După ce şi-a încheiat ispitele, Satana s-a îndepărtat de Domnul Isus pentru un timp, iar îngerii I-au pregătit mâncare în pustie şi L-au întărit, iar binecuvântarea Tatălui Său a venit asupra Lui. Satana dăduse greş în ispitele lui cele mai înverşunate, totuşi el a aşteptat să se desfăşoare lucrarea de slujire a Domnului Isus, perioadă în care urma să-şi aplice planurile şirete împotriva Sa în diferite ocazii. El încă spera că va reuşi să-L biruie, instigându-i pe aceia care nu Îl vor primi să-L urască şi să caute să-L nimicească.
Satana a avut o consfătuire specială cu îngerii lui. Ei erau dezamăgiţi şi înfuriaţi pentru că nu reuşiseră să câştige nicio biruinţă împotriva Fiului lui Dumnezeu. Ei au hotărât că trebuie să fie mai vicleni şi să-şi folosească puterea până la extrem pentru a inspira în mintea celor din poporul Său necredinţa cu privire la faptul că El era Mântuitorul lumii şi, în felul acesta, să-L descurajeze pe Domnul Isus în îndeplinirea misiunii Sale. Oricât de minuţioşi erau iudeii în ceremoniile şi jertfele lor, dacă ar fi putut fi ţinuţi într-o stare de orbire cu privire la profeţii şi să fie făcuţi să creadă că Mesia urma să vină ca un împărat pământesc puternic, ei ar fi putut fi determinaţi să-L dispreţuiască şi să-L respingă pe Domnul Isus.
Mi-a fost arătat că Satana şi îngerii lui au fost foarte activi în timpul lucrării de slujire a Domnului Hristos, inspirându-le oamenilor necredinţă, ură şi dispreţ. Adesea, când Domnul Isus rostea vreun adevăr tăios, mustrându-le păcatele, oamenii se [202, 203] înfuriau. Satana şi îngerii lui îi îndemnau să-I ia viaţa Fiului lui Dumnezeu. De mai multe ori, ei au luat pietre pentru a arunca în El, dar îngerii L-au păzit şi L-au dus într-un loc sigur, departe de mulţimea furioasă. Odată, când Domnul a rostit într-un mod deschis adevărul, mulţimea a pus mâna pe El şi L-a dus pe marginea unei prăpastii, cu intenţia de a-L arunca. Între ei a izbucnit o ceartă cu privire la ce anume ar trebui să-I facă, iar îngerii L-au ascuns din nou de privirile mulţimii şi, trecând prin mijlocul oamenilor, Domnul a plecat de acolo.
Satana încă spera că marele Plan de Mântuire va da greş. El şi-a exercitat toată puterea pentru a împietri inima oamenilor şi pentru a le stârni simţămintele cele mai înverşunate împotriva Domnului Isus. El a sperat că aceia care Îl vor primi ca Fiu al lui Dumnezeu vor fi atât de puţini încât El va considera că suferinţele şi sacrificiul Său sunt prea mari pentru o grupă atât de mică. Totuşi am văzut că, dacă ar fi fost doar doi care L-ar fi primit pe Domnul Isus ca Fiu al lui Dumnezeu şi ar fi crezut în El pentru mântuirea sufletului lor, El urma să-Şi aducă planul la îndeplinire.
Alinarea celor suferinzi
Domnul Isus Şi-a început lucrarea nimicind puterea lui Satana asupra celor suferinzi. El le-a redat celor bolnavi sănătatea, le-a dat celor orbi vederea, i-a vindecat pe ologi, făcându-i să sară de bucurie şi să-L slăvească pe Dumnezeu. El le-a redat sănătatea celor care fuseseră infirmi şi înrobiţi mulţi ani de puterea nemiloasă a lui Satana. El i-a mângâiat prin cuvinte pline de har pe cei întristaţi, pe cei care tremurau şi pe cei descurajaţi. Domnul Isus i-a eliberat pe cei slabi şi suferinzi din legăturile în care Satana îi ţinuse triumfător şi le-a adus sănătatea trupească şi o mare bucurie şi fericire. El i-a înviat pe morţi, iar ei L-au slăvit pe Dumnezeu [204] pentru manifestarea măreaţă a puterii Sale. Domnul a săvârşit lucrări măreţe pentru toţi aceia care au crezut în El.
Viaţa lui Hristos a fost plină de cuvinte amabile şi fapte de bunătate, simpatie şi dragoste. El a fost atent mereu pentru a asculta şi pentru a alina necazurile celor care veneau la El. Foarte mulţi oameni purtau în propriul trup dovada puterii Sale divine. Totuşi, după ce fusese săvârşită o lucrare pentru ei, multora le era ruşine de un Predicator atât de umil, şi totuşi atât de puternic. Întrucât cei care se aflau în poziţii de conducere nu au crezut în Domnul Isus, oamenii nu au fost dispuşi să-L primească. El era un om al durerii şi obişnuit cu suferinţa. Ei nu puteau să suporte să urmeze exemplul vieţii Lui serioase de renunţare la sine. Ei doreau să se bucure de cinstea pe care o oferă lumea aceasta. Totuşi mulţi L-au urmat pe Fiul lui Dumnezeu şi au ascultat învăţăturile Sale, hrănindu-se din belşug din cuvintele care ieşeau cu atâta har de pe buzele Sale. Cuvintele Sale erau pline de semnificaţie, dar, în acelaşi timp, atât de simple încât chiar şi cei mai puţin inteligenţi le înţelegeau.
Împotrivirea lipsită de succes
Satana şi îngerii lui orbeau şi întunecau înţelegerea iudeilor şi îi instigau pe conducătorii poporului să-I ia viaţa Mântuitorului. Unii erau trimişi de aceşti conducători să-L aducă la ei pe Domnul Isus, dar când se apropiau de locul în care Se afla El, erau foarte uimiţi. Ei vedeau simpatia şi mila pe care le manifesta faţă de suferinţa omenească. Ei Îl auzeau vorbind cu dragoste şi duioşie când îi încuraja pe cei slabi şi necăjiţi. De asemenea, ei L-au auzit vorbind cu autoritate când mustra puterea lui Satana şi îi poruncea să-i elibereze pe cei înrobiţi. Ei au ascultat cuvintele înţelepte care ieşeau de pe buzele Sale şi au fost captivaţi. Ca urmare, nu au putut să se atingă de El, ci s-au întors la preoţi şi la conducători fără să-L aducă pe Domnul Isus.
Când au fost întrebaţi: „De ce nu L-aţi adus?” [205] ei au povestit minunile la care fuseseră martori, cuvintele sfinte şi înţelepte şi lucrurile pe care le auziseră şi au încheiat spunând: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta.” Preoţii cei mai de seamă i-au acuzat că fuseseră înşelaţi şi ei, iar unora dintre aprozi le-a fost ruşine că nu-L prinseseră. Preoţii au întrebat cu dispreţ dacă vreunul dintre conducători crezuse în El. Am văzut că mulţi dintre judecători şi dintre bătrâni au crezut în Domnul Isus, dar Satana i-a împiedicat să recunoască faptul acesta, pentru că se temeau mai mult de reproşurile oamenilor decât de Dumnezeu.
Viclenia şi ura lui Satana nu reuşiseră să împiedice împlinirea Planului de Mântuire. Se apropia timpul împlinirii scopului pentru care Domnul Isus venise în lume. Satana şi îngerii lui s-au consultat şi au hotărât să le inspire chiar celor din poporul Domnului Hristos gândul de a cere cu nerăbdare sângele Său şi de a aduna asupra Lui toată cruzimea şi tot dispreţul. Ei au sperat că Domnul Isus nu va suporta să fie tratat astfel şi va înceta să-Şi păstreze umilinţa şi blândeţea.
În timp ce Satana îşi alcătuia planurile, Domnul Isus le descoperea cu grijă ucenicilor Săi suferinţele prin care va trebui să treacă, faptul că va fi răstignit şi va învia a treia zi. Totuşi înţelegerea lor părea amorţită şi nu puteau să priceapă lucrurile pe care le spunea El.
Schimbarea la faţă
Credinţa ucenicilor a fost întărită mult de schimbarea la faţă a Domnului, când li s-a îngăduit să vadă slava lui Hristos şi să audă vocea care a mărturisit cu privire la caracterul Său divin. Dumnezeu a ales să le dea urmaşilor Domnului Hristos o dovadă puternică a faptului că El era Mesia cel făgăduit, pentru ca, în necazul şi dezamăgirea amară prin care urmau să treacă la răstignirea Lui, să nu renunţe [206] întru totul la încrederea lor. Cu ocazia schimbării la faţă, Dumnezeu i-a trimis pe Moise şi pe Ilie pentru a-I vorbi Domnului Isus despre suferinţele şi moartea pe care le va îndura. În loc de a alege nişte îngeri care să stea de vorbă cu Fiul Său, Dumnezeu i-a ales pe aceia care trecuseră ei înşişi prin experienţa încercărilor de pe pământ.
Ilie umblase cu Dumnezeu. Lucrarea lui fusese dureroasă şi grea, pentru că Domnul mustrase prin el păcatele lui Israel. Deşi a fost un profet al lui Dumnezeu, totuşi Ilie a fost nevoit să fugă din loc în loc pentru a-şi scăpa viaţa. Propriul popor l-a vânat ca pe un animal sălbatic pentru a-l nimici. Totuşi Dumnezeu l-a luat pe Ilie la cer. Îngerii l-au purtat în slavă şi triumf în ceruri.
Moise a fost mai mare ca orice om care trăise înaintea lui. El fusese foarte onorat de Dumnezeu pentru că i se acordase privilegiul de a vorbi cu Domnul faţă către faţă, aşa cum vorbeşte cineva cu un prieten. Lui i se îngăduise să vadă lumina strălucitoare şi slava nespusă care Îl înconjurau pe Tatăl. Prin Moise, Domnul i-a eliberat pe copiii lui Israel din robia egipteană. Moise a fost un mijlocitor pentru poporul Său, stând adesea între popor şi mânia lui Dumnezeu. Când mânia lui Dumnezeu era aprinsă împotriva israeliţilor, din cauza necredinţei, a murmurărilor şi a păcatelor lor grave, dragostea lui Moise faţă de ei a fost pusă la încercare. Dumnezeu i-a propus să nimicească poporul Israel şi să facă din urmaşii lui o naţiune puternică. Moise şi-a arătat dragostea rugându-se stăruitor pentru popor. În neliniştea lui, el L-a rugat pe Dumnezeu să Se întoarcă de la mânia Sa înverşunată şi să-l ierte pe Israel sau să şteargă numele lui din cartea Sa.
Moise a trecut prin moarte, dar Mihail a coborât şi i-a redat viaţa, înainte ca trupul lui să se descompună. Satana a încercat să reţină trupul lui, pretinzând că îi aparţine, dar Mihail l-a înviat pe Moise şi l-a luat la cer. Satana I s-a împotrivit cu înverşunare lui Dumnezeu, acuzându-L [207] că este nedrept pentru că a îngăduit ca prada să-i fie luată din mâini, dar Domnul Hristos nu l-a mustrat personal pe vrăjmaş, deşi slujitorul lui Dumnezeu căzuse tocmai din cauza ispitei lui Satana. El i-a spus cu umilinţă: „Domnul să te mustre” (Iuda 9), atribuindu-I astfel Tatălui dreptul de a-l mustra.
Domnul Isus le spusese ucenicilor Săi că unii dintre aceia care vor sta alături de El nu vor gusta moartea, ci vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere. Făgăduinţa aceasta a fost împlinită cu ocazia schimbării la faţă. Chipul Domnului Isus a fost schimbat şi a strălucit ca soarele. Hainele lui erau albe şi strălucitoare. Moise i-a reprezentat pe aceia care vor fi înviaţi la cea de a doua venire a lui Isus. Ilie, care a fost strămutat la cer fără să cunoască moartea, i-a reprezentat pe aceia care vor fi schimbaţi în nemuritori la cea de a doua venire a lui Hristos şi vor fi luaţi la cer fără să cunoască moartea. Ucenicii au privit cu uimire şi teamă măreţia nespusă a Domnului Isus, norul de slavă i-a acoperit şi au auzit vocea lui Dumnezeu vorbind cu o maiestate grozavă şi spunând: „Acesta este Fiul Meu preaiubit. De El să ascultaţi.”