Tatăl şi Fiul S-au angajat în lucrarea măreaţă şi minunată pe care o contemplaseră, şi anume crearea lumii. Pământul ieşise nespus de frumos din mâna Creatorului. Erau munţi, dealuri şi câmpii, iar printre acestea se răspândeau râuri şi lacuri. Pământul nu a fost o câmpie întinsă, ci monotonia peisajului era întreruptă de dealuri şi munţi, care nu erau atât de înalţi şi colţuroşi cum sunt acum, ci aveau o formă frumoasă şi simetrică. Pe culmile lor nu se vedeau stânci înalte şi golaşe, ci acestea erau acoperite de verdeaţă şi alcătuiau un schelet al pământului. Apele erau răspândite uniform. Înălţimile, munţii şi câmpiile foarte frumoase erau împodobite cu plante, flori şi copaci înalţi şi maiestuoşi de toate felurile, care erau mult mai groşi şi mult mai frumoşi decât sunt copacii acum. Aerul era curat şi sănătos, iar pământul părea asemenea unui palat nobil. Îngerii priveau şi se bucurau de lucrările minunate şi frumoase ale lui Dumnezeu.
După ce au fost create pământul şi animalele de pe el, Tatăl şi Fiul Şi-au adus la îndeplinire scopul pe care îl plănuiseră înainte de căderea lui Satana, şi anume acela de a face un om după chipul Lor. Ei înfăptuiseră împreună lucrarea de creaţie a pământului şi a tuturor vieţuitoarelor de pe el. Apoi, Dumnezeu I-a zis Fiului Său: „Să facem om după chipul nostru.” [20, 21] Când a ieşit din mâna Creatorului Său, Adam avea o statură nobilă şi o simetrie frumoasă. El era de peste două ori mai înalt decât oamenii care trăiesc acum pe pământ, iar trupul său era bine proporţionat. Trăsăturile lui erau desăvârşite şi frumoase. Tenul lui nu era nici alb, nici palid, ci rumen, radios, cu o nuanţă bogată de sănătate. Eva nu era chiar atât de înaltă ca Adam. Capul ei ajungea cu puţin mai sus de umerii lui. Ea, de asemenea, avea o înfăţişare nobilă, de o simetrie desăvârşită, şi era foarte frumoasă.
Perechea aceasta fără păcat nu purta veşminte obişnuite. Ei erau îmbrăcaţi într-o lumină strălucitoare, asemenea îngerilor. Atâta vreme cât au trăit în ascultare de Dumnezeu, cercul acesta de lumină i-a înconjurat. Deşi tot ce a creat Dumnezeu a fost de o frumuseţe desăvârşită, iar pe pământul pe care Dumnezeu îl crease pentru a-i face pe Adam şi Eva fericiţi părea că nu lipseşte nimic, totuşi El Şi-a manifestat marea dragoste sădind o grădină special pentru ei. O parte din timpul lor urma să fie ocupat cu îndeletnicirea fericită de a îngriji grădina, o altă parte, cu primirea vizitelor îngerilor, când ascultau învăţăturile lor, iar o altă parte din timp era petrecut într-o meditaţie fericită. Munca lor nu era obositoare, ci plăcută şi înviorătoare. Grădina aceasta frumoasă urma să fie căminul lor.
Domnul pusese în grădină toate varietăţile de pomi atât pentru a fi folositori, cât şi pentru înfrumuseţare. Acolo erau pomi încărcaţi cu fructe din abundenţă, de un parfum plăcut, erau frumoşi la vedere şi aveau un gust plăcut, fiind destinaţi de Dumnezeu ca hrană pentru perechea sfântă. Acolo erau ramuri de viţă-de-vie, care creşteau drept şi erau încărcate de roade care se deosebeau de tot ce a văzut omul de la cădere încoace. Fructele viţei erau foarte mari şi de culori diferite, unele aproape negre, altele purpurii, roşii, roz şi de un verde-deschis. Aceste roade frumoase şi îmbelşugate de pe ramurile [22] viţei-de-vie se numeau struguri. Deşi nu erau susţinute de araci, ramurile viţei nu ajungeau până la pământ, chiar dacă erau aplecate de greutatea strugurilor. Pentru Adam şi Eva era o muncă plăcută să alcătuiască umbrare frumoase din ramurile viţei-de-vie şi să le crească, alcătuind locuinţe din frumuseţile naturii, din ramurile înfrunzite ale pomilor încărcaţi cu fructe parfumate.
Pământul era acoperit de o verdeaţă frumoasă, în timp ce mii de flori parfumate de toate felurile şi nuanţele răsăreau din abundenţă în jurul lor. Totul era aranjat cu mult gust şi era plin de slavă. În mijlocul grădinii se afla pomul vieţii, a cărui slavă o depăşea pe aceea a tuturor celorlalţi pomi. Fructele lui arătau ca nişte mere de aur şi de argint şi aveau rolul de a perpetua nemurirea. Frunzele lui aveau proprietăţi vindecătoare.
Adam şi Eva în Eden
Perechea sfântă din Eden era foarte fericită. Celor doi le-a fost dată stăpânirea nelimitată asupra tuturor vieţuitoarelor. Leul şi mielul se jucau paşnici în jurul lor sau dormeau la picioarele lor, fără să le facă vreun rău. Păsări cu un penaj variat şi de toate culorile zburau printre pomi şi flori şi în jurul lui Adam şi al Evei, în timp ce cântecul lor în tonuri delicate răsuna printre pomi într-un acord plăcut cu laudele aduse Creatorului lor.
Adam şi Eva erau fascinaţi de frumuseţile căminului lor din Eden. Ei erau fermecaţi de păsărelele cântătoare din jurul lor, care aveau un penaj strălucitor şi foarte frumos şi făceau să răsune trilurile lor fericite şi voioase. Perechea sfântă li se alătura şi îşi înălţa vocea în cântece de dragoste, laudă şi adorare către Tatăl şi Fiul Său iubit, pentru dovezile de dragoste care o înconjurau. Adam şi Eva recunoşteau ordinea şi armonia creaţiei, care arătau o înţelepciune şi o cunoaştere infinită. Ei descopereau continuu [23] o frumuseţe nouă şi tot mai multă slavă în căminul lor din Eden, iar lucrul acesta le umplea inima de o dragoste adâncă şi aducea pe buzele lor expresii de recunoştinţă şi respect faţă de Creatorul lor.