vârful turnului lor, doborându-l la pământ. Astfel, Dumnezeu a dorit să le arate oamenilor răzvrătiţi că El este suprem.