Satana ia forma unui şarpe şi intră în Eden. Pe atunci şarpele era o creatură frumoasă, cu aripi, iar când zbura, înfăţişarea lui era strălucitoare, asemenea aurului lucios. El nu se târa pe pământ, ci zbura din loc în loc şi mânca fructe, asemenea omului. Satana a intrat în şarpe, s-a aşezat în pomul cunoştinţei şi a început să mănânce pe îndelete din fructele lui.
Fără să îşi dea seama la început, Eva s-a îndepărtat de soţul ei, fiind ocupată cu munca ei. Când şi-a dat seama de acest fapt, a simţit că ar putea să fie în pericol, dar apoi a considerat că este în siguranţă, chiar dacă nu a rămas în apropierea soţului ei. Ea credea că are înţelepciunea şi capacitatea de a şti dacă venea cel rău şi de a-l înfrunta. Dar tocmai lucrul acesta o avertizaseră îngerii să nu-l facă. Eva a ajuns să privească la fructele pomului oprit cu o curiozitate amestecată cu admiraţie. Ea a văzut că pomul era foarte frumos şi se întreba în sinea ei de ce Dumnezeu le interzisese cu atâta hotărâre să mănânce din acel pom sau să-l atingă. Acum era ocazia favorabilă a lui Satana. El i s-a adresat ca şi când era în stare să-i ghicească gândul: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: ’Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină!’?” Astfel, el i-a vorbit femeii aflate pe gânduri, folosind cuvinte plăcute şi delicate şi o voce melodioasă. [32, 33] Ea a fost uimită să audă un şarpe vorbind. El a lăudat frumuseţea ei nespusă, fapt care nu i-a displăcut Evei. Totuşi ea a fost surprinsă, deoarece ştia că Dumnezeu nu-i dăduse şarpelui capacitatea de a vorbi.
Curiozitatea ei a fost stârnită. În loc de a fugi din locul acela, ea a rămas să-l asculte pe şarpe. Nu i-a trecut prin minte că acel vrăjmaş căzut se putea folosi de un şarpe ca mediu. Satana era cel care vorbea, nu şarpele. Eva a fost ademenită, flatată şi orbită. Dacă ar fi întâlnit un personaj impunător, cu o înfăţişare asemănătoare îngerilor, ea ar fi fost vigilentă. Totuşi vocea aceea ciudată ar fi trebuit să o determine să meargă la soţul ei pentru a-l întreba de ce exista o altă făptură care îi vorbea într-un mod atât de deschis. Dar ea a intrat în controversă cu şarpele şi a răspuns întrebării lui astfel: „Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină. Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: ’Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.’” Şarpele a răspuns: „Hotărât că nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.”
Satana voia să-i transmită ideea că, dacă vor mânca din pomul oprit, ei vor ajunge la un nou nivel de cunoaştere, mai înalt decât cel pe care îl atinseseră până atunci. Aceasta a fost lucrarea lui specială, cu un mare succes încă de la cădere – să-i determine pe oameni să cerceteze curioşi tainele Celui Atotputernic, să nu fie mulţumiţi cu ce le-a descoperit Dumnezeu şi să nu fie atenţi la ascultarea de cele poruncite de El. Satana vrea să-i determine să calce poruncile lui Dumnezeu, iar apoi să-i facă să creadă că pătrund într-un domeniu minunat al cunoaşterii. Aceasta este o pură presupunere şi o amăgire jalnică. [34]
Ei nu reuşesc să înţeleagă ce a descoperit Dumnezeu, desconsideră poruncile Sale explicite, aspiră să aibă şi înţelepciune, dar independenţi de Dumnezeu, şi caută să înţeleagă lucrurile pe care El a binevoit să le ascundă oamenilor muritori. Ei sunt încurajaţi de idei ale progresului şi sunt fascinaţi de propria filozofie deşartă, dar cu privire la cunoaşterea adevărată bâjbâie într-un întuneric precum cel de la miezul nopţii. Ei învaţă mereu, dar nu sunt în stare să ajungă niciodată la cunoaşterea adevărului.
Nu a fost voia lui Dumnezeu ca perechea aceasta fără păcat să aibă vreo cunoaştere a răului. El le-a descoperit binele fără reţineri, dar le-a ascuns răul. Eva a considerat că vorbele şarpelui sunt înţelepte şi a acceptat afirmaţia clară: „Hotărât că nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”, în felul acesta făcându-L mincinos pe Dumnezeu. Satana a insinuat cu neruşinare că Dumnezeu îi înşelase pentru a-i împiedica să fie înălţaţi la nivelul unei cunoaşteri egale cu a Sa. Dumnezeu a zis: „Dacă veţi mânca, veţi muri negreşit.” Satana a zis: „Dacă veţi mânca, hotărât că nu veţi muri.”
Ispititorul a asigurat-o pe Eva că, îndată ce va mânca din fruct, va primi o cunoaştere nouă şi superioară, care o va face să fie egală cu Dumnezeu. El i-a atras atenţia asupra lui însuşi, spunând că mâncase fără reţineri din fructul pomului şi constatase nu numai că este întru totul nedăunător, ci chiar delicios şi înviorător şi i-a spus că Dumnezeu le interzisese să guste din fruct sau chiar să-l atingă din cauza proprietăţilor lui minunate de a oferi înţelepciune şi putere, pentru că Dumnezeu cunoştea acele calităţi minunate. Satana a afirmat că motivul pentru care ajunsese să aibă capacitatea de a vorbi era tocmai faptul că mâncase din fructul pomului care le fusese interzis lor. El a susţinut că Dumnezeu nu-Şi va împlini cuvântul, că declaraţia aceasta era doar o ameninţare, ca să-i intimideze [35] şi să-i împiedice să obţină un mare beneficiu. Mai departe, i-a spus că ei nu puteau să moară. Oare nu mâncaseră din pomul vieţii care perpetua nemurirea? El a spus că Dumnezeu îi înşela pentru a-i împiedica să ajungă la o stare mai înaltă de satisfacţie şi la o fericire mai mare. Ispititorul a rupt un fruct şi i l-a întins Evei. Ea l-a luat în mână. „Aşadar, a spus ispititorul, vouă vă este interzis chiar şi să atingeţi fructul, ca să nu muriţi.” El i-a spus că, dacă va mânca, nu va simţi răul şi moartea mai mult decât le-a simţit atingând fructul şi ţinându-l în mână. Eva s-a simţit încurajată, pentru că nu a simţit semnele imediate ale dezaprobării lui Dumnezeu. Ea s-a gândit că toate cuvintele ispititorului erau înţelepte şi corecte. A mâncat şi a fost încântată de fruct. Acesta părea plăcut la gust, iar ea îşi imagina că simte efectele minunate ale fructului.
Eva ajunge să fie un ispititor
Apoi, Eva a rupt ea însăşi fructe, a mâncat şi şi-a imaginat că simte puterea înviorătoare a unei existenţe noi şi mai înalte, ca rezultat al influenţei energizante a fructelor pomului oprit. Ea era într-o stare de încântare nefirească şi ciudată şi-l căuta pe soţul ei cu mâinile pline de fructele pomului oprit. Eva i-a povestit cuvântarea înţeleaptă a şarpelui şi a dorit să-l conducă îndată la pomul cunoştinţei. Ea i-a spus că mâncase din fruct şi că, în loc să aibă vreun simţământ al morţii, ea simţea o influenţă plăcută şi energizantă. Îndată ce a călcat porunca, Eva a ajuns un mijloc puternic prin care a fost provocată căderea soţului ei.
Am văzut o tristeţe care se aşternea pe chipul lui Adam. El părea a fi cuprins de teamă şi uluire. Părea că în mintea lui avea loc o luptă. Adam i-a spus Evei că [36] era destul de sigur că acesta a fost vrăjmaşul despre care fuseseră avertizaţi şi că, dacă era aşa, ea trebuia să moară. Ea l-a asigurat că nu simţea niciun efect rău, ci, mai degrabă, o influenţă plăcută şi l-a îndemnat să mănânce.
Adam a înţeles destul de bine că tovarăşa lui călcase singura interdicţie care le fusese dată pentru încercarea credincioşiei şi dragostei lor. Eva a argumentat că şarpele a spus că nu vor muri, iar cuvintele lui trebuie să fie adevărate, pentru că ea nu simţea niciun semn al neplăcerii lui Dumnezeu, ci o influenţă plăcută, aşa cum îşi imagina că simţeau îngerii.
Adam a regretat că Eva plecase de lângă el, dar acum fapta era săvârşită. El trebuia să fie despărţit de cea a cărei tovărăşie o iubise atât de mult. Cum putea el să treacă prin această situaţie? Dragostea lui faţă de Eva era puternică. Într-o descurajare adâncă, el a hotărât să împărtăşească soarta ei. Adam s-a gândit că Eva era o parte din el şi că, dacă ea trebuia să moară, va muri şi el împreună cu ea, pentru că nu putea să suporte gândul despărţirii de ea. Lui Adam i-a lipsit credinţa în Creatorul lui milos şi binevoitor. El nu s-a gândit că Dumnezeu, care îl făcuse din ţărâna pământului pentru a fi o făptură vie şi frumoasă şi care o crease pe Eva ca să fie tovarăşa lui, putea să o înlocuiască. În cele din urmă, dacă ceea ce spusese şarpele acela înţelept era adevărat? Eva era în faţa lui, la fel de plăcută şi de frumoasă şi, aparent, la fel de nevinovată ca înainte de săvârşirea acestui act de neascultare. Ea îşi exprima o dragoste faţă de el mai mare şi mai înaltă decât înainte de neascultarea ei, ca efect al fructului pe care îl mâncase. El nu a văzut la ea niciun semn al morţii. Ea îi vorbise despre influenţa fericită a fructului, despre dragostea ei arzătoare faţă de el, iar el a hotărât să înfrunte consecinţele. A luat fructul, l-a mâncat repede şi, asemenea Evei, nu a simţit imediat efectele lui rele.
Eva s-a considerat capabilă să facă deosebire între bine şi rău. [37] Speranţa încântătoare de a intra într-o stare mai înaltă a cunoaşterii o determinase să creadă că şarpele era prietenul ei deosebit, care avea un mare interes pentru bunăstarea ei. Dacă l-ar fi căutat pe soţul ei şi dacă I-ar fi spus Creatorului lor cuvintele şarpelui, ei ar fi fost eliberaţi îndată de ispita lui vicleană. Domnul nu a vrut ca ei să cerceteze fructele pomului cunoştinţei pentru că ar fi fost expuşi deghizării lui Satana. El a ştiut că ei vor fi în siguranţă deplină numai dacă nu atingeau fructul.
Libertatea de alegere a omului
Dumnezeu le-a dat primilor noştri părinţi îndrumări cu privire la pomul cunoştinţei, iar ei au fost informaţi pe deplin despre căderea lui Satana şi despre pericolul la care se expuneau ascultând sugestiile lui. El nu i-a lipsit în mod abuziv de capacitatea de a mânca din pomul oprit, ci i-a lăsat să fie nişte agenţi morali liberi, ca să creadă cuvântul Său, să asculte poruncile Sale şi să trăiască sau să-l creadă pe ispititor, să nu asculte şi să moară. Ei au mâncat amândoi, iar înţelepciunea cea mare pe care au obţinut-o a fost cunoaşterea păcatului şi simţul vinovăţiei. Lumina care îi acoperea a dispărut curând şi, cuprinşi de simţământul vinovăţiei şi al pierderii veşmântului lor divin, au început să tremure şi au încercat să-şi acopere trupurile dezbrăcate.
Primii noştri părinţi au ales să creadă cuvintele pe care le-au considerat a fi ale unui şarpe, în ciuda faptului că el nu le-a arătat nicio dovadă a dragostei lui. El nu făcuse nimic pentru fericirea şi pentru binele lor, în timp ce Dumnezeu le dăduse tot ce era bun pentru hrană şi plăcut la vedere. Oriunde li se oprea privirea era belşug şi frumuseţe, totuşi Eva a fost amăgită de şarpe ca să creadă că le era oprit ceva care i-ar fi făcut înţelepţi, întocmai ca Dumnezeu. În loc de a avea încredere [38] în Dumnezeu, ea s-a îndoit în mod josnic de bunătatea Sa şi a primit cuvintele lui Satana.
După cădere, Adam şi-a imaginat la început că simte ridicarea la o existenţă nouă şi mai înaltă. Totuşi, curând, gândul nelegiuirii lui l-a îngrozit. Aerul, care avusese o temperatură blândă şi constantă, li se părea rece. Perechea vinovată trăia simţământul păcatului. Le era frică de viitor şi aveau un simţământ al lipsei, un gol în suflet. Dragostea şi pacea plăcută, precum şi starea de mulţumire şi fericire păreau că fuseseră îndepărtate de la ei, şi în schimb au fost cuprinşi de un simţământ că au nevoie de ceva, pe care nu îl trăiseră niciodată înainte. Apoi, atenţia le-a fost atrasă pentru prima dată la propria înfăţişare. Ei nu purtaseră haine, ci fuseseră învăluiţi de lumină, aşa cum erau îngerii din cer. Lumina care îi înconjurase până acum se îndepărtase. Pentru a-şi alina simţământul lipsei şi al goliciunii de care şi-au dat seama, au început să caute ceva cu care să-şi acopere trupul, pentru că nu ştiau cum ar putea să-L întâlnească pe Dumnezeu şi pe îngeri fiind lipsiţi de haine.
Nelegiuirea lor li se înfăţişa acum în lumina ei adevărată. Călcarea poruncii explicite a lui Dumnezeu a început să fie înţeleasă mai clar. Adam a criticat nesăbuinţa dovedită de Eva prin faptul că se îndepărtase de el şi fusese înşelată de şarpe. Amândoi se flatau cu gândul că, datorită dragostei Sale mari faţă de ei, Dumnezeu, care le dăduse totul pentru a-i face fericiţi, ar putea totuşi să scuze neascultarea lor şi că, în cele din urmă, pedeapsa lor nu va fi atât de îngrozitoare.
Satana tresălta plin de succes. O ispitise pe femeie să nu se încreadă în Dumnezeu, să pună la îndoială înţelepciunea Lui şi să caute să cunoască partea nepătrunsă a planurilor Sale atotînţelepte. De asemenea, prin ea, el a determinat căderea lui Adam care, ca urmare a dragostei lui faţă de Eva, a călcat porunca lui Dumnezeu şi a căzut împreună cu ea. [39]
Vestea căderii omului s-a răspândit în cer şi fiecare harpă a amuţit. Îngerii şi-au aruncat de pe cap coroanele, cuprinşi de tristeţe. Tot cerul era în mişcare. Îngerii erau îndureraţi de nerecunoştinţa josnică a omului faţă de bunătăţile îmbelşugate pe care i le oferise Dumnezeu. S-a ţinut o consfătuire pentru a hotărî ce trebuia făcut cu perechea vinovată. Îngerii s-au temut că Adam şi Eva vor întinde mâna şi vor mânca din pomul vieţii, şi astfel vor perpetua o viaţă de păcat.
Domnul i-a vizitat pe Adam şi pe Eva şi le-a adus la cunoştinţă consecinţa neascultării lor. Când au simţit apropierea maiestuoasă a lui Dumnezeu, ei au căutat să se ascundă din faţa Aceluia pe care fuseseră încântaţi să Îl întâlnească pe vremea când erau sfinţi şi nevinovaţi. „Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: ’Unde eşti?’ El a răspuns: ’Ţi-am auzit glasul în grădină şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns.’ Şi Domnul Dumnezeu a zis: ’Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?’” Întrebarea aceasta nu a fost pusă de Domnul pentru că avea nevoie să fie informat, ci pentru a convinge perechea vinovată cu privire la starea ei. „Cum aţi ajuns să vă fie ruşine şi frică?” Adam şi-a recunoscut nelegiuirea, dar nu pentru că se pocăise de neascultarea lui cea mare, ci pentru a da vina pe Dumnezeu. „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.” Apoi, femeia a fost întrebată: „Ce ai făcut?” Eva a răspuns: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.”
Blestemul
Atunci, Domnul i-a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântec [40] şi să mănânci ţărână.” Pentru că fusese înălţat mai presus de toate fiarele câmpului, şarpele trebuia să fie coborât mai prejos decât toate şi să fie detestat de om, deoarece el a fost mijlocul prin care a acţionat Satana. Iar lui Adam i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: ’Să nu mănânci deloc din el’, blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale; spini şi pălămidă să-ţi dea şi să mănânci iarba de pe câmp. În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.”
Dumnezeu a blestemat pământul din cauza păcatului pe care l-au săvârşit mâncând din pomul cunoştinţei şi a declarat: „Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale.” El le rânduise binele şi le ascunsese răul. Acum, declara că ei vor mânca pâinea cu trudă, adică se vor obişnui cu răul în toate zilele vieţii lor.
Din acel moment, neamul omenesc urma să fie chinuit mereu de ispitele lui Satana. În locul muncii fericite şi voioase de care se bucurase până atunci, lui Adam i-au fost rânduite trudă şi îngrijorări continue. Ei urmau să fie supuşi dezamăgirii, întristării şi durerii, iar în cele din urmă să moară. Ei erau făcuţi din ţărâna pământului şi urmau să se întoarcă în ţărână.
Adam şi Eva au fost informaţi că îşi vor pierde căminul din Eden. Ei cedaseră amăgirii şi-l crezuseră pe Satana, care spunea că Dumnezeu minte. Prin nelegiuirea lor, deschiseseră o cale prin care Satana putea să ajungă la ei mai uşor, şi nu erau în siguranţă. Dacă rămâneau în Grădina Eden erau un pericol, pentru că, fiind în starea de păcat, ar fi putut să aibă acces la pomul [41] vieţii şi să perpetueze o viaţă de păcat. Ei au implorat să li se îngăduie să rămână acolo, în ciuda faptului că recunoşteau că îşi pierduseră orice drept de a sta în Edenul fericit. Ei au făgăduit că pe viitor Îi vor acorda lui Dumnezeu o ascultare necondiţionată. Atunci, li s-a spus că, prin căderea din starea de nevinovăţie, ei nu obţinuseră putere, ci ajunseseră foarte slabi. Ei nu-şi păstraseră integritatea pe vremea când fuseseră în starea de nevinovăţie sfântă şi fericită, iar în viitor vor avea mult mai puţină putere de a rămâne credincioşi în starea de vinovăţie conştientă. Ei au fost cuprinşi de remuşcări şi de un chin pătrunzător. Acum şi-au dat seama că pedeapsa păcatului era moartea.
Îngerii au primit misiunea de a păzi imediat calea spre pomul vieţii. Planul premeditat al lui Satana fusese ca Adam şi Eva să fie neascultători faţă de Dumnezeu, să suporte asprimea Sa, iar apoi să mănânce din pomul vieţii, ca să perpetueze viaţa de păcat. Totuşi nişte îngeri sfinţi au fost trimişi să le închidă calea spre pomul vieţii. În jurul acestor îngeri străfulgerau în toate părţile nişte raze de lumină, care arătau ca nişte săbii scânteietoare.