Set și Enoh

Set era un om de valoare şi urma să ia locul lui Abel în săvârşirea binelui. Totuşi el era un fiu al lui Adam, asemenea lui Cain cel păcătos, şi nu moştenea din natura lui Adam o bunătate firească mai mare decât moştenise Cain. Set a fost născut în păcat, dar, prin harul lui Dumnezeu şi primind învăţăturile oferite cu credincioşie de tatăl său, Adam, el L-a cinstit pe Dumnezeu prin împlinirea voinţei Sale. El s-a îndepărtat de urmaşii decăzuţi ai lui Cain şi a lucrat, aşa cum ar fi făcut Abel, dacă ar fi trăit, pentru a îndrepta gândurile celor păcătoşi către respectul şi ascultarea de Dumnezeu.

Enoh a fost un om sfânt. El I-a slujit lui Dumnezeu cu toată inima. Enoh şi-a dat seama de decăderea familiei omeneşti, s-a despărţit de urmaşii lui Cain şi i-a mustrat pentru nelegiuirea lor cea mare. Pe pământ mai erau şi alţii care Îl recunoşteau pe Dumnezeu, se temeau de El şi I se închinau. Totuşi, spre deosebire de ei, neprihănitul Enoh era atât de tulburat de răutatea tot mai mare a celor nelegiuiţi, încât nu se asocia zi de zi cu ei, de teamă că va fi influenţat de necredinţa lor şi de teamă că toate gândurile lui ar putea să nu Îl privească fără încetare pe Dumnezeu cu acel respect sfânt care se cuvenea caracterului Său preaînalt. În timp ce era martor zi de zi la felul în care oamenii călcau în picioare autoritatea lui Dumnezeu, sufletul lui era cuprins de nelinişte. El a ales să stea separat de ei şi să petreacă în singurătate o mare parte din timpul său, pe care l-a dedicat [57, 58] meditaţiei şi rugăciunii. El aştepta înaintea Domnului şi se ruga să cunoască mai bine voia Sa, ca să o poată aduce la îndeplinire. Dumnezeu îi vorbea lui Enoh prin intermediul îngerilor Săi şi îi oferea învăţătura divină. El i-a adus la cunoştinţă că nu va suporta mereu răzvrătirea omului şi că avea intenţia de a nimici neamul omenesc păcătos, aducând un potop peste pământ.

Grădina frumoasă şi curată a Edenului, din care fuseseră alun­gaţi primii noştri părinţi, a rămas pe pământ, până când Dumnezeu Şi-a propus să nimicească pământul printr-un potop. Dumnezeu sădise grădina aceea şi o binecuvântase într-o modalitate deosebită, iar în providenţa Sa minunată, o luase de pe pământ pentru a o aduce înapoi, înfrumuseţată cu mai multă slavă ca înainte de a fi îndepărtată. Dumnezeu Şi-a propus să păstreze din lucrarea desăvârşită a creaţiei Sale o mostră neatinsă de blestemul pe care îl adusese asupra pământului.

Domnul i-a descoperit lui Enoh Planul de Mântuire într-o modalitate mai cuprinzătoare şi, prin Spiritul Profeţiei, l-a purtat de-a lungul generaţiilor care urmau să trăiască după potop, arătându-i marile evenimente legate de cea de a doua venire a lui Hristos şi de sfârşitul lumii.

Enoh a fost îngrijorat cu privire la cei morţi. I se părea că nepri­hăniţii şi nelegiuiţii vor merge împreună în ţărână şi că acesta va fi sfârşitul lor. El nu putea să înţeleagă cu claritate viaţa de dinco­lo de mormânt. În viziunea profetică, a fost învăţat cu privire la Fiul lui Dumnezeu care urma să moară ca jertfă pentru om şi i-a fost arătată revenirea lui Hristos pe norii cerului, însoţit de oştirea îngerească, pentru a le da viaţă celor neprihăniţi care erau morţi şi pentru a-i ridica din mormintele lor. De asemenea, Enoh a văzut starea imorală a lumii din timpul când Domnul Hristos urma să vină a doua oară, faptul că va fi o generaţie de oameni [59] lăudăroşi, îngâmfaţi şi încăpăţânaţi, pornită spre răzvrătire împotriva Legii lui Dumnezeu, care Îl va nega pe singurul Dumnezeu şi pe Domnul Isus Hristos, care va călca în picioare sângele Său şi va dispreţui jertfa Sa de ispăşire. El i-a văzut pe cei neprihăniţi încununaţi cu slavă şi cinste, în timp ce nelegiuiţii erau despărţiţi de prezenţa Domnului şi mistuiţi de foc.

Enoh le-a repetat cu credincioşie oamenilor tot ce îi descoperise Dumnezeu prin Spiritul Profeţiei. Unii au crezut cuvintele lui şi s-au întors de la nelegiuirea lor la temerea de Dumnezeu şi la închinarea adusă Lui.

Luarea lui Enoh la cer

Pe măsură ce a continuat comuniunea cu Dumnezeu, Enoh a ajuns să fie tot mai sfânt. Faţa lui radia de o lumină sfântă, care rămânea şi în timp ce îi învăţa pe aceia care voiau să audă cuvintele lui înţelepte. Înfăţişarea lui nobilă şi cerească îi umplea pe oameni de uimire şi respect. Domnul l-a iubit pe Enoh datorită faptului că Îl urma cu statornicie şi perseverenţă, avea repulsie faţă de nedreptate şi căuta stăruitor cunoaşterea cerească, aşa încât să poată împlini voia Sa într-o modalitate desăvârşită. Enoh dorea nespus să fie tot mai aproape de Dumnezeul de care se temea şi pe care Îl respecta şi Îl adora. Dumnezeu nu voia să îngăduie ca Enoh să moară asemenea celorlalţi oameni, ci i-a trimis pe îngerii Săi să-l ia la cer fără să vadă moartea. Enoh a fost luat la cer în prezenţa celor neprihăniţi şi a celor nelegiuiţi. Aceia care îl iubeau au crezut că Dumnezeu l-a dus în vreunul dintre locurile în care obişnuia să se retragă, dar după ce l-au căutat cu atenţie, negăsindu-l, au declarat că nu se găsea nicăieri pentru că Dumnezeu îl luase la El.

Prin luarea la cer a lui Enoh, un urmaş al lui Adam cel căzut, Domnul ne învaţă o lecţie de cea mai mare importanţă, şi anume că toţi aceia care se vor baza, prin credinţă, pe Jertfa supremă şi vor asculta cu credincioşie poruncile Sale [60] vor fi răsplătiţi. Aici sunt reprezentate din nou cele două clase de oameni care vor exista până la cea de a doua venire a lui Hristos – cei neprihăniţi şi cei nelegiuiţi, cei credincioşi şi cei răzvrătiţi. Dumnezeu Îşi va aduce aminte de cei neprihăniţi, care se tem de El. Datorită Fiului Său iubit, El îi va respecta, îi va onora şi le va da viaţa veşnică. Dar pe cei nelegiuiţi, care calcă în picioare autoritatea Sa, îi va nimici de pe pământ, iar ei vor fi ca şi când nu ar fi existat niciodată.

După căderea lui Adam din starea de fericire desăvârşită într-o stare de nenorocire şi păcat, a existat pericolul ca omul să se descurajeze şi să întrebe: „Ce am câştigat dacă am păzit poruncile Lui şi am umblat trişti înaintea Domnului oştirilor, dacă asupra neamului omenesc apasă un blestem greu şi moartea este partea noastră a tuturor?” Totuşi învăţăturile pe care Dumnezeu i le-a dat lui Adam, care au fost repetate apoi de Set şi exemplificate pe deplin de Enoh, au alungat întunericul şi ceaţa şi i-au dat omului speranţa că, după cum moartea a venit prin Adam, tot astfel viaţa şi nemurirea vor veni prin Isus, Răscumpărătorul făgăduit.

Prin exemplul lui Enoh, cei credincioşi care se descurajau erau învăţaţi că, deşi trăiau în mijlocul unor oameni imorali şi păcătoşi, care se răzvrăteau în mod deschis şi cu îndrăzneală împotriva lui Dumnezeu, Creatorul lor, totuşi, dacă aveau să asculte de El şi să aibă încredere în Răscumpărătorul făgăduit, ei vor fi în stare să ajungă la neprihănire asemenea credinciosului Enoh, să fie acceptaţi de Dumnezeu şi, în cele din urmă, să fie înălţaţi la tronul Său ceresc.

Prin faptul că s-a despărţit de lume şi a petrecut o mare parte din timpul său în rugăciune şi comuniune cu Dumnezeu, Enoh îi reprezintă pe cei din poporul credincios al lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, care vor fi despărţiţi de lume. Nelegiuirea va predomina până la o măsură îngrozitoare pe pământ. Oamenii se vor dedica împlinirii oricărei [61] închipuiri deşarte a inimii lor stricate, vor urma filozofia lor deşartă şi se vor răzvrăti împotriva autorităţii Înaltului Cer.

Cei din poporul lui Dumnezeu se vor îndepărta de practicile nelegiuite ale celor din jurul lor şi vor căuta curăţia gândirii şi o conformare sfântă cu voinţa Sa, până când chipul Său divin va fi reflectat în ei. Asemenea lui Enoh, ei vor fi pregătiţi pentru înălţarea la cer. Deşi se vor strădui să înveţe şi să avertizeze lumea, ei nu se vor conforma cu spiritul şi obiceiurile celor necredincioşi, ci le vor condamna prin conversaţiile lor sfinte şi prin exemplul lor evlavios. Luarea lui Enoh la cer chiar înainte de nimicirea pământului prin potop reprezintă luarea de pe pământ a tuturor celor neprihăniţi aflaţi în viaţă, înainte de nimicirea pământului prin foc. Sfinţii vor fi proslăviţi în prezenţa acelora care i-au urât pentru supunerea lor credincioasă faţă de poruncile drepte ale lui Dumnezeu.