Moartea lui Moise

Moise urma să moară curând şi i s-a poruncit să-i adune pe copiii lui Israel şi să le vorbească despre toate călătoriile evreilor de la plecarea lor din Egipt şi până atunci, precum şi despre toate nelegiu­irile cele mari ale părinţilor lor, care au adus judecăţile lui Dumnezeu asupra lor şi L-au obligat pe Dumnezeu să spună că părinţii lor nu vor intra în ţara care le-a fost promisă. Părinţii lor muriseră în pustie, aşa cum spusese Domnul. Copiii lor crescuseră, iar făgăduinţa stăpânirii ţării Canaanului urma să fie împlinită pentru ei. Când fu­sese dată Legea, mulţi dintre ei erau copii mici şi nu îşi aminteau de măreţia evenimentului. Alţii s-au născut în pustie şi, ca nu cumva să nu-şi dea seama de necesitatea de a respecta cele Zece Porunci şi toate legile şi rânduielile date lui Moise, Dumnezeu l-a îndrumat pe Moise să recapituleze cele Zece Porunci şi toate evenimentele legate de darea Legii.

Moise a scris într-o carte toate legile şi rânduielile pe care i le-a dat Dumnezeu şi a relatat cu credincioşie toate învăţăturile primite de-a lungul drumului, toate minunile pe care le făcuse Dumnezeu pentru ei şi toate murmurările copiilor lui Israel. [170, 171] De ase­menea, Moise a raportat faptul că fusese biruit de ispită ca urmare a murmurărilor lor.

Ultimele învăţături date lui Israel

Tot poporul era adunat înaintea lui Moise, iar el a citit din cartea pe care o scrisese toate evenimentele istoriei lor. De asemenea, a citit făgăduinţele pe care Dumnezeu avea să le împlinească faţă de ei dacă vor fi ascultători şi blestemele care vor veni asupra lor dacă vor fi neascultători.

Moise le-a spus că, din cauza răzvrătirii lor, Domnul propusese de câteva ori să-i nimicească, dar el mijlocise pentru ei atât de stăruitor încât Dumnezeu îi cruţase cu bunătate. El le-a amintit de minunile pe care le-a făcut Domnul cu faraon şi cu toată ţara Egiptului. Le-a spus: „Căci aţi văzut cu ochii voştri toate lucrurile mari pe care le-a făcut Domnul. Astfel, să păziţi toate poruncile pe care vi le dau eu astăzi, ca să puteţi pune mâna pe ţara în care veţi trece ca s-o luaţi în stăpânire” (Deuteronom 11,7.8).

Moise i-a avertizat pe copiii lui Israel îndeosebi cu privire la pericolul de a cădea în idolatrie. El i-a îndemnat stăruitor să respecte poruncile lui Dumnezeu. Dacă se vor dovedi ascultători, dacă Îl vor iubi pe Domnul şi Îi vor sluji cu toată inima, El le va da ploaie la timpul cuvenit, va face vegetaţia să crească şi le va înmulţi turmele. De asemenea, ei se vor bucura de privilegii deosebite şi înalte şi vor triumfa împotriva vrăjmaşilor lor.

Moise i-a învăţat pe copiii lui Israel într-o modalitate serioasă şi impresionantă. El ştia că aceea era ultima lui ocazie de a le vorbi. Apoi

a încheiat scrierea tuturor legilor, rânduielilor şi regulamentelor pe care i le dăduse Dumnezeu, precum şi a diferitelor reguli cu privire la jertfe. A pus cartea în mâna oamenilor aflaţi în slujba sfântă a sanctuarului şi a cerut ca scrierea să fie pusă în chivot spre a fi păstrată în siguranţă, pentru că Dumnezeu păzea fără încetare chivotul sfânt. Cartea lui Moise urma să fie păstrată pentru ca judecătorii lui Israel să o poată consulta ori de câte ori era nevoie. Oamenii supuşi greşelii interpretează adesea cerinţele lui Dumnezeu în aşa fel încât să se potrivească situaţiei lor. Prin urmare, cartea lui Moise a fost păstrată în locul cel mai sfânt pentru a fi consultată în viitor.

Moise şi-a încheiat ultimele învăţături pentru popor într-o cuvântare profetică foarte impresionantă. Aceasta a fost emoţionantă şi elocventă. Prin inspiraţia lui Dumnezeu, el a binecuvântat fie­care seminţie a lui Israel. În cuvintele de încheiere a insistat asupra maiestăţii lui Dumnezeu şi asupra superiorităţii pe care Israel o va avea întotdeauna, dacă va asculta de Dumnezeu şi se va baza pe puterea Sa.

Moartea şi învierea lui Moise

„Moise s-a suit din Câmpia Moabului pe muntele Nebo, pe vârful muntelui Pisga, în faţa Ierihonului. Şi Domnul i-a arătat toată ţara: de la Galaad până la Dan, tot ţinutul lui Neftali, ţara lui Efraim şi Manase, toată ţara lui Iuda până la marea de apus, partea de miazăzi, împrejurimile Iordanului, Valea Ierihonului, cetatea finicilor, până la Ţoar. Domnul i-a zis: ’Aceasta este ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, zicând: «O voi da seminţei tale. Ţi-am arătat ca s-o vezi cu ochii tăi; dar nu vei intra în ea.»’ Moise, robul Domnului, a murit acolo, în ţara Moabului, după porunca Domnului. Şi Domnul l-a îngropat în vale, în ţara Moabului, faţă

în faţă cu Bet-Peor. Nimeni nu i-a cunoscut mormântul până în ziua de azi. [173] Moise era în vârstă de o sută douăzeci de ani când a murit; vederea nu-i slăbise şi puterea nu-i trecuse” (Deuteronom 34,1-7).

Dumnezeu a vrut să nu urce nimeni împreună cu Moise pe vârful muntelui Pisga. El a stat acolo, pe culmea cea mai înaltă a vârfului muntelui Pisga, în prezenţa lui Dumnezeu şi a îngerilor. După ce a văzut Canaanul şi a fost mulţumit, s-a culcat asemenea unui războinic obosit care se aşază pentru a se odihni. L-a cuprins somnul, dar a fost somnul morţii. Îngerii i-au luat trupul şi l-au îngropat în vale. Israeliţii nu au putut să găsească niciodată locul unde a fost înmormântat. Mormântul lui a fost păstrat în taină pentru a-i împie­dica pe oameni să păcătuiască împotriva Domnului idolatrizându-i trupul.

Satana a exaltat de bucurie pentru că reuşise să-l facă pe Moise să păcătuiască împotriva lui Dumnezeu. Din cauza acestui păcat, Moise a intrat sub stăpânirea morţii. Dacă ar fi continuat să fie credincios, viaţa lui nu ar fi fost pătată de acel singur păcat pe care l-a făcut pentru că nu I-a dat slavă lui Dumnezeu cu ocazia scoaterii apei din stâncă, iar el ar fi intrat în Ţara Făgăduinţei şi ar fi fost strămutat la cer fără să vadă moartea. După ce a stat în mormânt o scurtă vreme, Mihail, sau Hristos, a coborât din cer împreună cu îngerii care l-au înmormântat pe Moise, l-a înviat pe Moise şi l-a dus în cer.

Când Domnul Hristos şi îngerii au venit la mormânt, Satana şi îngerii lui au apărut acolo şi au păzit trupul lui Moise, ca nu cumva să fie luat. Când Hristos şi îngerii s-au apropiat, Satana li s-a împotrivit, dar slava şi puterea lui Hristos şi a îngerilor Săi l-au obligat să se retragă. Satana a pretins că trupul lui Moise îi aparţine din cauza acelui singur păcat, dar Domnul Hristos i-a spus cu umilinţă: „Domnul să

te mustre!” (Iuda 9), atribuindu-I astfel Tatălui dreptul de a-l mustra. [174]

Domnul Hristos i-a spus lui Satana că El ştia că Moise se pocăise cu umilinţă de acea singură greşeală, că nu era nicio pată în caracterul său şi că numele lui era curat în cărţile cerului. Apoi, Domnul Hristos a înviat trupul lui Moise, despre care Satana pretinsese că este al lui.

La schimbarea la faţă a Domnului Hristos, Moise şi Ilie, care fuseseră luaţi la cer, au fost trimişi să stea de vorbă cu El cu privire la suferinţele Sale şi au fost purtătorii slavei lui Dumnezeu pentru Fiul Său iubit. Moise a fost onorat foarte mult de Dumnezeu. El avusese privilegiul de a vorbi cu Dumnezeu faţă către faţă, aşa cum vorbeşte cineva cu prietenul lui. Dumnezeu îi descoperise slava Sa nemaipomenită, aşa cum nu făcuse pentru nimeni altcineva.