Canaaniţii erau idolatri, iar Domnul poruncise ca poporul Său să nu intre în legături de căsătorie cu ei, ca să nu fie condus la idolatrie. Avraam era bătrân şi se aştepta să moară curând. Isaac încă era necăsătorit. Lui Avraam îi era teamă de influenţa degradantă care îl înconjura pe Isaac şi era nerăbdător să-i aleagă o soţie care să nu-l îndepărteze de Dumnezeu. Avraam i-a încredinţat lucrarea aceasta slujitorului credincios şi cu experienţă, care conducea tot ce avea el.
Avraam i-a cerut slujitorului său să facă un legământ solemn înaintea Domnului, prin care se angaja să nu-i ia lui Isaac o soţie dintre canaaniţi, ci să meargă la cei din neamul lui Avraam, care credeau în Dumnezeul cel adevărat, şi să aleagă o soţie pentru Isaac. El l-a avertizat să fie atent şi să nu-l ducă pe Isaac în ţara de unde venise, pentru că aproape toţi cei de acolo erau influenţaţi de idolatrie. Dacă nu va putea să găsească o soţie dispusă să-şi părăsească neamul şi să vină în locul unde se afla Isaac, va fi eliberat de legământul pe care îl făcuse.
Isaac nu a fost lăsat să îndeplinească independent de tatăl său lucrarea aceasta importantă de a-şi alege o soţie. Avraam i-a spus slujitorului său că Dumnezeu va trimite un înger înaintea lui pentru a-l îndruma în alegerea pe care o avea de făcut. Slujitorul căruia i s-a încredinţat misiunea aceasta a pornit în călătoria sa lungă. Când a intrat în cetatea unde locuiau cei din neamul [85] lui Avraam, s-a rugat stăruitor lui Dumnezeu să-l îndrume în alegerea unei soţii pentru Isaac. El a cerut să i se acorde o dovadă sigură, ca să nu greşească în lucrarea aceasta. S-a odihnit lângă o fântână, care era un loc unde se adunau foarte mulţi oameni. Acolo, a observat cu atenţie comportamentul amabil şi politicos al Rebecăi şi a primit toate dovezile pe care le ceruse de la Dumnezeu şi care arătau că Rebeca era aceea pe care Dumnezeu binevoise să o aleagă pentru a fi soţia lui Isaac. Ea l-a invitat pe slujitor în casa tatălui ei. Apoi, el i-a relatat tatălui Rebecăi şi fratelui ei dovezile pe care le primise de la Domnul şi care arătau că Rebeca trebuia să devină soţia lui Isaac, fiul stăpânului său.
Apoi, slujitorul lui Avraam le-a zis: „Acum, dacă voiţi să arătaţi bunăvoinţă şi credincioşie faţă de stăpânul meu, spuneţi-mi; dacă nu, spuneţi-mi iarăşi, ca să mă îndrept la dreapta sau la stânga.” Tatăl şi fratele fetei i-au răspuns: „De la Domnul vine lucrul acesta; noi nu-ţi mai putem spune nici rău, nici bine. Iată, Rebeca este înaintea ta; ia-o şi du-te, ca să fie nevasta fiului stăpânului tău, cum a spus Domnul. Când a auzit robul lui Avraam cuvintele lor, s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului.”
După ce totul fusese stabilit şi după ce fusese obţinut consimţământul tatălui şi al fratelui, Rebeca a fost întrebată dacă vrea să meargă împreună cu slujitorul lui Avraam la o distanţă atât de mare de familia tatălui ei pentru a fi soţia lui Isaac. Din împrejurările care avuseseră loc, ea a fost convinsă că Domnul o alesese să fie soţia lui Isaac şi a zis: „Voi merge.”
În vremea aceea, contractele de căsătorie erau făcute în general de părinţi, deşi copiii nu erau obligaţi la o căsătorie cu o persoană pe care nu puteau să o iubească. Totuşi copiii [86] aveau încredere în judecata părinţilor lor, respectau sfatul lor şi îi iubeau pe aceia pe care părinţii lor temători de Dumnezeu şi cu experienţă îi alegeau pentru ei. O modalitate contrară acesteia era considerată a fi o nelegiuire.
Un Exemplu de ascultare a unui fiu
Isaac fusese educat în temere de Dumnezeu pentru a trăi o viaţă de ascultare. Când a ajuns la vârsta de patruzeci de ani, el a fost de acord ca slujitorul cu experienţă şi temător de Dumnezeu al tatălui său să-i aleagă o soţie. El a crezut că Dumnezeu îl va îndruma în alegerea aceasta.
Experienţa lui Isaac este redată în raportul biblic pentru a fi un exemplu pe care copiii trebuiau să-l imite în generaţiile de mai târziu, îndeosebi aceia care mărturisesc a se teme de Dumnezeu.
Calea pe care Avraam a urmat-o în educaţia lui Isaac şi care l-a făcut să-i placă să trăiască o viaţă de ascultare nobilă este raportată pentru binele părinţilor şi ar trebui să-i determine să le poruncească acelora care fac parte din familia lor să le urmeze exemplul. Ei trebuie să-i înveţe pe copii să se supună autorităţii lor şi să-i respecte. Să simtă că au responsabilitatea de a îndruma simţămintele copiilor lor, aşa încât să iubească persoane pe care judecata lor înţeleaptă le va spune că vor fi parteneri de viaţă potriviţi pentru fiii şi fiicele lor. [87]