Iacov și Esau

Dumnezeu cunoaşte sfârşitul de la început. Chiar dinainte de naşterea lui Iacov şi Esau Dumnezeu a ştiut cu precizie caracterul pe care avea să îl dezvolte fiecare dintre ei. El a ştiut că Esau nu va fi înclinat să-L asculte. El a răspuns rugăciunii pline de tulburare a Rebecăi şi i-a spus că va avea doi copii, iar cel mai mare îi va sluji celui mai mic. El i-a înfăţişat istoria viitoare a celor doi fii ai ei, faptul că ei vor ajunge să fie două naţiuni, una mai mare decât cealaltă. Întâiul născut avea dreptul de a beneficia de avantaje şi privilegii deosebite, de care nu se putea bucura niciun alt membru al familiei.

Isaac l-a iubit pe Esau mai mult decât pe Iacov, pentru că Esau îi aducea carne de vânat. El era încântat de spiritul lui curajos şi îndrăzneţ, care se manifesta în vânătoarea animalelor sălbatice. Iacov era fiul preferat la mamei, deoarece atitudinea lui era blândă şi potrivită pentru a o face fericită. Iacov aflase de la mama lui ce-i spusese Dumnezeu, faptul că fratele mai mare îi va sluji celui mai mic, iar raţionamentul lui tineresc l-a determinat să ajungă la concluzia că făgăduinţa aceasta nu putea să fie împlinită atâta vreme cât Esau avea privilegiile atribuite întâiului născut. Când Esau a venit de la câmp, istovit de foame, Iacov a folosit spre propriul avantaj această nevoie de hrană a lui Esau şi [88] i-a propus să-i dea să mănânce o ciorbă dacă va renunţa la drepturile lui de întâi născut. Esau i-a vândut lui Iacov dreptul de întâi născut.

Esau s-a căsătorit cu două femei idolatre, iar lucrul acesta i-a întristat mult pe Isaac şi pe Rebeca. În ciuda acestui fapt, Isaac l-a iubit pe Esau mai mult decât pe Iacov. Când a crezut că este pe punctul de a muri, Isaac i-a cerut lui Esau să-i pregătească o mâncare, ca să-l binecuvânteze înainte de moarte. Esau nu i-a spus tatălui său că îi vânduse lui Iacov dreptul de întâi născut şi că întărise acest act printr-un jurământ. Rebeca a auzit cuvintele lui Isaac şi şi-a adus aminte de cuvintele Domnului: „Cel mai mare îi va sluji celui mai mic.” Ea ştia că Esau desconsiderase dreptul de întâi născut şi i-l vânduse lui Iacov. Ea l-a convins pe Iacov să-l înşele pe tatăl său şi să primească, prin fraudă, binecuvântarea lui, crezând că nu putea fi obţinută pe nicio altă cale. La început, Iacov nu a vrut să pună în practică această înşelăciune, dar, în cele din urmă, a fost de acord cu planurile mamei lui.

Rebeca ştia bine despre părtinirea lui Isaac faţă de Esau şi era convinsă că argumentele nu îl vor convinge să-şi schimbe planul. În loc de a se încrede în Dumnezeu, Conducătorul evenimentelor, ea şi-a manifestat lipsa de credinţă prin faptul că l-a convins pe Iacov să îşi înşele tatăl. Comportamentul lui Iacov nu a fost aprobat de Dumnezeu. În loc de a încerca să anticipeze evenimentele profetizate, folosind înşelăciunea, Rebeca şi Iacov ar fi trebuit să aştepte ca Dumnezeu să-Şi aducă la îndeplinire planurile în modalitatea pro­prie şi la timpul rânduit de El.

Dacă Esau ar fi primit binecuvântarea tatălui său, care era revărsată asupra întâiului născut, prosperitatea lui ar fi venit numai de la Dumnezeu, iar Dumnezeu fie l-ar fi binecuvântat cu prosperitate, fie ar fi adus asupra lui necazuri, în conformitate cu viaţa şi comportamentul lui. Dacă L-ar fi iubit pe Dumnezeu şi L-ar fi respectat, asemenea neprihănitului Abel, [89] el ar fi fost primit şi binecuvântat de Dumnezeu. Dacă nu ar fi avut niciun respect faţă de Dumnezeu şi faţă de poruncile Sale, asemenea lui Cain cel nelegiuit, şi ar fi urmat pe calea lui decăzută, el nu ar fi primit binecuvântarea, ci ar fi fost respins de Dumnezeu, aşa cum a fost Cain. Dacă viaţa lui Iacov ar fi fost neprihănită şi dacă s-ar fi temut de Dumnezeu şi L-ar fi iubit, el ar fi fost binecuvântat, iar braţul ocrotitor al lui Dumnezeu ar fi fost cu el şi l-ar fi făcut să prospere, chiar dacă nu obţinea binecuvântările şi privilegiile care îi erau acordate în general întâiului născut.

Anii de exil ai lui Iacov

Rebeca s-a pocăit amar pentru sfatul greşit pe care i l-a dat lui Iacov, deoarece acesta l-a despărţit de ea pentru totdeauna. El a fost nevoit să fugă de mânia lui Esau pentru a-şi scăpa viaţa, iar mama lui nu l-a mai văzut niciodată. Isaac a trăit mulţi ani după ce i-a dat lui Iacov binecuvântarea, iar comportamentul lui Esau şi cel al lui Iacov l-au convins că binecuvântarea i-a aparţinut, pe bună dreptate, lui Iacov.

Iacov nu a fost fericit în viaţa de căsătorie, deşi soţiile lui erau surori. El a făcut un legământ cu Laban în vederea căsătoriei cu fiica acestuia Rahela, pe care o iubea. După ce Iacob i-a slujit lui Laban şapte ani pentru Rahela, Laban l-a înşelat şi i-a dat-o pe Lea. Când şi-a dat seama că fusese înşelat şi că Lea luase parte la înşelarea lui, Iacov nu a mai putut să o iubească. Laban a dorit să profite mai mult timp de slujirea credincioasă a lui Iacov şi, ca urmare, l-a înşelat dându-i-o pe Lea în locul Rahelei. Iacov l-a certat pe Laban pentru că a desconsiderat dragostea lui şi i-a dat-o pe Lea, pe care nu o iubea. Laban l-a rugat pe Iacov să nu o îndepărteze pe Lea, deoarece lucrul acela era considerat o mare ruşine nu numai pentru soţie, ci şi pentru întreaga familie. [90] Iacov a fost pus în situaţia cea mai dificilă, dar a hotărât să o păstreze pe Lea şi să o ia în căsătorie şi pe sora ei. Lea a fost iubită mult mai puţin decât Rahela.

Laban a fost egoist în felul în care l-a tratat pe Iacov. El s-a gândit numai la avantajele pe care le obţinea din munca plină de credincioşie a lui Iacov. El l-ar fi părăsit pe Laban cel viclean cu mult timp înainte, dar i-a fost teamă să-l întâlnească pe Esau. El a auzit nemulţumirile fiilor lui Laban, care spuneau: „’Iacov a luat tot ce era al tatălui nostru, şi cu averea tatălui nostru şi-a agonisit el toată bogăţia aceasta.’ Iacov s-a uitat şi la faţa lui Laban; şi iată că ea nu mai era ca înainte.”

Iacov a fost îngrijorat. El nu ştia în ce direcţie să se îndrepte. A adus problema sa înaintea lui Dumnezeu şi I-a cerut o îndrumare. Domnul a răspuns cu îndurare la rugăciunea lui plină de îngrijorare. „Atunci, Domnul a zis lui Iacov: ’Întoarce-te în ţara părinţilor tăi şi în locul tău de naştere; şi Eu voi fi cu tine.’”

„Iacov a trimis de a chemat pe Rahela şi pe Lea la câmp, la turma lui. El le-a zis: ’După faţa tatălui vostru, văd bine că el nu mai este ca înainte; dar Dumnezeul tatălui meu a fost cu mine. Voi însevă ştiţi că am slujit tatălui vostru cu toată puterea mea. Şi tatăl vostru m-a înşelat: de zece ori mi-a schimbat simbria; dar Dumnezeu nu i-a îngăduit să mă păgubească.’”

Iacov le-a relatat visul pe care îl primise de la Dumnezeu şi în care i se spusese să plece de la Laban şi să se întoarcă în ţara părinţilor lui. Rahela şi Lea şi-au exprimat nemulţumirea faţă de felul în care se purtase tatăl lor. Când Iacov le-a repetat greşelile lui Laban faţă de el şi le-a propus să plece din casa lui, Rahela şi Lea i-au spus: „Mai avem noi oare parte şi moştenire în casa tatălui nostru? Nu suntem noi oare privite de el ca nişte străine, fiindcă ne-a vândut şi ne-a mâncat şi banii? Toată bogăţia pe care a luat-o Dumnezeu de la tatăl nostru este a noastră [91] şi a copiilor noştri. Fă acum tot ce ţi-a spus Dumnezeu.”

Întoarcerea în Canaan

În absenţa lui Laban, Iacov şi-a luat familia şi tot ce avea şi a plecat de la el. După ce Iacov făcuse deja o călătorie de trei zile, Laban a aflat că îl părăsise şi a fost foarte supărat. A pornit în urmărirea lui, hotărât să-l aducă înapoi cu forţa. Totuşi Domnul a avut milă de Iacov, iar când Laban era pe punctul de a-l ajunge din urmă, El i-a dat un vis în care i-a spus să nu-i spună niciun cuvânt bun sau rău lui Iacov. Adică să nu-l oblige să se întoarcă şi nici să nu-l îndemne, prin flatări ademenitoare, să se întoarcă.

Când l-a întâlnit pe Iacov, Laban l-a întrebat de ce fugise pe ascuns şi de ce le luase pe fiicele lui „ca pe nişte roabe luate cu sabia”. Laban i-a spus: „Mâna mea este destul de tare ca să vă fac rău; dar Dumnezeul tatălui vostru mi-a zis în noaptea trecută: ’Fereşte-te să spui o vorbă rea lui Iacov!’” Atunci, Iacov i-a amintit lui Laban comportamentul lipsit de generozitate pe care acesta îl avusese faţă de el şi faptul că urmărise doar propriile avantaje. I-a atras atenţia asupra corectitudinii proprii faţă de acesta în timpul cât a stat în casa lui şi i-a spus: „Nu ţi-am adus acasă vite sfâşiate de fiare: eu însumi te-am despăgubit pentru ele; îmi cereai înapoi ce mi se fura ziua sau ce mi se fura noaptea. Ziua mă topeam de căldură, iar noaptea mă prăpădeam de frig şi-mi fugea somnul de pe ochi.”

Iacov i-a zis: „Iată, douăzeci de ani am stat în casa ta, ţi-am slujit paisprezece ani pentru cele două fete ale tale şi şase ani pentru turma ta şi de zece ori mi-ai schimbat simbria. [92] Dacă n-aş fi avut cu mine pe Dumnezeul tatălui meu, pe Dumnezeul lui Avraam, pe Acela de care se teme Isaac, mi-ai fi dat drumul acum cu mâinile goale. Dar Dumnezeu a văzut suferinţa mea şi osteneala mâinilor mele şi ieri noapte a rostit judecata.”

Atunci, Laban l-a asigurat că fusese preocupat de binele fiicelor şi al copiilor lor şi că nu putea să le facă rău. El i-a propus să facă un legământ împreună şi i-a zis: „Vino, să facem amândoi un legământ, şi legământul acesta să slujească de mărturie între mine şi tine!” „Iacov a luat o piatră şi a pus-o ca stâlp de aducere-aminte. Iacov a zis fraţilor săi: ’Strângeţi pietre.’ Ei au strâns pietre şi au făcut o movilă; şi au mâncat acolo pe movilă.”

Laban a zis: „Domnul să vegheze asupra mea şi asupra ta când ne vom pierde din vedere unul pe altul. Dacă vei asupri pe fetele mele şi dacă vei mai lua şi alte neveste afară de fetele mele, ia bine seama că nu un om va fi cu noi, ci Dumnezeu va fi martor între mine şi tine.”

Iacov a făcut un legământ solemn înaintea Domnului, angajân­du-se că nu va lua alte soţii. „Laban a zis lui Iacov: ’Iată movila aceasta şi iată stâlpul acesta pe care l-am ridicat între mine şi tine. Movila aceasta să fie martoră şi stâlpul acesta să fie martor că nici eu nu voi trece la tine peste movila aceasta şi nici tu nu vei trece la mine peste movila aceasta şi peste stâlpul acesta, ca să ne facem rău. Dumnezeul lui Avraam şi al lui Nahor, Dumnezeul tatălui lor să judece între noi.’ Iacov a jurat pe Acela de care se temea Isaac.”

În timp ce Iacov îşi continua drumul, îngerii lui Dumnezeu i-au ieşit în întâmpinare. Când i-a văzut, Iacov a zis: „Aceasta este tabăra lui Dumnezeu!” El i-a văzut într-un vis pe îngerii lui Dumnezeu înconjurând tabăra lui. Iacob i-a trimis lui Esau un mesaj împăciuitor şi plin de umilinţă. „Solii s-au întors la Iacov şi au zis: ’Ne-am dus la fratele tău, Esau; şi el vine înaintea ta cu patru sute de oameni.’ Iacov s-a înspăimântat foarte mult [93] şi l-a apucat groaza. A împărţit în două tabere oamenii pe care-i avea cu el, oile, boii şi cămilele şi a zis: ’Dacă vine Esau împotriva uneia dintre tabere şi o bate, tabăra care va rămâne va putea să scape.’”

„Iacov a zis: ’Dumnezeul tatălui meu Avraam, Dumnezeul tatălui meu Isaac! Tu, Doamne, care mi-ai zis: «Întoarce-te în ţara ta şi în locul tău de naştere şi voi îngriji ca să-ţi meargă bine!» Eu sunt prea mic pentru toate îndurările şi pentru toată credincioşia pe care ai arătat-o faţă de robul Tău; căci am trecut Iordanul acesta numai cu toiagul meu, şi iată că acum fac două tabere. Izbăveşte-mă, Te rog, din mâna fratelui meu, din mâna lui Esau! Căci mă tem de el, ca să nu vină şi să mă lovească pe mine, pe mame şi pe copii. Tu ai zis: «Eu voi îngriji ca să-ţi meargă bine şi-ţi voi face sămânţa ca nisipul mării, care, de mult ce este, nu se poate număra».’” [94]