I-am văzut pe cei sfinţi părăsind oraşele şi satele, unindu-se în grupe şi trăind în locurile cele mai singuratice. Îngerii le aduceau mâncare şi apă, în timp ce nelegiuiţii sufereau de foame şi sete. Apoi, i-am văzut pe conducătorii pământului consultându-se, iar Satana şi îngerii lui erau în jurul lor. Am văzut o scriere ale cărei copii erau răspândite în diferite părţi ale pământului, din care reieşea că, dacă sfinţii nu vor renunţa la credinţa lor deosebită, la Sabat, şi dacă nu vor respecta prima zi a săptămânii, oamenii aveau libertatea de a-i ucide după un anumit timp. Totuşi, în acest ceas al încercării, sfinţii erau calmi şi liniştiţi, încrezându-se în Dumnezeu şi bazându-se pe făgăduinţa Sa care spunea că li se va deschide o cale de scăpare.
În unele locuri, înainte de sosirea timpului pentru aplicarea decretului, cei nelegiuiţi s-au năpustit asupra sfinţilor ca să-i ucidă, dar îngeri în chip de războinici au luptat pentru ei. Satana a dorit să aibă privilegiul de a-i nimici pe sfinţii Celui Preaînalt, dar Isus le-a poruncit îngerilor Săi să vegheze asupra lor. Dumnezeu avea să fie onorat printr-un legământ cu aceia care păziseră Legea Sa sub privirile păgânilor din jurul lor, iar Domnul Isus va fi onorat prin faptul că îi va strămuta la cer, fără să vadă moartea, pe cei credincioşi care Îl aşteptaseră o vreme atât de îndelungată. [406, 407]
Curând, i-am văzut din nou pe sfinţii suferinzi trecând printr-o mare încercare sufletească. Ei păreau a fi înconjuraţi de locuitorii nelegiuiţi ai pământului. Toate circumstanţele păreau a fi împotriva lor. Unii au început să se teamă că Dumnezeu îi lăsase în cele din urmă să piară în mâna celor nelegiuiţi. Dar, dacă ochii lor ar fi putut să fie deschişi, ei ar fi văzut că sunt înconjuraţi de îngerii lui Dumnezeu. Apoi a urmat mulţimea nelegiuiţilor înfuriaţi, iar în urma lor era număr mare de îngeri răi, grăbindu-i pe cei nelegiuiţi să-i ucidă pe sfinţi. Totuşi, înainte de a putea să se apropie de poporul lui Dumnezeu, cei nelegiuiţi trebuiau să treacă mai întâi de grupul acesta de îngeri puternici şi sfinţi. Faptul acesta era imposibil. Îngerii lui Dumnezeu îi făceau să se retragă şi îi făceau pe îngerii răi să dea înapoi.
Strigătul după eliberare
Pentru sfinţi, aceasta a fost o oră de agonie îngrozitoare. Ei strigau zi şi noapte către Dumnezeu după eliberare. În aparenţă, nu era nicio posibilitate de scăpare. Cei nelegiuiţi începuseră să triumfe strigând: „De ce nu vă eliberează Dumnezeu din mâinile noastre? De ce nu încercaţi să vă salvaţi viaţa?” Totuşi sfinţii nu le acordau atenţie. Asemenea lui Iacov, ei luptau cu Dumnezeu. Îngerii doreau nespus să-i elibereze, dar ei trebuiau să mai aştepte puţin. Poporul lui Dumnezeu trebuia să bea paharul şi să îndure botezul suferinţei. Îngerii, credincioşi faţă de misiunea lor, continuau să vegheze asupra lor. Dumnezeu nu va îngădui ca Numele Său să fie făcut de ruşine printre păgâni. Aproape că a sosit timpul când El Îşi va manifesta puterea nespusă şi-i va elibera pe sfinţii Săi într-o modalitate plină de slavă. Pentru slava Numelui Său, El îi va elibera pe toţi aceia care L-au aşteptat şi ale căror nume au fost scrise în Carte.
Atenţia mi-a fost îndreptată spre timpul credinciosului Noe. Când a [408] venit potopul, Noe şi familia lui intraseră în corabie, iar Domnul îi închisese înăuntru. Noe îi avertizase cu credincioşie pe locuitorii lumii antediluviene, în timp ce ei îl batjocoreau şi râdeau de el. Când apele au venit pe pământ, iar ei se înecau unul după altul, au privit corabia pe seama căreia făcuseră multe glume şi au văzut că aceasta plutea în siguranţă pe ape, salvându-l pe credinciosul Noe şi pe familia lui. Tot astfel, am văzut eliberarea poporului lui Dumnezeu, care avertizase lumea cu credincioşie cu privire la venirea mâniei Sale. Dumnezeu nu le va îngădui celor nelegiuiţi să-i nimicească pe aceia care au aşteptat să fie luaţi la cer şi care nu au vrut să se supună poruncilor fiarei sau să primească semnul ei. Am văzut că, dacă nelegiuiţilor le-ar fi fost îngăduit să-i ucidă pe sfinţi, Satana şi toată oştirea lui rea, precum şi toţi aceia care L-au urât pe Dumnezeu ar fi fost satisfăcuţi. Dar, oh, ce triumf ar fi fost pentru maiestatea lui satanică, în conflictul final, să aibă putere asupra acelora care au aşteptat atât de mult să-L vadă pe Acela pe care L-au iubit! Cei care au râs de ideea că sfinţii se vor ridica la cer vor fi martori ai grijii lui Dumnezeu faţă de poporul Său şi vor vedea eliberarea Sa plină de slavă.
Când au părăsit satele şi oraşele, sfinţii au fost urmăriţi de cei nelegiuiţi, care căutau să-i ucidă. Totuşi săbiile ridicate să-i ucidă pe cei din poporul lui Dumnezeu s-au rupt şi au căzut fără putere, ca nişte paie. Îngerii lui Dumnezeu i-au apărat pe cei sfinţi. În timp ce ei strigau zi şi noapte după eliberare, strigătul lor a ajuns la Domnul.