Căderea lui Lucifer

Când era în cer, înainte de răzvrătirea lui, Lucifer a fost un înger onorat şi înălţat, al doilea ca poziţie de cinste după Fiul cel iubit al lui Dumnezeu. Înfăţişarea lui, asemenea înfăţişării celorlalţi îngeri, era prietenoasă şi exprima fericire. Fruntea lui era înaltă şi lată, indicând existenţa unui intelect puternic. Trupul lui era desăvârşit, iar purtarea lui era nobilă şi maiestuoasă. Chipul lui radia de o lumină deosebită şi strălucea mai puternic şi mai frumos decât al celorlalţi îngeri, totuşi Hristos, Fiul cel iubit al lui Dumnezeu, Se afla mai presus de toată oştirea îngerească. El a fost una cu Tatăl încă dinainte să fi fost creaţi îngerii. Lucifer era invidios pe Hristos şi, treptat, şi-a atribuit o poziţie de conducere care I se cuvenea numai lui Hristos.

Marele Creator a convocat oştirea îngerească, pentru ca, în prezenţa tuturor îngerilor, să-I poată conferi Fiului Său o cinste deosebită. Fiul şedea pe scaunul de domnie, alături de Tatăl, iar mulţimea cerească a îngerilor sfinţi era adunată în jurul lor. Atunci, Tatăl le-a făcut cunoscut faptul că El Însuşi a rânduit ca Hristos, Fiul Său, să fie egal cu Sine, aşa încât oriunde era prezent Fiul Său, era prezent El Însuşi. Cuvântul Fiului trebuia să fie la fel de respectat ca şi cuvântul Tatălui. El Îl învestise pe Fiul Său cu autoritatea de a conduce oştirea cerească. Îndeosebi Fiul Său avea să conlucreze cu El la crearea [13, 14] pământului şi a tuturor făpturilor vii care vor exista pe pământ, lucrare ce urma să aibă loc în curând. Fiul Său avea să aducă la îndeplinire voinţa şi scopurile Sale, dar nu avea să facă nimic de la Sine Însuşi. Voia Tatălui avea să se împlinească prin El.

Lucifer a fost invidios şi gelos pe Isus Hristos. Deşi inima lui era plină de invidie şi ură, totuşi, când îngerii s-au aplecat înaintea lui Isus pentru a recunoaşte supremaţia Lui, înalta autoritate şi domnia Sa de drept, el s-a aplecat împreună cu ei. Domnul Hristos fusese chemat să participe la sfatul special al lui Dumnezeu cu privire la planurile Sale, iar Lucifer nu ştia nimic despre ele. El nu a înţeles, nici nu i s-a îngăduit să cunoască scopurile lui Dumnezeu. Totuşi Hristos era recunoscut ca suveran al cerului, iar puterea şi autoritatea Sa erau recunoscute ca fiind la fel ca ale lui Dumnezeu Însuşi. Lucifer a crezut că el era cel favorizat în cer printre îngeri. El fusese foarte onorat, dar faptul acesta nu l-a făcut să aibă simţăminte de recunoştinţă şi laudă faţă de Creatorul său. El a aspirat să ajungă la poziţia înaltă pe care o deţinea Însuşi Dumnezeu. El s-a simţit strălucit în măreţia lui. Lucifer ştia că era onorat de îngeri şi că avea de îndeplinit o misiune deosebită. El fusese lângă Marele Creator, iar razele de lumină pline de slavă care Îl înconjurau fără încetare pe Dumnezeul cel veşnic au strălucit asupra lui într-o modalitate deosebită. El s-a gândit la felul în care îngerii ascultaseră cu plăcere şi promptitudine poruncile lui. Nu erau veşmintele lui luminoase şi frumoase? Ca urmare, de ce trebuia Hristos să fie onorat mai presus de el însuşi?

Lucifer a plecat din prezenţa Tatălui nemulţumit şi plin de invidie faţă de Isus Hristos. El a convocat oştirea îngerească, ascunzân­du-şi scopurile adevărate. El a vorbit despre propria persoană ca unul care era îndurerat şi a descris favoarea pe care Dumnezeu I-o făcuse lui Isus, neglijându-l pe el. Lucifer le-a spus că de aici înainte toată libertatea plăcută de care se bucuraseră îngerii se sfârşise. Oare nu fusese numit peste ei un [15] conducător căruia trebuiau să-i aducă o cinste plină de supunere de aici înainte? Lucifer le-a declarat că îi chemase pentru a-i asigura că el nu se va mai supune acestei invazii a drepturilor lui şi ale îngerilor, că el nu se va mai închina niciodată înaintea lui Hristos, că îşi va atribui lui însuşi cinstea care trebuia să-i fi fost deja oferită şi va fi conducătorul tuturor acelora care vor fi de acord să îl urmeze şi să asculte părerile lui.

Între îngeri a avut loc o controversă. Lucifer şi simpatizanţii lui se străduiau să reformeze guvernarea lui Dumnezeu. Ei erau ne­mulţumiţi şi nefericiţi, pentru că nu puteau să cunoască înţelepciunea Sa de nepătruns şi să înţeleagă scopurile pe care le-a avut Dumnezeu prin faptul că L-a înălţat pe Fiul Său şi L-a înzestrat cu putere şi conducere nelimitate. Ei s-au răzvrătit împotriva autorităţii Fiului.

Îngerii credincioşi şi loiali au căutat să-l readucă pe îngerul acesta îngâmfat şi răzvrătit în armonie cu voia Creatorului său. Ei au îndreptăţit faptul că Dumnezeu I-a conferit cinste lui Hristos şi, prin argumente puternice, au căutat să-l convingă pe Lucifer că el nu bene­ficia de o cinste mai mică acum decât a beneficiat înainte ca Tatăl să fi proclamat cinstea pe care I-o conferise Fiului Său. Ei au arătat cu claritate că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, care existase alături de El înainte ca îngerii să fi fost creaţi, că El stătuse dintotdeauna la dreapta lui Dumnezeu, că, până atunci, autoritatea Sa blândă şi iubitoare nu mai fusese pusă sub semnul întrebării şi că El nu dăduse niciodată o poruncă pe care oştirea îngerească să nu se bucure să o împlinească. Ei au susţinut că, prin faptul că Hristos primise o cinste deosebită din partea Tatălui în prezenţa îngerilor, cinstea pe care Lucifer o primise până atunci nu fusese micşorată. Îngerii au plâns. Ei au căutat cu îngrijorare să-l determine să renunţe la planul lui nelegiuit şi să se supună [16] Creatorului lor, pentru că totul fusese până atunci plin de pace şi armonie, şi se întrebau ce ar fi putut să pricinuiască această voce răzvrătită şi disidentă.

Lucifer a refuzat să asculte. Apoi, le-a întors spatele îngerilor credincioşi şi loiali, acuzându-i că sunt nişte sclavi. Îngerii aceştia au fost cuprinşi de uimire când au văzut că Lucifer a avut succes în eforturile lui de a instiga răzvrătirea. El le-a promis o guvernare nouă, mai bună decât aceea pe care o avuseseră, o guvernare în care va domni libertatea. Un număr mare de îngeri au anunţat scopul lor de a-l accepta în calitate de conducător şi comandant. Când a văzut că propunerile lui au avut succes, el s-a flatat cu gândul că ar fi trebuit să-i aibă deja pe toţi îngerii de partea lui, că va fi egal cu Dumnezeu Însuşi şi că vocea autorităţii lui va fi auzită poruncindu-i întregii oştiri a cerului. Din nou, îngerii loiali l-au avertizat cu privire la consecinţele care vor urma negreşit dacă va continua în răzvrătirea lui şi l-au asigurat că Acela care a fost în stare să creeze îngerii va fi în stare, prin puterea Lui, să răstoarne toată autoritatea lor şi să pedepsească într-o modalitate tot atât de remarcabilă obrăznicia şi răzvrătirea lor îngrozitoare. Era de necrezut ca un înger să se împotrivească Legii lui Dumnezeu, care era la fel de sfântă ca El Însuşi! Ei i-au avertizat pe îngerii răzvrătiţi să nu asculte de raţionamentele înşelătoare ale lui Lucifer şi i-au sfătuit, pe el şi pe toţi cei care fuseseră influenţaţi de el, să meargă la Dumnezeu şi să-şi mărturisească greşeala făcută chiar şi prin faptul că şi-au permis să pună sub semnul întrebării autoritatea Sa.

Mulţi dintre simpatizanţii lui Lucifer au fost înclinaţi să asculte sfatul îngerilor loiali, să se pocăiască de nemulţumirea lor şi să be­neficieze din nou de încrederea Tatălui şi a Fiului Său iubit. Atunci, răzvrătitul cel îndrăzneţ a declarat că el este familiarizat cu Legea lui Dumnezeu şi că, dacă se va dedica unei ascultări pline de supunere, cinstea îi va fi luată. Misiunea lui înaltă urma să înceteze a-i fi încredinţată. Lucifer le-a spus că atât el, [17] cât şi ei merseseră deja prea departe pentru a se întoarce, că el va înfrunta curajos consecinţele, deoarece nu se va mai închina niciodată în semn de supunere înaintea Fiului lui Dumnezeu, că Dumnezeu nu-i va ierta şi că, de acum, ei trebuie să-şi afirme libertatea şi să obţină prin forţă poziţia şi autoritatea care nu le-au fost acordate de bunăvoie. „Aşa s-a întâmplat că Lucifer, ’Luceafărul’, cel care fusese părtaş al slavei lui Dumnezeu, slujitorul scaunului Său de domnie, a ajuns prin păcătuire să fie Satana, ’vrăjmaşul’.”  

Îngerii loiali s-au dus în grabă la Fiul lui Dumnezeu şi I-au spus în detaliu ce se petrecea în mijlocul lor. Ei L-au găsit pe Tatăl sfă­tuin­du-Se cu Fiul Său iubit pentru a hotărî mijloacele prin care, pen­tru binele cel mai mare al îngerilor credincioşi, autoritatea pe care şi-a atribuit-o Satana să poată fi reprimată pentru totdeauna. Marele Dumnezeu ar fi putut să-l arunce imediat din cer pe acest arhiamăgitor, dar nu acesta era scopul Său. El dorea să le dea îngerilor răzvrătiţi o posibilitate egală de a-şi măsura puterea cu Fiul Său şi îngerii Lui credincioşi. În lupta aceasta, fiecare înger urma să aleagă de partea cui vrea să se afle, iar faptul acesta trebuia să fie vizibil. Dacă ar fi îngăduit ca vreunul dintre cei care s-au unit cu Satana în răzvrătirea lui să continue să stea în cer, siguranţa cerului ar fi fost pusă în pericol. Ei învăţaseră lecţia unei răzvrătiri reale împotriva Legii de neschimbat a lui Dumnezeu, iar acesta era un fapt ireparabil. Dacă Dumnezeu Şi-ar fi exercitat puterea pentru a-l pedepsi pe acest cap al răzvrătirii, îngerii neloiali nu s-ar fi manifes­tat în mod deschis. De aceea, Dumnezeu a ales o altă cale, pentru că voia să-Şi arate cu claritate dreptatea şi judecata înaintea întregii oştiri îngereşti.

Războiul din cer

Răzvrătirea împotriva guvernării lui Dumnezeu era nelegiuirea cea mai mare cu putinţă. Tot cerul părea că se zguduie. Îngerii mărşăluiau în companii, fiecare divizie având în frunte un înger comandant. Satana [18] lupta împotriva Legii lui Dumnezeu, pentru că avea ambiţia de a se înălţa pe sine şi nu era dispus să se supună autorităţii Fiului lui Dumnezeu, Marele Comandant al cerului.

Toate oştirile îngereşti au fost convocate să se înfăţişeze înaintea Tatălui pentru a lua o hotărâre în dreptul fiecăruia. Satana şi-a declarat în mod deschis şi fără ruşine nemulţumirea cu privire la faptul că Hristos fusese preferat de Dumnezeu. El s-a ridicat cu mândrie şi a spus că ar fi trebuit să fie egal cu Dumnezeu, să fie chemat la consfătuirea cu Tatăl şi să i se explice scopurile Sale. Dumnezeu l-a informat pe Satana că Îi va descoperi scopurile Sale tainice numai Fiului Său şi că le cerea tuturor celor ce aparţineau familiei cereşti, chiar şi lui Satana, să-I acorde o supunere necondiţionată, în ciuda faptului că el (Satana) se dovedise a fi nevrednic de a avea un loc în cer. Atunci, Satana a arătat cu un aer triumfător spre simpatizanţii lui, care erau aproape jumătate din îngeri, şi a exclamat: „Aceştia sunt alături de mine! Îi vei alunga şi pe ei şi vei produce un asemenea gol în ceruri?” Apoi, a declarat că el era pregătit să se împotrivească autorităţii lui Hristos şi să-şi apere locul în ceruri prin forţă şi prin luptă.

 Îngerii buni au plâns la auzul cuvintelor lui Satana şi al declara­ţiilor lui pline de îngâmfare. Dumnezeu a declarat că răzvrătiţii nu vor mai putea să rămână în cer. Starea lor sfântă şi fericită fusese păstrată prin ascultarea de Legea pe care Dumnezeu o dăduse pentru a guverna făpturile inteligente de rang înalt. Totuşi nu fusese prevăzută nicio modalitate de a-i salva pe aceia care vor îndrăzni să calce Legea Sa. Satana a ajuns tot mai îndrăzneţ în răzvrătirea lui şi şi-a exprimat dispreţul faţă de Legea Creatorului. El nu putea să suporte Legea aceasta. Satana a afirmat că îngerii nu aveau nevoie de nicio lege, ci trebuiau să fie lăsaţi liberi să-şi urmeze propria voinţă, care avea să-i călăuzească întotdeauna corect. El a spus că Legea aceea era o restrângere a libertăţii lor şi că abolirea ei [19] a fost unul dintre marile scopuri pe care le-a avut în poziţia lui înaltă. El credea că situaţia îngerilor avea nevoie de o îmbunătăţire. Nu tot aşa gândea Dumnezeu, care făcuse legile şi le înălţase pe o poziţie de egalitate cu Sine Însuşi. Fericirea oştirii îngereşti consta în respectarea deplină a Legii. Fiecare avea o lucrare precisă care îi era încredinţată şi, până la răzvrătirea lui Satana, în cer fusese o ordine desăvârşită şi o activitate armonioasă.

Apoi, în cer a avut loc un război. Fiul lui Dumnezeu, Prinţul cerului, şi îngerii Săi credincioşi s-au angajat în luptă cu arhirăzvrătitul şi cu aceia care i s-au alăturat. Fiul lui Dumnezeu şi îngerii credincioşi au biruit, iar Satana şi simpatizanţii lui au fost alungaţi din cer. În­­treaga oştire cerească Îl recunoştea şi Îl adora pe Dumnezeul dreptăţii. În cer nu a rămas nicio urmă de răzvrătire. Totul a fost din nou plin de pace şi armonie, aşa cum fusese înainte. Îngerii din cer au deplâns soarta acelora care fuseseră tovarăşii lor în starea de fericire şi binecuvântare. Pierderea lor s-a simţit în cer.

Tatăl S-a consultat cu Fiul Său cu privire la aducerea imediată la îndeplinire a planului de a crea omul care să populeze pământul. El urma să-l pună pe om la probă pentru a-i verifica loialitatea, înainte de a i se acorda siguranţa veşnică. Dacă ar fi rezistat încercării pe care Dumnezeu o considerase potrivită pentru a-l verifica, în cele din urmă, omul urma să fie egal cu îngerii. El urma să beneficieze de favoarea lui Dumnezeu şi să converseze cu îngerii. Dumnezeu nu a considerat potrivit să-l pună pe om într-o poziţie în care să nu aibă capacitatea de a fi neascultător.