Apoi, Domnul Isus, alaiul de îngeri sfinţi şi toţi sfinţii răscumpăraţi au părăsit cetatea. Îngerii L-au înconjurat pe Comandantul lor şi L-au escortat pe cale, iar alaiul sfinţilor răscumpăraţi a mers după ei. După aceea, cu o maiestate înfiorătoare, Domnul Isus i-a chemat pe morţii nelegiuiţi, iar ei au înviat cu aceleaşi trupuri slabe şi bolnave cu care au intrat în mormânt. Ce spectacol! Ce privelişte! La prima înviere, toţi au ieşit din morminte într-o stare de nemurire înfloritoare, dar la cea de a doua înviere, semnele blestemului sunt vizibile asupra tuturor. Împăraţii şi nobilii pământului, cei răi şi josnici, cei învăţaţi şi cei neînvăţaţi, ies din morminte împreună. Toţi Îl privesc pe Fiul omului, iar tocmai acei oameni care L-au dispreţuit şi L-au batjocorit, care au pus coroana de spini pe fruntea Lui rănită şi L-au lovit cu trestii, Îl văd în toată maiestatea Sa împărătească. Aceia care L-au scuipat în ceasul încercării Sale fug de privirile Lui pătrunzătoare şi de slava chipului Său. Aceia care au bătut cuiele în mâinile şi în picioarele Sale privesc acum la semnele răstignirii Sale. Aceia care au înfipt suliţa în coasta Lui văd pe trupul Său semnele cruzimii lor. Ei ştiu că El este chiar Acela pe care L-au răstignit şi L-au batjocorit în agonia Sa de moarte. Atunci, se aude un vaiet lung de agonie, în timp ce ei fug să se ascundă [418, 419] de prezenţa Împăratului împăraţilor şi Domnului domnilor.
Toţi caută să se ascundă în peşteri, ca să se apere de slava îngrozitoare a Aceluia pe care L-au dispreţuit cândva. Copleşiţi şi cuprinşi de durerea vederii maiestăţii şi a slavei Sale nespuse, ei îşi înalţă vocile ca unul şi exclamă cu o claritate uluitoare: „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!”
Apoi, Domnul Isus şi îngerii sfinţi, însoţiţi de toţi sfinţii, intră din nou în cetate, iar plângerile şi vaietele amare ale nelegiuiţilor blestemaţi umplu văzduhul. Atunci, am văzut că Satana şi-a început iarăşi lucrarea. El a făcut înconjurul supuşilor lui şi i-a întărit pe cei slabi şi neputincioşi, spunându-le că el şi îngerii lui erau plini de putere. El a arătat spre nenumăratele milioane care fuseseră înviate. Acolo erau războinici puternici şi împăraţi foarte abili în luptă, care cuceriseră imperii. Acolo erau uriaşi puternici şi bărbaţi neînfricaţi care nu pierduseră niciodată o bătălie. Acolo era Napoleon cel mândru şi ambiţios, a cărui apropiere făcuse împărăţiile să tremure. Acolo stăteau bărbaţi de statură înaltă şi purtare demnă, care căzuseră în luptă în timp ce însetau după biruinţă.
Ei ies din morminte şi îşi reiau cursul gândurilor care fusese întrerupt de moarte. Ei au aceeaşi dorinţă de a birui, care i-a stăpânit când au căzut. Satana se consultă mai întâi cu îngerii lui, apoi cu acei împăraţi, cuceritori şi bărbaţi puternici. Apoi, se uită la armata cea vastă şi le spune tuturor că grupul din cetate este mic şi slab şi că pot să meargă şi să o cucerească, să-i alunge pe locuitori şi să pună mâna pe bogăţiile şi slava ei.
Satana are succes în a-i amăgi şi toţi încep imediat să se pregătească pentru război. În armata aceea vastă sunt oameni abili, iar ei construiesc [420] tot felul de dispozitive de luptă. Atunci, mulţimea înaintează avându-l pe Satana în frunte. Împăraţii şi războinicii urmează imediat după Satana, iar după ei vin companiile. Fiecare companie îşi are propriul conducător, iar ordinele sunt respectate, pe măsură ce mărşăluiesc pe suprafaţa distrusă a pământului, mergând spre Cetatea Sfântă. Domnul Isus închide porţile cetăţii, armata cea vastă o înconjoară şi se aliniază în poziţie de război, aşteptându-se la un conflict nemilos.